† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 8, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:28

Şi iată, Domnul meu a binevoit ca să mă îmbolnăvesc, şi eu m-am îmbolnăvit, iar dragostea aceasta încă n-o încercasem în mine; m-am îmbolnăvit şi plângeam tare în timpul bolii mele, că am rămas biruit în păcatele mele de păcat, iar iubire încă tot nu am. Mă grăbesc să mă căiesc, şi nu o dată şi nu de două; ci foarte mult mă căiesc şi capăt o bucurie, căci văd că păcatul începe să-şi piardă puterea asupra mea, fiindcă îndulcirea păcătoasă lipsea din sufletul meu, gândul cel păcătos nu se mai ivea în inimă, iar pocăinţa s-a unit cu o mulţumire faţă de Dumnezeu.

Cu atât mai mult sufeream, cu atât mai uşor mă simţeam. Eu simţeam o mare nevoie să mă împărtăşesc şi pe mine mă împărtăşeau; după împărtăşirea cu Sfintele Taine, duhul meu se înaripa cu o nădejde negrăită de Dumnezeu, iar inima mea se umplea de o mulţumire către Domnul Iisus Hristos. Anume aici mi s-a descoperit, mie, sărăcăciosului, în toată plinătatea ei de necuprins, iubirea lui Dumnezeu pentru lume, în răscumpărarea neamului omenesc.

Această dragoste a vorbit parcă întru mine, înlăuntrul fiinţei mele cu atâta putere faţă de Domnul, că eu nu mai simţeam nici suferinţele mele. Eu nu puteam să mă despart nici cu gândurile, nici cu simţirile inimii de iubirea către Domnul. Amintirile despre viaţa Lui pământească, despre toate manifestările şi lucrările de pe pământ, produceau în mine un cutremur plin de bucurie, înnoind lăuntricul sufletului şi inimii mele.

Inima mea era plină de nădejdea mântuirii. Nimic nu putea să-mi dea prilej de a mă deznădăjdui de îndurarea lui Dumnezeu. Domnul era aproape, sufletul trăia prin El şi-l simţeam numai dragostea Lui cea nemărginită.

Fiecare pas al vieţii pământeşti a Mântuitorului era chiar întipărit în conştiinţa mea, el fiind săvârşit pentru mântuirea, pentru sfinţirea omului. El a sfinţit totul pentru mine, şi aerul ce mă înconjoară, şi apa pe care am băut-o şi însuşi patul pe care zăceam, şi mormântul, în care mă pregăteam să cobor.

Toate acestea erau o arvună a mântuirii mele, învierii mele din moartea trupului şi proslăvirii cu Domnul. Şi eu simţeam că acest lucru se făcea, nu după meritul meu, ci numai pentru nemărginita milostivire a lui Dumnezeu.

Eu mă recunoşteam pe mine foarte păcătos, dar în acelaşi timp, o nădejde fierbinte spre dragostea şi mila lui Dumnezeu cea mântuitoare, necontenit înaripa duhul meu. Lacrimile de umilinţă curgeau din ochii mei, iar ce simţea inima mea în acest timp, eu nici nu pot să descriu. Eu nu simţeam nevoie de mâncare, îmi venea greu când mă vizitau alţii. Eu eram fericit, rănit de dragostea către Domnul, doream să rămân chiar pentru veşnicie singur şi să sufăr – însă numai cu Domnul şi în dragostea faţă de El. Iată ce este iubirea de oameni şi ce face ea cu sufletul omului.

Pentru aceasta, eu v-am numit pe D-voastră prea iubitor de Dumnezeu, căci iubirea de Dumnezeu e necesară pentru toţi şi pentru fiecare în parte. Ea este bogăţia cea nefurată şi este puterea cea atotputernică, ca puterea creatoare, e puterea vieţii celei de veci.
489
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: