Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 24, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:21

Căci şi oricare, dar mai ales această rugăciune băbească, rânduită numai pentru cei bolnavi şi netrebnici, dintre care cel mai rău sunt eu, cel mai netrebnic, cere să-ţi recunoşti neputinţa ta şi smerenia. Iar tu, din prostie te-ai gândit să te înalţi încă. Prostuţo tu, prea prostuţo! Iar că bucuria se revarsă în inimă, apoi acest lucru mi se pare că ţi-am vorbit – se întâmplă.

Uneori Domnul vrea să-l mângâie pe nevoitor, văzînd că el nu mai poate deja, iar uneori, dintr-o încordare puternică pentru această rugăciune. S-a spus: „Dumnezeu, adică Iisus, este un foc Care arde (păcatele şi neputinţele)”.

Şi de aceea, chemat des Preadulcele Iisus nu poate să nu veselească inima. Decât numai vreun ticălos oarecare prea mare, ca mine, îndobitocit, acela nu poate simţi multă bucurie. Iar adevăraţii nevoitori în rugăciune, peste câteva zile simt bucurie şi dulceaţă, care se revarsă din inimă asupra întregului om. Numai că e primejdios să o primeşti fără de desluşire, căci şi Satana se preface în înger de lumină.

Şi de aceea, ca una ce eşti neîncercată în viaţa cea duhovnicească, fii cu pază, şi fereşte-te să primeşti, şi fereşte-te să respingi: Citeşte la Marcu Ascetul cuvântul al doilea, cap. 28. Mai citeşte în acelaşi al doilea cuvânt, capitolul 13. Iar dacă vei părăsi rugăciunea, apoi unde te mai aciuiezi? Rabdă. Acestea degrabă vor trece şi vei îndrăgi-o. Rugăciunea se curmă de obicei de vorbire deşartă, de îmbuibare, de osândire şi mai cu seamă de mândrie.

Dar fiindcă eşti prea mândră, apoi ţine-te, în mod deosebit, de această rugăciune. Iar pentru ca să nu se curme niciodată apoi, pentru acest lucru, ţie, tinerică, să-ţi lungească Dumnezeu boala până s-o coace poama (în text e un alt proverb: şezi la ţărmul mării şi aşteaptă vremea bună).

Gândurile, de asemenea, tu nu le poţi îndepărta, dar ţie îţi ajunge, dacă vei răbda şi vei chema pe Iisus. Iar când nu vezi după tine păcate, apoi să ştii că eşti într-o întocmire diavolească. El, la fel, nu-şi vede păcatele sale şi, necăindu-se niciodată şi neînvinuindu-se, socoate că Dumnezeu e părtinitor faţă de om, căci îl iubeşte; iar Dumnezeu de aceea îl şi iubeşte pe om, pentru că el se căieşte şi se smereşte. Şi tu căieşte-te şi te smereşte şi Dumnezeu te va mântui”. (Scrisori, pag. 70).

„Am primit-o scrisoarea ta şi mă grăbesc să te liniştesc. Mai întâi nu m-ai ascultat. Eu te-am prevenit nu o dată, ci de multe ori, că atunci când se întăreşte rugăciunea, să nu îngădui deloc ca atenţia să coboare în jos. Altfel te va chinui patima desfrâului. Şi aceasta nu este înşelare, ci lucrarea firii, care vine de la o lucrare greşită a minţii. Ei, dacă această dulceaţă ai primi-o drept har, apoi atunci ar fi înşelare. Iar acum lucrurile încă se pot îndrepta.

Mai ales că tu singură recunoşti încurcătura. Iar îndreptarea începe-o de acolo, ca să nu laşi atenţia în jos, ci ţine mintea înlăuntrul (la mijlocul) inimii. Iar (dacă nu poţi) las-o un timp şi te îndeletniceşte cu citirea. Ar fi bine, dacă ţi-ai procura cartea lui Paisie Velicicovschi. Trebuie s-o citeşti. Ţine-te de această pravilă şi nu vei pieri. Iar rugăciunea n-o părăsi. Astfel de zbateri se întâmplă cu mulţi. Pace ţie şi mântuire!” (Scrisori, pag. 73).

„Eu am avut cazuri, ca oameni învăţaţi şi chiar foarte învăţaţi după cărţi, în realitate nici cât un firicel de păr să nu priceapă lucrarea cea duhovnicească. Pentru că această cale se dă nu prin carte ci prin sânge. Dă sânge, şi primeşte duh” (Ibidem).

„Citindu-ţi scrisoarea, eu îndată m-am dus la Părintele Ambrozie şi am desluşit-o împreună. Noi n-am găsit greşeli în rugăciune. Numai că astfel de lucruri, ca mirosurile bune, nu trebuie primite.

Despre aceasta scrie Sfântul Simeon Noul Teolog, în cel dintâi chip al rugăciunii. Locul inimii nu trebuie căutat cu încordare; când va creşte rugăciunea, ea singură va găsi acel loc.
460
Anunțuri

2 comentarii »

  1. Reblogged this on lenalina.

    Comentariu de lenalina — August 25, 2012 @ 13:42 | Răspunde

  2. ORTHODOX WORLD…

    http://www.prapuri.com...

    Trackback de 1.566 LINK-URI ORTODOXE — Septembrie 13, 2012 @ 01:02 | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: