† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 16, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:25

Numai taică vă mai adăugăm: lucrurile cele duhovniceşti arătate mai sus lucrează asupra sufletului, trupului şi duhului nostru, pe măsura lucrării minţii celei din urmă şi adevărate şi îndeletnicirii noastre necurmate cu ea şi lucrează asupra inimii şi minţii noastre nu toate deodată, ci schimbându-se neîncetat: uneori mai mult lucrează aducerea aminte de moarte, alte ori mai mult lucrează judecata lui Dumnezeu şi hotărârea veşnică cea necunoscută; uneori aducerea aminte despre Împărăţia cerurilor, iar alteori despre chinurile veşnice ale iadului; uneori, foarte puternic, lucrează patimile Domnului şi viaţa cea pământească a Mântuitorului nostru, Răstignirea lui şi moartea cea pentru mântuirea noastră, Învierea şi Înălţarea la ceruri şi a doua venire a lui cea înfricoşată; alteori, puternic lucrează asupra noastră aducerea aminte de nevoitorii cei adevăraţi ai lui Hristos, care au răbdat totul până la sfârşitul lor pentru dragostea lui Hristos; alteori, lucrează asupra întregii noastre fiinţe păcătoase, într-un chip de nelămurit prin cuvinte, frica de Dumnezeu din credinţa cea vie în prezenţa Lui de lângă noi, dacă numai vom înrădăcina în mintea şi în inima noastră, că noi stăm, umblăm, lucrăm, şedem, mâncăm, bem, vorbim, privim, auzim, totul ca în faţa ochilor lui Dumnezeu, lângă atotfiinţa, atotputernicia, puterea cea atotstăpânitoare, înţelepciunea şi bunătatea Lui.

Iată că aducerea aminte despre acestea din urmă, înrădăcinată în minte şi în inimă, mai mult decât orice, ne poate aduce la adevărata lucrare a rugăciunii curate celei cu mintea din inimă şi la propăşirea duhovnicească cea desăvârşită, dar nu numai cuvintele noastre cele de rugăciune ne pot produce o rugăciune adevărată şi neîncetată.

Şi acest lucru să vă fie cunoscut taică Părinte Gherman; în timpul rugăciunii minţii, celei adunate şi nerisipite, lucrările duhovniceşti cele amintite mai sus, sunt în memorie, fără imagini, nevăzute, fără cantitate, ci numai în memoria pură, fără nici un fel de imagini, lucrează în memoria noastră împreună cu aducerea aminte de Dumnezeu. Iar alături de rugăciunea minţii, se poate îndeletnici şi cu cugetarea despre Dumnezeu şi cu o cugetare subţire parţială, despre toate judecăţile dumnezeieşti şi despre însuşirile Lui cele dumnezeieşti, în măsura în care harul lui Dumnezeu va lumina mintea şi inima noastră, în ce priveşte adevărurile dumnezeieşti.

Iată taică Părinte Gherman, noi pe măsura minţii noastre celei sărace şi din buna dispozilie a sufletului nostru, faţă de dragostea cea duhovnicească, v-am bucurat în parte, despre aducerea aminte şi despre lucrurile cele duhovniceşti care se nasc de la rugăciunea cea neîncetată şi aducerea aminte de Dumnezeu; iar dacă ceva n-am scris aşa după cum se cuvine, pentru Dumnezeu vă cerem îndreptare: noi credem că Dv. ne puteţi îndrepta, iar de greşale, pentru Dumnezeu iertaţi-ne.

Încă mai adăugăm, din prisosinţa dragostei noastre celei duhovniceşti, faţă de Dv. şi spre propăşirea Dv. şi a noastră, că cele scrise mai sus despre lucrurile cele duhovniceşti şi însuşirile cele dumnezeieşti, nu lucrează asupra tuturor cu aceeaşi simţire; asupra unuia lucrează mai mult aducerea aminte de moarte, asupra altora judecata lui Dumnezeu şi hotărârea veşnică, necunoscută, asupra unuia împărăţia cerurilor, asupra altuia, chinurile cele veşnice ale iadului, asupra unuia patimile cele mântuitoare ale lui Hristos, asupra altuia, frica de Dumnezeu şi aducerea aminte neîncetată despre prezenţa lui Dumnezeu, atotvederea, atotputernicia Lui, iar asupra altuia puternic, lucrează binefacerea şi îndelungata răbdare a lui Dumnezeu.

Şi iată ce trebuieşte de observat aici cu atenţia minţii noastre şi cu simţirea sufletului: care anume lucru, din cele arătate de noi, lucrează mai des şi mai puternic asupra cuiva, spre aprinderea duhului nostru şi râvnei spre bună credinţă, acela şi trebuieşte să ni-l însuşim mai mult şi să-l întărim mai temeinic în toate simţirile noastre cele sufleteşti.

Numai simţirea duhovnicească, care gravitează în mintea şi simţirea noastră şi în aducerea aminte a noastră cea neuitată, sunt îndeajuns ca să ne mişte spre o râvnă duhovnicească şi să trezească simţirile noastre cele duhovniceşti din dormitarea cea sufletească şi nepăsarea noastră şi să ne ducă în memorie şi celelalte lucruri duhovniceşti.

Numai că pentru aceasta se cere, taică, lepădarea de priceperea sa şi de voinţa sa şi să iei crucea, adică omorârea a tot ce este pătimaş şi iubitor de plăceri şi să mergi pe calea poruncilor lui Dumnezeu şi cu o credinţă vie fără de îndoială şi încredere în sine, cu ajutorul harului lui Dumnezeu din noi, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Binecuvântează-ne pe noi, Părinte Sfinte, şi roagă-te pentru noi şi ne iartă pe noi”.

În biografia Stareţului Agapie (Ediţia Mănăstirii Valaam, S. Petersburg, 1910) sunt unele poveţe de ale lui despre rugăciunea lui Iisus.
466
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: