† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 18:59

Toate acestea sunt doar forme diferite ale aceluiaşi fenomen: pofta ta nemăsurată de a-ţi satisface nevoia de plăceri personale.Trebuie să-ţi stârpeşti însăşi pofta de a-ţi fi bine,de a fi bine dispus, de a fi mulţumit. Trebuie să înveţi a iubi necazul, sărăcia, durerea, greutatea.

Trebuie să înveţi a urma poruncile Domnului în toate: a nu vorbi cu semeţie, a nu te împodobi, a te supune mai-marilor,a nu pofti femeia, a nu te mânia, şi multe altele.

Căci toate aceste porunci nu ne-au fost date ca să ne prefacem că n-ar exista, ci ca să fie urmate; altminteri nu ne-ar mai fi împovărat cu ele Domnul milostivirii.Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lepede de sine, a spus El (Matei XVI, 24), şi a lăsat să fie după voia fiecăruia – dacă vrea cineva – şi după judecata fiecăruia, ca să se lepede de sine.

VII.

Dacă ne ridicăm din noi înşine de cine vom da? întreabă episcopul Teofan. Şi tot el ne răspunde: Îl întâlnim pe Dumnezeu şi pe aproapele. Tocmai de aceea a te lepăda de tine este o cerinţă, şi chiar cea dintâi, pentru acela care caută libertatea în Hristos, care e totodată şi Dumnezeu şi aproapele.Aceasta înseamnă că: toată grija, mângâierea şi iubirea pe care ne-o dăruiam se mută cu siguranţă şi fără să ne dăm seama către Dumnezeu, şi deci către semenul nostru. Doar aşa nu va şti stânga ta ce face dreapta, şi vei face milostenie în ascuns. (Matei VI,3-4).

Înainte ca aceasta să se fi făcut, nu poate cineva să caute să placă aproapelui la ce este bine spre zidire într-un fel adevărat, nematerialnic (Romani XV, 2).

Încercările noastre pe această cale urmează astfel a fi mincinoase, întrucât sunt ale noastre şi pornesc din voia noastră de a ne fi pe plac. A recunoaşte aceasta este decea mai mare trebuinţă, altminteri ne culcăm pe o ureche prea uşor pe perna strălucitei abnegaţii şi mulţumitoarei binefaceri care fără greş ne duc în mlaştina plăcerii de sine.Renunţă de aceea la a te îndeletnici cu festivităţi de binefacere, asociaţii de lucru şi celelalte asemenea lor. 2

A te ocupa de multe este sub toate înfăţişările o otravă. Uită-te în tine însuţi, observă-te minuţios şi vei vedea cât de multe din aceste părute fapte de jertfă nu pornesc dintr-o nevoie de a-ţi adormi conştiinţa, adică: din acel neîndoielnic nărav de a ne mulţumi pe noi înşine şi de a căuta plăcerea proprie (Romani XV, 1).

––––––––––––––– Notă

2 Aici Tito Colliander se referă la activităţi proprii bisericii protestante (n.t.)

7

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: