† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 17:46

X.

Acum când prin asemenea mijloace ţi-ai descoperit nimicnicia, nemernicia şi starea decăzută,acum strigă precum vameşul către Domnul:Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul! (Luca XVIII).

Şi să adaugi: iată, eu sunt cu mult mai rău decât vameşul, căci nu mă pot opri de a trage cu coada ochiului la fariseu şi inima mi se trufeşte şi zice: îţi mulţumesc că nu sunt ca acela! Dar sfinţii ne spun că de îndată ce-ţi vezi întunecimea inimii şi slăbiciunea mădularelor îţi piere pofta de a-l mai îndrepta pe aproapele tău. Din bezna în care te afli vezi cum se oglindeşte cu putere în cele create strălucirea cerească: nu mai descoperi păcatele altora întrucât ale tale sunt covârşitoare. Căci numai atunci când te sileşti spre desăvârşire îţi vezi propria nedesăvârşire. Şi de abia atunci te desăvârşeşti, când ţi-ai văzut nedesăvârşirea,ce apare astfel din slăbiciune.Acum ţi se dă starea aceea pe care o făgăduia sfântul Isaac Sirul aceluia ce se prigoneşte pe sine însuşi: ,,Şi vrăjmaşul tău se îndepărtează de îndată ce te apropii.”Despre care vrăjmaş vorbeşte aici sfântul Părinte?

Cu siguranţă de acelaşi care a luat pe vremuri înfăţişarea şarpelui şi care de atunci ne dă nemulţumire, nerăbdare, aprindere, mânie, pizmă, teamă, îngrijorare,nelinişte, ură, scârbă, trândăvie, decădere, necredinţă şi pe scurt, tot cea ce ne amărăşte zilele şi care îşi are rădăcinile în dragostea şi cruţarea de sine.Căci cum ar mai putea cere supunere acela care în durerile dragostei simte că niciodată nu se supune Stăpânului?

Şi ce-l face să se tulbure, să fie nerăbdător şi aprins dacă nu-i merge după voie? Prin nevoinţe el s-a deprins să nici nu mai poftească ceva, şi de aceea îi merge precum doreşte, ne învaţă Avva Dorotei. Voia lui s-a contopit cu cea a lui Dumnezeu, şi pe care le va cere, pe acelea le va avea (Marcu XI, 24).

Poate fi oare pizmuit acela care nu se înalţă pe sine însuşi ci îşi vede ,,lungul nasului”, preţuindu-i pe ceilalţi cu mult mai mult decât pe sine însuşi? Este cu putinţă teama, grija şi neliniştea la acela ce ştie că tot ceea ce i se întâmplă i se cuvine precum tâlharului de pe cruce, după faptele sale? (Luca XXIII, 24).

Trândăvia fuge de la dânsul întrucât o vădeşte în sine-şi;decăderea nu are loc, căci unde să mai cadă cel ce zace la pământ? Iar ura sa e îndreptată numai împotriva relelor din propria viaţă care Îl ascund pe Domnul privirii sale: el îşi urăşte chiar şi sufletul său însuşi (Luca XIV, 16).

Dar nici necredinţa nu stă mai bine,căci acela a gustat şi a văzut că bun este Domnul.(Psalmul XXXIV, 9).

Numai Domnul îl poartă mai departe. Iubirea lui sporeşte necontenit şi odată cu ea şi credinţa.Acela a făcut pace cu sine însuşi, aşa cum spune Isaac Sirul, şi cerul şi pământul au făcut pace cu el.Acum se culeg roadele smereniei. Dar aceasta se face pe calea cea îngustă şi puţini sunt cei care o află.(Matei VII, 14).

11

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: