† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 8, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:38
„Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiule, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi”. (În original sunt numai iniţialele acestor cuvinte):”Doamne, binecuvintează-ne şi ne mântuieşte pe noi”!

Prea iubitorule de Dumnezeu taică N.

Să încep de la iubirea de Dumnezeu. Poate după ştiinţa, după aptitudinile minţii D-voastră, cunoaşteţi despre iubirea de Dumnezeu, neasemuit mai mult decât eu sărăcăciosul. Slavă lui Dumnezeu! Dar dacă Dv. aţi fi fost rănit în inimă de această iubire de Dumnezeu, ea, pe dinafară şi dinlăuntru, v-ar sfinţi, v-ar arde, v-ar topi – apoi, desigur, nici amintiri de plăceri pătimaşe, nici alte umbre oarecare n-ar fi în inima D-voastră şi ea (inima) cu nimic nu s-ar putea îndulci, fără de iubirea de Dumnezeu. Iartă-mă dragul meu, şi să nu socoţi că eu vreau să te ocărăsc pentru ceva.

Nu, absolut, nu! Eu aş fi vrut numai să-ţi explic, ca celui mai apropiat prieten şi frate întru Hristos, simţirea iubirii de Dumnezeu – acea simţire pe care cu atât de mult şi atât de puternic doream s-o primesc şi n-o primeam. Aceste dorinţe ale mele erau chinurile naşterilor mele duhovniceşti şi aceste chinuri au fost foarte îndelungate, aproape treizeci de ani şi ceva. Socot că lupta cu păcatul, pentru bucuria unirii cu Domnul şi Ziditorul, era în mine de două feluri.

Una, a mea firească, alta, a lui Dumnezeu – însă totul era aşa de tainic şi de ascuns după rânduiala de sus, că eu numai mai târziu am putut pricepe ceva. Eu nu puteam în luptă cu mine însumi, cu răbufnirile patimilor trupului meu, însă cu toate acestea, în mine persista o dorinţă mai înaltă şi mai bună decât toate răbufnirile păcatului. Ea (dorinţa aceasta) înaripa duhul meu, eu simţeam că numai ea mă va mulţumi pe mine şi nimic altceva (mai mult nimic) pe lume – această putere veşnic creatoare, pentru care nu moare, dăruită de Creator – iubirea de Dumnezeu.

Eu eram însetat să-L iubesc pe Creator din toată inima. Însă cum să iubeşti? Ca să iubeşti pe Dumnezeu trebuie să fii vrednic de Dumnezeu; iar eu mă vedeam pe mine nu numai păcătos, ci şi zăbovind în păcatele mele.

Dorinţa de a iubi pe Dumnezeu se întărea, creştea pînă la ardere, dar cum să iubeşti, ca inima să fie mulţumită în dorinţa sa, eu nu ştiam. Şi ce să fac pentru acest lucru, nu mă puteam pricepe. Am încercat toate mijloacele, pe care mi le arată: adică să faci tot ce e bun, să fii milostiv cu cei de aproape. Eu am epuizat această virtute până la fund. Nu odată am rămas abia acoperit, împărţind totul celor nevoiaşi, răbdam foamea şi frigul, ascunzând acest lucru de la alţii, sufeream batjocurile, nu mă răzbunam pentru ele, mă sileam să-i iubesc pe vrăjmaşi şi-i iubeam, după cum e poruncit acest lucru de Domnul. Însă iubirea însăşi faţă de Dumnezeu eu n-o simţeam în mine, ba şi patimile mele îmi spuneau clar, că eu eram străin de această iubire dumnezeiască. Iar gândul meu nu mă părăsea pe mine şi inima ardea încă cu o dorinţă mai mare de a iubi pe Dumnezeu, însă, în realitate, eu n-ajungeam la acest lucru. Eu simţeam că puterea vieţii e în iubirea de Dumnezeu, putere creatoare, harică; eu socoteam că dacă voi avea în mine această iubire, apoi cătuşele patimilor mele vor cădea de la sine, urmele lor se vor topi şi vor arde de focul iubirii dumnezeieşti. Eu eram atunci convins de acest lucru şi acum te încredinţez, că altfel nici nu poate fi. Acest lucru e acel adevăr, despre care s-a spus de însuşi Mântuitorul nostru Dumnezeu; „Adevărul vă va slobozi pe voi, şi voi veţi fi într-adevăr sloboziţi.” Şi iată că nu mai aveam răbdure să aştept mai mult.

Eu strigam în fiecare clipă, dar când mă va învrednici Domnul de această iubire faţă de El. Dar El a zis: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Doamne, vino şi te sălăşluieşte întru noi; învaţă-mă să fac voia Ta, învaţă-mă să Te iubesc pe Tine cum se cuvine să te iubesc. Doar pentru Tine, Cel atotputernic, nu e greu să faci acest lucru pentru mine, Doamne, măcar aşa învredniceşte-mă: sălăşluieşte pentru puţin această iubire întru mine şi petreci întru mine; eu Te voi pricepe, Te voi cunoaşte; apoi depărtează-Te de la mine şi eu pe urmă, din cunoaştere, voi tinde către Tine, voi suferi conştient, ştiind pentru ce sufăr, pentru ce trăiesc.

488
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: