† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 7, 2010

Filed under: Calea Asceţilor — Micael Nicolas @ 19:26

În timp ce urmăm îndemnul şi începem cu partea dinăuntru, să ne amintim că nicidecum nu ne curăţim inima de dragul nostru. Nu se deretică şi se face ordine în odaia de oaspeţi pentru plăcerea proprie, ci pentru bună-plăcerea oaspetelui. Îi e bine? te întrebi. Va rămâne mai mult? Toate gândurile se îndreaptă către el. După aceasta te tragi la o parte şi nu aştepţi nici o răsplată.

Căci după cum ne învaţă Nichita Stihatul există trei firi în om: cea trupească, prima, ce-şi caută propria plăcere chiar de i-ar vătăma pe ceilalţi, cea sufletească,a doua, ce vrea să fie sieşi şi celorlalţi pe voie, şi cea duhovnicească, a treia, ce caută numai voia lui Dumnezeu, chiar de s-ar vătăma pe sine însăşi.

Prima este firea omenească cea josnică, a doua este cea obişnuită, iar cea de-a treia este suprafirească; este viaţa în Hristos.Omul duhovnicesc gândeşte duhovniceşte; nădejdea lui este ca vreodată să ajungă a auzi bucuria îngerilor pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca XV, 10), iar acest păcătos este el însuşi. Aşa trebuie să simţi, şi în nădejdea aceasta să lucrezi, pentru că Domnul ne-a dat porunca de a fi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Matei V, 48), şi să căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei VI, 33).

De aceea: nu îţi da răgaz nici tihnă până ce nu nimiceşti acea parte din tine ce se supune poftelor firii trupeşti. Ia-ţi sarcina de a descoperi fiecare semn al prezenţei fiarei în tine şi prigoneşte-o fără milă. Căci trupul pofteşte împotriva duhului iar duhul împotriva trupului (Galateni V, 17).

Dar de te temi de a fi părtinitor cu tine însuţi sau de a cădea în ispita trufiei, prin însăşi faptul de a lucra la propria mântuire, fii cu luare aminte la tine însuţi şi vezi că acela ce se teme de aşa ceva, suferă de orbire.Căci el nu vede cât este de părtinitor cu sine.

5

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: