† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 15:58
XII.

Ascultarea este o altă unealtă de foarte mare folos în războiul împotriva voirii de sine. Cu ascultarea îţi tai mădularele trupului ca să slujeşti cu atât mai bine cu cele ale duhului, spune Sfântul Ioan Scărarul. Şi încă, ascultarea este mormântul propriei voiri, din care se înalţă smerenia.Adu-ţi aminte că de bună voie te-ai înhămat la jug, şi fie ca cruciuliţa ce o porţi la gât să-ţi amintească într-una: prin slujire mergi către adevărata slobozenie.Dar are oare slujitorul voinţă proprie? Nu, ci el trebuie să se supună.Poate că te întrebi: dar de cine să ascult?  Sfinţii răspund: să dai ascultare învăţătorilor tăi (Evrei XIII,17).

Şi care sunt învăţătorii mei? Întrebi mai departe.Unde-i voi găsi pe aceştia, acum când este foarte anevoie a găsi un învăţător îmbunătăţit? Şi iarăşi îţi răspund Sfinţii Părinţi: Biserica a îngrijit şi de aceasta.Drept care ne-a dat de pe vremea Apostolilor un învăţător care e mai presus de toţi ceilalţi, şi care ne poate găsi pretutindeni, oriunde ne-am afla şi în ce ne-am găsi: în oraş sau la sat, însuraţi sau neînsuraţi,bogaţi sau săraci. Vrei să-i afli numele?

Este sfântul post.Dumnezeu n-are trebuinţă de postul nostru. Lui nu-I trebuieşte nici măcar rugăciunea noastră. Celuia desăvârşit nu-I pot lipsi de niciunele pe care noi creaturile Sale am putea să I le dăm, de aceea nici Dânsul nu cere ceva de la noi, ci ne îngăduie a-I aduce jertfe pentru mântuirea noastră, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.Cea mai mare jertfă pe care I-o putem aduce Domnului suntem noi înşine. Aceasta n-o putem face fără să lepădăm voirea noastră. Ascultarea ne învaţă cum să facem acest lucru. La ascultare ajungem prin sârguinţă, şi cea mai bună sârguinţă pe care ne-a predat-o Biserica sunt posturile prescrise de Ea.Pe lângă post mai avem şi alţi învăţători cărora să le dăm ascultare. Ei ne întâmpină la fiecare pas în viaţa de toate zilele, numai de le-am lua voile în seamă.Nevasta îţi cere să porţi impermeabilul pe tine: fă-i pe voie, pentru a-ţi sârgui ascultarea. Colega de servici te roagă s-o conduci o bucată de drum: condu-o făcând ascultare. Fără cuvinte cere pruncul îngrijire şi tovărăşie: fă-i pe plac după putinţă, ca să faci ascultare.Poţi găsi, întocmai fratelui de mănăstire, prilejul de ascultare în propria-ţi casă. Şi de asemeni la slujbă, sau împreună cu aproapele. Ascultarea rupe multe zăgazuri.Vei căpăta slobozenie şi prin aceea că inima se învaţă cu supunerea. Arăţi ascultare şi hotarele de sârmă ghimpată se pleacă: îţi zdrobeşti semeţia, patima pricirii la vorbe, pornirea de a fi înţelept în ochii tăi şi îndărătnicia, toate care te închid într-o carapace împietrită, de unde nu poţi întâlni pe Domnul iubirii şi al libertăţii.

Aşa că deprinde-te să te bucuri de îndată ce ţi se oferă prilejul ascultării. Este cu totul zadarnic să cauţi dinadins de acestea, căci atunci vei cădea în servilism prefăcut, care duce fără greş la mulţumirea de sine.Bizuie-te cu putere că ţi se vor ivi prilejurile de ascultare cele de folos şi întocmai potrivite după felul tău. Dar de observi că ai lăsat să-ţi scape printre degete un prilej, mustră-te pe tine însuţi: ai fost ca acel corăbier care a lăsat să-i scape nefolosită o adiere de vânt. Adierii înseşi îi este totuna dacă a fost sau nu folosită. Dar pentru corăbier era un mijloc de a ajunge la ţintă mai repede. Aşa ar trebui să priveşti legătura ta cu ascultarea şi cu toate mijloacele ce ne sunt trimise de Sfânta Treime.
14
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: