† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 5, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 11:30

De îndată ce apare o mişcare caldă în inimă, ei hotărăsc: iată a dat Dumnezeu, şi începe să-şi închipuie despre sine. Din pricina acestui lucru, sporirea rugăciunii lăuntrice se curmă şi ei rămân numai cu lucrarea cea de dinafară. Şi viaţa cea duhovnicească încetează”.

Rătăcirea vine mai înainte de toate de la nelămurirea miezului lucrării şi de la gândul fals care e temelia tuturor rătăcirilor. De pildă: unii râvnitori ai lucrării lăuntrice, din neiscusinţa lor iar uneori din ignoranţă, nepricepând că mintea este o putere duhovnicească şi se foloseşte de inimă, ca de un organ al său, privesc mintea ca un obiect oarecare material care, pe calea respiraţiei, trebuie mutat în inimă şi încă şi inima şi-o închipuie ca pe un vas sau un clondiraş în care poţi păstra mintea.

Numai această singură părere greşită e de ajuns ca să le facă toată osteneala lor de rugăciune fără de rod. Mulţi s-au ostenit mulţi ani şi totul a fost în zadar. Ba şi mai mult – mintea se cobora mai jos de inimă şi stârnea acolo anumite senzaţii nedorite; sau la unii se cobora în pântece şi ei închipuindu-şi că mintea lor se află în vasul sau clondiraşul care o cuprinde, socoteau că aceasta e ceea ce căutau ei, adică rugăciunea cea harică, în timpul căreia dracii nu mai îndrăznesc să se mai apropie, căci îi arde rugăciunea lui Iisus, pe când într-o astfel de stare a lor se repetau numai cuvintele de rugăciune, fără gândire şi simţire şi chiar fără aducere aminte de Dumnezeu. Iar Dumnezeu era socotit că e undeva departe în cer. La alţii, în loc de a se uni mintea cu inima, se producea o ieşire din sine, o ieşire în simţuri. Şi totul depindea de gândul greşit de la temelie, că mintea poate fi aşezată în inimă ca într-un vas oarecare, contrar lămuririi aduse mai sus a Sfântului Grigorie Palama, despre o adevărată legătură reciprocă a minţii şi inimii 1.

O dreaptă aşezare a minţii în inimă, însoţită de o ardere a duhului şi o râvnă după Dumnezeu, e şi posibilitate şi temelie şi condiţie pentru o nevoinţă dreaptă şi reuşită, adică pentru o luptă şi o biruinţă asupra patimilor şi izvoarele lor şi spre acest lucru trebuie să ia aminte oricare lucrător al rugăciunii minţii. Eu vreau să vă spun şi despre aceasta câteva cuvinte, în această convorbire de pe urmă, înainte de plecarea D-voastră.

Cea dintâi biruinţă a noastră asupra noastră înşine se cuprinde în această înfrângere a voinţii, în lăsarea noastră în voia lui Dumnezeu, cu o depărtare plină de neprietenie, de tot ce e păcătos.

499

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: