† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 11, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:00

Dacă D-voastră mai aveţi oarecare întrebări, sau nedumeriri, spuneţi-le înainte de a încheia această convorbire a noastră.

Preotul. Eu personal n-am. Însă socot că mirenii mei îmi pot spune mie – din toate cele spuse în convorbirile acestea, se vede că lucrarea rugăciunii lui Iisus cuprinde în sine un şir întreg de trepte, care treptat îl ridică pe lucrătorul rugăciunii de la pământ la cer şi că treptele cele mai înalte ale acestei lucrări sunt cu desăvârşire inaccesibile marii majorităţi a lucrătorilor rugăciunii, aşa că abia se află unul dintr-o mie care ajunge la rugăciunea cea curată, iar acea rugăciune, care e mai sus, dincolo de hotarele rugăciunii celei curate, o ajung doar unul dintr-o generaţie întreagă. Marea majoritate a lucrătorilor rugăciunii nu se ridică mai sus de cea dintâi treaptă, lucrătoare sau ostenitoare, a rugăciunii lui Iisus şi numai puţini se învrednicesc să ajungă la treapta a doua – la rugăciunea de sine mişcătoare, harică. Ţinând seama de toate acestea, precum şi de greutatea lucrării însăşi, de lipsa de povăţuitori, de posibilitatea greşelilor şi chiar de primejdia căderii în înşelare, oare nu poate slăbi la cei mai mulţi râvna pentru această rugăciune?

La reuşită mare de la îndeletnicirea cu ea nu te poţi aştepta, dar greutăţi multe, primejdii multe. Nu e oare mai bine, va zice cineva, să nu te apuci deloc de un astfel de lucru peste măsura puterilor şi să te mărgineşti modest, după măsura puterilor, cu o evlavioasă îndeplinire a îndatoririlor creştineşti obişnuite – frecventarea slujbelor bisericeşti, îndeplinirea pravilei casnice de rugăciune şi lucrarea, pe cât este cu putinţă, a faptelor celor bune? Ce să răspund la o astfel de întrebare, dacă-mi vor pune-o?

Monahul. Răspundeţi astfel: D-voastră, cu deplină dreptate, arătaţi greutăţile şi primejdiile nevoinţei de rugăciune. Dar oare acestea sunt unite numai de lucrarea lăuntrică şi de rugăciunea lui Iisus şi nu şi de întreaga viaţă creştină, despre care, la Sfântul Apostol Pavel a spus – prin multe necazuri ni se cuvine nouă să intrăm întru împărăţia lui Dumnezeu (Fapt.14, 22).  Iar Domnul Iisus Hristos a spus ucenicilor săi – în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea?” (Ioan,16, 33).

Multe şi alte cuvinte despre greutăţile şi primejdiile vieţii creştine se pot găsi în evanghelii şi în epistolele Apostolilor. Şi oare nu pe toţi creştinii îi privesc cuvintele Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru desăvârşit este”. Ori, doar şi aceste cuvinte pun înaintea creştinului o problemă nu mai puţin de mare şi de răspundere şi înfricoşată, decât şi lucrarea rugăciunii lui Iisus? Deci, poţi, rămânând creştin, să te abaţi într-un fel sau altul, de la greutăţile şi primejdiile unei vieţi creştine, care totdeauna este şi va fi, după cuvântul Domnului, o cale a Crucii? (Mat.16). 

Şi oare nu-i privesc pe toţi creştinii cuvintele marelui Apostol al neamurilor: „Cei care sunt ai lui Hristos, trupul şi-au răstignit cu patimile şi cu poftele?” (Gal. 5, 24).

Dar dacă viaţa creştină, în genere, este un drum al crucii şi o nevoinţă, şi e cu putinţă fără de greutăţi şi primejdii, apoi nu e mai drept să privim lucrarea minţii şi rugăciunea lui Iisus, în special, drept un mijloc haric mântuitor, care ne uşurează acest drum al crucii, al unei vieţi creştine în genere? Căci, într-adevăr, ce se câştigă de la rugăciunea lui Iisus chiar pe prima ei treaptă, ostenitoare?

Se câştigă concentrarea luării aminte asupra cuvintelor de rugăciune, adunarea gândurilor, învingerea rătăcirii gândurilor şi întinăciunii din minte, celei ce vine din cugetele cele năvalnice şi a celei din inimă, ce vine din mişcările cele necurate, se capătă o neîncetată aducere aminte de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi o împreună petrecere cu El în inimă, prin ce se zideşte şi se creşte simţământul fricii de Dumnezeu şi o veghe asupra stării noastre lăuntrice şi, prin urmare, şi asupra cuvintelor şi faptelor noastre. Printr-un cuvânt, omul se cultivă duhovniceşte şi creşte într-o stare de rugăciune plină de luare aminte înaintea Domnului. Oare toate acestea, enumerate de mine acum, nu sunt o realizare mare pentru fiecare creştin şi un mare succes în viaţa lui de creştin?

483
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: