Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 26, 2012

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:28

„Despre aducerea aminte de Iisus tu scrii că nu o ai pe aceasta, totdeauna să nu ai simţămintele pe care le aveai înainte; despre aceasta ţi-am scris mai sus; iar rugăciunea lui Iisus, când va fi făcută cu smerenie; apoi se va înrădăcina, iar abia de va luneca mintea în părere, apoi sau cade din ea, sau se înşeală. În timpul rugăciunii, nevoieşte-te cu poruncile, dar nu căuta căldură; aceasta înalţă, iar poruncile smeresc. E primejdios să cauţi înainte de vreme cele înalte”. (Scrisori, vol. 2, Scrisoarea 258, pag. 449).

„Despre rugăciunea lui Iisus, eu v-am scris ca să o lucraţi cu smerenie, să nu alunecaţi în părere şi să vă nevoiţi cu poruncile lui Dumnezeu; Domnul să vă păzească de înşelarea vrăjmaşului şi să vă dăruiască să cunoaşteţi calea cea adevărată. Citiţi cărţi, însă nu pentru ca să vă hrăniţi mintea cu ştiinţă, ci îngrăşaţi sufletul cu smerită cugetare şi cu fapte bune”. (Scrisori, vol. 2, scrisoarea 250, pag. 454).

„Tu nu te mira că în timpul rugăciunii lui Iisus îţi vin gânduri ruşinoase: e clar că te-ai rugat cu părere, dar nu cu smerenie. Şi unde să ne mai căţărăm noi spre înălţime? Măcar puţin dacă am vedea noi cărăruia acestei lucrări înalte! Iar întocmirea Dv. e cea de toate zilele tulburată, învinuiţi pe alţii, osândiţi şi altele; de aceea şi mintea nu se mai poate ruga curat. În tot cazul, aducându-ţi aminte de toate alunecările, smereşte-ţi cugetul şi cu o rugăciune smerită, cereţi de la Domnul iertare, iar nu sporire întru darurile cele duhovniceşti” (Scrisori, vol. 2, scrisoarea 273, pag. 483).

„Gândeşte-te, se potriveşte viaţa noastră oare cu a celor ce vor să lucreze rugăciunea? Ea este mai presus de toate lucrările, „căci dragostea lui Dumnezeu este şi cine încearcă să ajungă la ea cu îndrăzneală şi rânduială de sine, e lăsat să cadă în mâinile vrăjmaşilor şi e omorât de ei”, scrie Sfântul Gheorghe Sinaitul.  Şi Sfântul Isaac, în al doilea Cuvânt: „Mânia lui Dumnezeu vine asupra unora ca aceştia şi vor fi aruncaţi afară, asemenea celui ce a intrat în cămară în haine întinate”.

Rugăciunea cere mai mult decât orice smerenie care se câştigă prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, când îţi vezi neputinţa ta. Dracii se înarmează cu tărie asupra celor ce lucrează rugăciunea şi numai această armă le stă împotrivă şi-i doboară.

Roagă-te simplu şi Domnul, Care dă rugăciunea celui ce se roagă (1, Imp: 2, 9), va da şi rugăciunea minţii, după cuvântul Sfântului Petru Damaschin. Deci nu slăbi cu duhul pentru acest lucru, ci aibi smerită cugetare şi vei afla mântuire”. (Scrisori, vol. 2, scrisoarea 285, pag: 511).

„Tu mă întrebi despre convorbirea cu Dumnezeu şi despre omniprezenţa Lui, despre judecăţile Lui şi altele: numai cu acestea simţi mângâierea şi îţi este îngăduit acest simţământ? Totul, ce ne aduce spre dragostea de Dumnezeu şi spre smerenie, este îngăduit; însă trebuie să ne ştim măsurile şi să nu tindem spre înălţime, mai ales cu întocmirea noastră pătimaşă. Socot că tu ţii minte, cum un frate zicea stareţului, că totdeauna îl vede pe Dumnezeu, iar stareţul i-a răspuns: fericit este cine-şi vede păcatele sale; şi la Pimen cel Mare, venind un frate, când îl întreba despre lucrurile mari, dumnezeieşti, şi despre materii, acesta tăcea şi nimic nu răspundea, iar când fratele a fost înţelepţit şi a început a întreba despre neputinţe şi patimi, apoi şi el şi-a deschis gura sa şi harul lui Dumnezeu s-a revărsat; totuşi nu ne putem lepăda cu desăvârşire de convorbirea aceasta, însă să nu ne lăsăm momiţi de mângâieri. Doar noi şi citim şi cântăm, dar totuşi ne învăţăm întru Dumnezeu, Pronia Lui şi poruncile Lui. Pretutindeni e nevoie de smerenie!” (Scrisori, vol. 3, scrisoarea 40, pag. 86).
454
Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: