† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 17, 2010

Filed under: Despre Rugăciune — Micael Nicolas @ 03:41

Nu te cruţa când este vorba să te rogi din inimă nici după ce ai petrecut întreaga zi în osteneli. Nu fi deloc nepăsător la sfanta rugăciune, spune totul Domnului din inimă, căci rugăciunea este lucrul lui Dumnezeu. Dacă te-ai apucat de hăţ, nu spune că este băţ; „dupa ce ai pus mâna pe plug, nu te uita înapoi (v. Lc 9, 62).

După ce ţi-ai îngăduit să te rogi cu nepăsăre, nu din toată inima, nu adormi (dacă e vorba de rugăciunile de seară) până ce nu-ţi vei sterge păcatul plângându-l înaintea lui Dumnezeu. Aceasta se întâmplănu cu toţi, ci cu cei ce s-au desăvârşit. Ia seama: nu pune trupul tău mai presus de Dumnezeu, ci pentru El să nu îţi pese de odihna trupească. Orice pravilă de rugăciune te-ai apucat să împlineşti ,împlineşte-o cu credinţă (dacă este lungă, împlineşte-o bine; dacă este scurtă, aşijderea) şi nu împlini lucrul lui Dumnezeu cu inima îndoită, încât jumătate să fie a lui Dumnezeu, iar cealaltă a trupului tău. Râvna Domnului Dumnezeu nu va răbda viclenia ta, părerea ta de rău pentru trupul tău. El te va da pe mâna diavolului, iar diavolul nu va da pace inimii tale pentru nepăsarea faţă de Cel ce este adevărata tihnă a inimii tale şi care va face aceasta întotdeauna spre folosul tău, ca să ţină inima ta în apropierea lui Dumnezeu, fiindcă orice rugăciune făţarnică depărtează inima de Dumnezeu şi o întrarmează împotriva omului însuşi; dimpotrivă, orice rugăciune lipsită de făţărnicie apropie inima omenească de Dumnezeu si o face casnică a Lui. Aşadar, să crezi cuvântului acestuia: dacă te vei grăbi la rugăciune de dragul tihnei trupeşti, ca să te odihneşti mai repede, vei pierde şi tihna trupească, şi pe cea sufletească. Ah! Cu ce osteneli, cu ce lacrimi se recapătă după aceea apropierea inimii noastre de Dumnezeu! Si de vom face apoi iarăşi din rugăciunea noastra(nepăsătoare) mijloc al îndepărtării de Dumnezeu, oare râvna lui Dumnezeu nu se va aprinde pentru aceasta? Lui îi este milă de noi şi de ostenelile noastre dinainte, şi iată că vrea să ne facă a ne întoarce negreşit către Dânsul iarăşi, din toată inima. El vrea ca noi să fim ai Lui întotdeauna.

Precum după împărtăşirea cu nevrednicie, aşa şi după rugăciunea nevrednică şi rece îi este deopotrivă de rău sufletului Asta înseamnă că Domnul nu intră în inima noastră, fiind jignit de necredinţa şi de răceala inimii noastre, şi îngăduie duhurilor necurate să se cuibărească în inima noastră, ca să simţim deosebirea dintre jugul Său şi al lor.

Despre întunecarea din vremea rugăciunii şi

despre cursele întinse de vrăjmaş în vremea acesteia

În vremea rugăciunii sunt uneori clipe de ucigătoare întunecare şi strâmtorare a inimii, ce vin din necredinţa acesteia (necredinţa este întuneric). Nu te împuţina cu sufletul în aceste clipe, ci aminteşte-ţi că de s-a şi curmat lumina dumnezeiască în tine, ea straluceşte totdeauna în toată măreţia sa în Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, cerească şi pământească, şi în lumea materială, în care se văd puterea şi Dumnezeirea Lui (Rom. 1, 20).

Să nu crezi că adevărul a devenit neputincios. El nu este neputincios niciodată, fiindcă adevărul este Dumnezeu însuşi, şi tot ce fiinţează îşi are temeiul şi pricina în El; de fapt, neputincioasă devine doar inima ta slabă, păcătoasă, întunecată, care nu poate totdeauna să îndure încordarea luminii adevărului şi nu poate totdeauna să încapă curăţia lui, ci doar atunci când se curăţeşte sau a fost curăţită de păcat, care este pricina cea dintâi a întunericului duhovnicesc. Dovada cea mai la îndemână o putem lua de la noi înşine. Când lumina credinţei sau adevărului lui Dumnezeu trăieşte în inima ta, aceasta este liniştită, tare, puternică, vie; când se curmă, inima e neliniştită, slaba ca trestia clătinată de vânt, lipsită de viaţă. Nu lua aminte la acest întuneric satanicesc. Alungă-l din inimă prin semnul de viaţă făcătoarei cruci.

În viaţa creştinilor cucernici sunt uneori şi clipe ale părăsirii de către Dumnezeu, clipe de întuneric diavolesc, şi atunci omul strigă către Dumnezeu din adâncul inimii: „De ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Lumină neapropiată? Că iată, m-a acoperit, acoperit-a tot sufletul meu străinul întuneric al ticălosului şi răului de satana; greu este sufletului a se afla în bezna lui cea chinuitoare, care îl face să preguste muncile din întunecatul iad; ci întoarce-mă, Mântuitorule, la lumina poruncilor Tale şi îndreptează calea mea cea duhovnicească – cu osârdie mă rog Ţie.”

Când în timpul rugăciunii pun stăpânire pe inima ta trândăvia şi tânjeala, să ştii că asta vine de la diavolul, care în tot chipul se străduie să te împiedice de la rugăciune. Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi prin aducerea-aminte de Dumnezeu alungă simţămintele ucigătoare. Luaţi seama: dacă nu în gânduri, cel putin în inimă vrăjmaşul prinde puteri ades, huleşte numele Atoateţiitorului Dumnezeu. Ce alcătuieşte hula inimii asupra lui Dumnezeu… Îndoiala, necredinţa, trândăvia, nerăbdarea pedepselor lui Dumnezeu, cârtirea -toate patimile. Prin necredinţa în adevărul şi bunătatea lui Dumnezeu, vrăjmaşul varsă hulă asupra adevărului, bunătăţii şi atotputerniciei lui Dumnezeu; prin trândăvie varsă hulă şi asupra bunătăţii Lui; îndeobşte prin izbucnirea patimilor omeneşti huleşte atotbuna Pronie şi adevărul lui Dumnezeu.

3

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: