Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 17, 2010

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 03:16

Iată că te rogi, rugăciunea ta se săvârşeşte cu spor, ai mărturie launtrică asupra faptului că Domnul o ascultă şi bunăvoieşte către ea; în tine este pace a gândurilor, uşurare şi dulceaţă în inimă – şi totuşi, spre sfârşitul rugăciunii, din pricina unei slăbiri cât de mici a încordării inimii şi gândurilor tale, în inima ta se aruncă o povară grea, care slăbeşte focul inimii, iar în locul uşurinţei şi plăcerii cu care făceai rugăciunea mai înainte simţi acum că ea este cât se poate de apăsătoare şi te dezgustă. Nu deznădăjdui, prietene: acestea sunt cursele vrăjmaşului, căruia îi place să-şi bată joc de noi, mai ales la sfârşitul îndeletnicirilor noastre evlavioase, ca să cădem în trândăvie şi să socotim pierdute toate ostenelile pe care ni le-am dat cu lucrarea sfântă. Învaţă din aceasta să nu mai stingi Duhul tău nici pentru o clipită de-a lungul rugăciunii, să te rogi în duh şi în adevăr fără împrăştiere şi să nu linguseşti pe Domnul la rugăciune nici cu un cuvânt, adică să nu rosteşti nici măcar un cuvânt cu prefăcătorie, în chip făţarnic; toată rugăciunea ta să fie trâmbiţă a adevărului, trâmbiţă a Duhului Celui Sfant, si nici cu un cuvânt să nu slujească minciunii vrăjmaşului, să nu fie unealtă a diavolului. Iar cât priveşte înlăturarea apăsării vrăjmaşului de pe sufletul tău şi stingerea focului iscat de el, roagă-te Domnului din inimă, recunoscându-ţi din inimă înaintea Lui vina – făţărnicia din timpul rostirii rugăciunii -, şi vei primi uşurare şi pace. Nu te grăbi, spune şi fă totul cu pace. Vei reuşi! Vrăjmaşul grăbeşte şi tulbură, fiindcă în graba tulbure nu este noimă.

Pentru curăţirea şi înflăcărarea rugăciunii noastre, Domnul îngăduie diavolului să ardă chinuitor cele dinlăuntru ale noastre, aşa încât, simţind în noi focul străin şi suferind de pe urma lui, să ne străduim a aduce in inima noastră prin rugăciune smerită, focul lui Dumnezeu, focul Duhului Sfânt, care dă viaţă inimilor noastre.

În timpul rugăciunilor de acasă şi obşteşti, spre a sta împotrivă vicleniei diavolului şi răspândirii gândurilor, adu-ţi aminte de simplitatea adevărului şi spune-ţi: „simplu”, adică: „Cred în tot ce cer întru simplitatea inimii şi cer totul cu simplitate; iar viclenia ta, vrăjmase al meu, hulele, urâciunile, închipuirile tale le lepăd”. Început şi temelie şi izvor al întregii gândiri, cuvântări şi făptuiri să fie smerenia, conştiinţa nimicniciei tale şi a deplinătăţii Dumnezeirii, Ce a zidit şi umple toate şi lucrează toate întru toţi (1 Cor. 12, 6). Cel molipsit de trufie este înclinat să arate dispreţ faţă de orice, chiar si faţă de lucrurile sfinte şi dumnezeieşti: trufia nimiceste sau pângăreşte în chip gândit orice cugetare, cuvânt ori faptă bună, orice zidire a lui Dumnezeu. Aceasta e suflarea ucigătoare a satanei.

Atunci când, în timpul citirii canoanelor şi acatistelor Mântuitorului si Maicii lui Dumnezeu şi a canonului îngerului pazitor şi a rugăciunilor, diavolul va şopti în inima: „Nu e adevărat, nu e adevărat” şi va răpi de la inimă puterea (adevărul) cuvintelor rugăciunii, atunci să fii ca un surd ce nu aude şi ca un nebun (v. Ps. 37, 14 ; 1 Cor. 3, 18), neînvoindu-te nici măcar pentru o clipă cu minciuna vrăjmasului si nefilosofând cu filosofarea lui cea mincinoasă, şi să crezi cu tărie în adevărul întregii plinătăţi a rugăciunilor şi cântărilor Bisericii, ştiind că acestea sunt vestire a Duhului Sfânt prin gurile sfinţilor oameni care au înălţat glas de laudă cuvenită Mântuitorului, Maicii lui Dumnezeu, sfintilor, arătând totodată neputinţele şi ticăloşia noastră. Adu-ţi aminte că Biserica e stâlpul şi întărirea adevărului (1 Tim. 3, 15).

În timpul rugăciunii simţi câteodată depărtare de Dumnezeu şi deznădăjduiri; nu trebuie să ne lăsăm în voia acestui simţământ, care e de la diavolul, ci trebuie să spunem în inima noastră: „Nu deznădăjduiesc de a mea mântuire, eu ticălosul, ci nădăjduind în milostivirea Ta cea fără de margini vin şi strig: de este pentru mine nădejde de mântuire, de biruieşte iubirea Ta de oameni mulţimea fărădelegilor mele, fii mie Mântuitor” (v. rugăciunile 1 şi 4 dinainte de Sfânta Împărtăşanie).

4

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: