† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 14, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:59

„O rostire deasă şi cu râvnă, cu credinţă şi cu dragoste, a acestei rugăciuni, va feri mintea ta de răspândire şi de cugetele cele rele şi inima ta de poftele cele viclene”.

„Ca să câştigi comoara rugăciunii celei neîncetate, se cere o nevoinţă căci împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi numai silitorii o răpesc pe ea, iar a se nevoi pentru tine, nimeni nu poate afară de tine însuţi”.

„Mă nevoiesc, dar nu sporesc! Înseamnă că încă e slabă luarea aminte, te nevoieşti pulin. Aibi o atenţie de două ori mai mare, măreşte-ţi nevoinţa, şi cu ajutorul lui Dumnezeu vei spori întru nevoinţa ta” atât, încât rugăciunea lui Iisus va deveni pentru tine firească, ca şi răsuflarea ta, fără de care nu poţi exista”.

„Dacă sufletul tău va fi totdeauna rănit de ghimpele zdrobirii şi de frica judecăţii celei viitoare, apoi stăruieşte-te printr-o îndeletnicire sârguincioasă cu cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciunea minţii încă mai mult să înmulţeşti acest dar al lui Dumnezeu din tine”.

„Împotriva plictiselii şi întristării e un mijloc: prin rugăciunea lui Iisus, cea făcută cu mintea în inimă, stăruieşte-te să fii pururea în Dumnezeu, Care este un izvor de bucurie şi mângâiere. Să nu scapi din inima ta pe preadulcele şi întru tot înduratul Iisus, nici cât ai clipi din ochi: Fără de El e foarte amar de trăit”.

„Nu-ţi lua privirea minţii, a inimii şi a ochilor minţii, de la Acela cu Care te-ai învrednicit să te uneşti aşa de strâns (în taina Împărtăşirii). Priveghează şi te roagă”.

„Fără trezvie şi curăţie nu poţi petrece în curăţie şi dreptate. Chiar în trezvie şi rugăciune păzeşte-te să nu cazi în părere de sine şi amăgire de sine. Iubeşte smerenia şi ocărârea de sine. Un singur lucru ne trebuie nouă păcătoşilor – smerenia. Fără acest dar ceresc nu poţi aduce nici o pocăinţă adevărată, nici să-ţi câştigi vreo virtute oarecare”.

„Ia aminte la tine însuţi cu străşnicie. Cu numele lui Iisus smulge gândurile cele rele, ca pe o sămânţă a diavolului, chiar de la început”.

„Vezi că ţi-e lene să-ţi faci rugăciunea? Sileşte-te, ameninţă-te, înfricoşează-te, încurajează-te cu răsplată pentru osteneli; judecă mai des ce este rugăciunea? Şi cu încetul vei începe să te îndulceşti cu rugăciunea. Dacă nu vrei să te rogi, înseamnă că nu vrei să fii cu Dumnezeu”.

„Deprinde-te a te ruga atât de des, cât de des şi respiri. Eu înţeleg rugăciunea cea lăuntrică care, totdeauna şi în tot locul, poate fi făcută cu aceeaşi uşurinţă cu care bate inima în noi”.

„Continuă-ţi lucrarea ta lăuntrică fără slăbire, cheamă neîncetat, cu credinţă şi cu dragoste, vrednicul de închinare nume al Domnului Iisus”.

„Rugăciunea lui Iisus să fie respiraţia sufletului tău! Preadulcele Iisus să nu iasă din mintea şi din inima ta”.

„Cu dulcele Iisus totul va fi pentru tine dulce! Chiar neajunsurile ţi se vor părea o mană cerească.

Ţine-te cu mintea şi cu inima ta de preadulcele Iisus: El va lucra totul în tine, în omul cel dinlăuntru. Deprinde-te cu smerenia şi cu răbdarea. Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.

„Roagă-te cu mintea ta neîncetat şi smereşte-te cu inima şi Domnul, cel ce lucrează în noi şi cele de a voi şi cele de a face, va face şi cu tine un rod al său, plin de har la vremea sa”.
476
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: