† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 03:27

Căci nu trec multe clipe din viaţa ta fără ca să fi căzut măcar odată. Aşa că roagă-te lui Dumnezeu să ne miluiască pe noi toţi.Cere mila, îndurările şi harul, întocmai precum le cere pe acestea osânditul la moarte, şi adu-ţi aminte că doar prin har suntem mântuiţi (Efeseni II, 5).

Nu poţi avea nici o îndreptăţire pentru slobozenie şi har; pune-te în starea unui rob ce se aruncă la picioarele
stăpânului său cerându-i îndurare. În acest fel trebuie să-ţi fie rugăciunea, dacă vrei să-l urmezi pe Sfântul Isaac Sirul şi ,,să te despovărezi de păcat” pentru a afla acolo înăuntru ,,acele suişuri ce te ajută să urci mai departe”.

XV.

Din acestea se vede că rugăciunea este arma cea mai de căpătâi şi de trebuinţă. Învaţă să te rogi, şi vei birui toate puterile răului ce-ţi dau năvală.Rugăciunea e o aripă, credinţa e cealaltă, iar amândouă ne poartă la cer. Dar nimeni nu poate zbura doar cu o aripă: rugăciunea fără credinţă e la fel de zadarnică precum credinţa fără rugăciune. Dar credinţa ţi-e tare puţină, aşa că poţi să strigi cu folos: Doamne,dă-mi credinţă! O astfel de cerere rămâne arareori fără răspuns. Grăuntele de muştar se face copac mare, a spus Domnul.Acela ce vrea aer curat şi soare deschide fereastra.Ar fi o nebunie să stai în spatele draperiilor trase şi să spui: nu e lumină, nu e aer de respirat!

Lasă să vieţuiască în tine această imagine cu privire la efectul rugăciunii. Puterea sau harul lui Dumnezeu este  pretutindenea şi în tot locul la îndemâna tuturora, dar nu poţi lua din ele fără să doreşti şi să lucrezi pentru aceasta. Rugăciunea este lucrare: a te ruga înseamnă a fi lucrător cu adevărat. Pentru fiecare lucrare se cere străduinţă: o limbă străină se învaţă vorbindu-o,rugăciunea se învaţă rugându-te. Nici să nu te gândeşti că ai putea afla ceea ce cauţi fără de rugăciune.Rugăciunea este temelia şi începutul doririi de Dumnezeu.

Prima scânteie este aprinsă de rugăciune: rugăciunea îţi trimite primele umbre ale celor căutate şi îţi ţine trează dorirea de a merge mai departe.Rugăciunea este temelia lumii, a spus Sfântul Ioan Scărarul, iar un alt sfânt a asemuit întreaga lume cu un vas în care fiinţează Biserica lui Hristos, dar Biserica se ţine împreună prin rugăciune. Rugăciunea este petrecerea şi unirea omului cu Dumnezeu. Este podul pe care merge de la sinele cel trupesc cu toate ispitirile lui către sinele cel duhovnicesc cu libertatea sa. Ea este zidul de apărare împotriva supărărilor, este securea necredinţei, îndepărtează nesimţirea şi îmblânzeşte mânia.

Rugăciunea este hrana sufletului şi luminarea simţurilor, ea ne dă de pe acuma bucuria ce va să vină; aceluia ce se roagă în adevăr rugăciunea îi este judecată, judeţ, şi tronul Judecătorului în faţa înfricoşatei judecăţi, este în inimă chiar acum, în clipa aceasta.

18
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: