† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 17:28

XI.

Cel ce scutură legăturile din afară le scutură şi pe cele dinlăuntru. Eliberându-te de grijile lumeşti se eliberează şi inima de chinurile lăuntrice. Din aceasta vedem că războiul cel greu pe care eşti silit a-l duce cu tine însuţi este numai un mijloc. Ca atare el nu este nici bun, nici rău; sfinţii îl asemuiesc adesea cu o cură de sănătate. Chiar dacă este dureros de purtat, el rămâne întotdeauna doar un mijloc de tămăduire.Aceasta s-o ai în minte: nimic bun n-ai făcut cu înfrânarea ta. Sau poate fi socotită o faptă bună când vreunul care a rămas din nebăgare de seamă închis în fundul unui puţ de mină prin nebăgare de seamă se repede de îndată la hârleţ şi cazma şi se căzneşte să iasă?

Nu este numai dimpotrivă, cu totul firesc ca acela să se folosească de uneltele ce i s-au dat de către o putere de sus ca să se slobozească din aerul stătut şi din beznă? N-ar fi o nebunie să nu facă aceasta?

Din această parabolă poţi trage învăţătură. Unealta este mijlocul mântuirii, mesajul Evangheliei şi Sfintele Taine ale lui Hristos pe care fiece creştin le-a primit odată cu Sfântul Botez. De zac nefolosite nu-ţi vor da nici o tămăduire. Dar folosite cum se cuvine îţi vor deschide drumul către libertate şi lumină.Că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte XIV, 22).

Va trebui,întocmai ca şi cel prins dedesubt, să ne lipsim de multe ceasuri de odihnă, somn şi tihnă, de distracţii, în timp ce ceilalţi dorm sau se ocupă de fleacuri. Nu lăsăm din mâini hârleţul şi cazmaua: adică rugăciunea, postul,privegherea, grija de a păzi toate câte v-am poruncit vouă (Matei XXVIII, 20).

Chiar dacă inimii îi va fi greu să se împace cu această rânduială a lucrurilor, trebuie s-o silim să se supună cu toată puterea voinţei, de vrem să ieşim la lumină.Oare cât va fi câştigul celui de dedesubt? Sau este oare de aşteptat vreo răsplată?Răsplata este însăşi truda. În dragostea de libertate pe care o simte, în nădejdea şi credinţa care îi pun uneltele în mână. Prin muncă cresc dragostea,nădejdea şi credinţa: cu cât este mai harnic, cu atâta se cruţă mai puţin şi mai mare răsplată va lua. El rămâne un ocnaş printre ocnaşi, în ochii săi nu se deosebeşte cunimic de tovarăşii săi: este un păcătos printre păcătoşi în măruntaiele pământului. Dar în vreme ce ceilalţi zăcând în deznădăjduire dorm sau joacă jocuri de cărţi ca să-şi omoare vremea, el se îndeamnă la lucrul său: a găsit o comoară, dar o ţine ascunsă (Matei XIII, 44); el poartă împărăţia cerurilor în sine: dragostea, nădejdea şi credinţa că vreodată va ajunge la aerul curat de afară.

Deocamdată, el vede adevărata libertate ca prin oglindă, în ghicitură (1 Corinteni XIII, 12), dar prin nădejde este deja slobod: prin nădejde ne-am mântuit (Romani VIII, 24). Dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde adaugă Apostolul, ca să înţelegem pe deplin ceea ce se petrece. Când ocnaşul ajunge vreodată cu adevărat la slobozenie şi o vede faţă către faţă, atunci nu mai este un ocnaş printre ocnaşii pământului. Atunci se află deja în lumea libertăţii: libertatea în care a fost creat Adam şi care ni s-a dat prin Hristos.

12

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: