† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Iulie 15, 2010

Filed under: Despre Dobândirea Sfântului Duh — Micael Nicolas @ 01:54
Sfântul Serafim de Sarov – Citate
  • Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le intrece pe toate.Ea intrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdăm orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburăm şi să cârtim.
  • Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectură vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citeste Sfânta Scriptura primeşte o căldură care în singurătate dă naştere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.
  • Mai presus de toate, aceasta trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util să citeşti întreaga Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exerciţiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulţi darul său de înţelegere.
  • Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-şi aminti mereu de Dumnezeu şi să rostească rugăciunea către Iisus Hristos.
  • În biserică, atunci când te rogi, e de folos să stai cu ochii închişi, cu o atenţie concentrată şi să deschizi ochii doar când te moleseşti sau când somnul îţi dă târcoale şi te face să moţăi. Atunci ochii trebuie atinţiţi către o icoană şi către lumina candelei ce arde dinaintea ei.
  • Nu trebuie să ne asumăm nevoinţe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios şi vrednic de practicarea virtuţilor. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înţelegători faţă de neputinţele şi imperfecţiunile noastre sufleteşti şi să avem răbdare faţă de defectele noastre, asa cum avem faţă de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătăţirea firii noastre.
  • În fiecare zi să dormi negreşit noaptea patru ore – de la zece seara până la două noaptea. Dacă te simţi slăbit, poţi să dormi şi în timpul zilei. Păstrează această regulă permanent până la sfârşitul vieţii tale, fiindcă este absolut necesară pentru odihna capului tău. Eu însumi din tinereţe am păstrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihnă în timpul nopţii şi astfel nu vei deveni neputincios, ci sănătos şi vesel.
  • Nu oricine îşi poate impune sieşi o regulă severă de asceză în toate, sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbeşte şi el. În special, vinerea şi miercurea, şi mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La prânz mămâncă suficient, la cină fii moderat.
  • Dar un trup care este epuizat de penitenţă şi de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană şi băutură moderate indiferent de perioada de timp.
  • Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.
  • Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară luminării raţiunii. Această pace, ca pe o comoară nepreţuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moştenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să vă păzească inimile şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) . Întrodu mintea înlăuntrul inimii şi dăi de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreşte şi ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu însuşi.
  • Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puţin, e necesar să încerci să îţi înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: „tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Ps. 76, 4) Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preţ a-i critica pe alţii. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească „trebuie evitată acedia” şi să te străduieşti a avea un duh vesel şi nu trist. Trebuie să încerci să ieşi din această stare cât mai iute cu putinţă. Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.
  • Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet şi îl lipseşte de umilinţă şi bunătate faţă de fraţi şi dă naştere la repulsie faţă de orice conversaţie. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceştia se află la originea tulburării sale şi nu înţelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare şi parcă scos din minţi este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilinţă la întrebările ce i se pun.
  • Primul medicament cu ajutorul căruia omul îşi află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, aşa cum ne învaţă sfântul Isaac Sirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abţinere de la grăire în desert, lucru de mână, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi răbdare; căci el se naşte din laşitate, trândăvie şi grăire în desert.
  • Oricine a învins patimile a învins şi deprimarea. Veselia nu e păcat. Ea alungă plictiseala; şi din plictiseală vine întristarea (acedia) şi nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face răul este păcat. Dar a spune un cuvânt bun, prietenos sau plin de veselie, aşa încât toată lumea să se simtă în bună dispoziţie în prezenţa lui Dumnezeu şi nu într-o stare de întristare, nu este deloc un păcat.
  • Dacă nu suntem de acord cu gândurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. În timpul acestor atacuri, trebuie să te îndrepţi cu rugăciunea către Domnul Dumnezeu, aşa încât scânteia patimilor celor rele să fie alungată de la bun început. Atunci flacăra patimilor nu va mai creşte.
  • Trupul este robul, sufletul este stăpânul. Şi de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci când trupul este slăbit şi extenuat de boli; căci în acest fel patimile slăbesc şi omul devine normal. Dar boala trupească în sine este ceva născut din pricina patimilor. Înlătură păcatul şi boala va pleca.
14
Descarcă cartea în format PDF
Anunțuri

1 comentariu »

  1. mi-a placut f. mult

    Comentariu de jenipetrescu — August 2, 2010 @ 13:37 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: