† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 7, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 11:50

„Mintea, de îndată ce capătă libertatea, începe în aceeaşi clipă să rătăcească şi să vagabondeze prin lume. Trebuie s-o obişnuim să stea acasă, şi nu numai să stea acasă, ci să stea fără de ieşire înaintea lui Dumnezeu. Iată că dacă veţi reuşi acest lucru, apoi aducerea aminte de Dumnezeu se va afla înrădăcinată în mintea şi în inima D-voastră.

D-voastră veţi începe a umbla, fără nici o abatere, în prezenţa lui Dumnezeu, cu o evlavie cuvenită – veţi păşi într-o atmosferă duhovnicească, unde vă va fi uşor să şi respiraţi şi să zburaţi. „Iar înainte de a te păzi, ca să stai în inimă, trebuie să te aşezi acolo.

D-voastră în cea mai mare parte trăiţi în cap, iar în inimă vă statorniciţi numai atunci când lucrarea din cap va stârni vreo simţire oarecare. Însă trebuie dimpotrivă să fii în inimă fără de ieşire, iar capul să-l părăseşti cu totul; dacă va fi nevoie, în urma cerinţelor vieţii celei duhovniceşti, să lucrezi şi cu mintea, apoi las-o să lucreze, şezând în inimă.

Aşa scrie Episcopul Teofan despre neapărata trebuinţă pentru viaţa cea duhovnicească, ca într-un centru al vielii duhovniceşti, dar nu numai al celei raţionale.

La fel scrie şi Episcopul Ignatie Breanceaninov, după cum se vede acest lucru în convorbirile noastre anterioare. Acelaşi lucru îl spune şi un vechi părinte al Bisericii, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Iată cuvintele lui proprii despre petrecerea înlăuntru şi despre legătura dintre minte şi inimă.

„Mintea se numeşte şi activitatea minţii, care constă în gânduri şi înţelesuri; mintea este şi puterea care le produce pe acestea, denumite în Scriptură încă şi inimă. După această putere a minţii, cea mai de seamă dintre puterile noastre, sufletul din noi este cugetător” 1.

––––––––––––––Notă

1. Despre rugăciunea şi curăţia inimii, Filocalia, Ed. 2, vol. 5, pag. 301.

494

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: