†

Astfel se întâmplă nu numai cu mirenii, ci şi cu cei ce petrec în mănăstire şi chiar cu cei ce petrec în pustietate. Dumnezeu i-a înţelepţit şi ostenitorii trezviei au orânduit un anumit mijloc de a altoi în inimă o necurmată rugăciune către Domnul, care să încălzească inima. Noi am amintit despre acest lucru de mai multe ori. Experienţa a îndreptăţit această metodă prin izbândă şi ea a ajuns aproape generală şi toţi care o lucrează aşa cum trebuie, izbutesc”. (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 95).

Din experienţele vieţii celei duhovniceşti se poate trage o foarte îndreptăţită concluzie, că dacă cineva are râvnă să se roage, apoi acela nu trebuie învăţat cum să se desăvârşească în rugăciune.
Însăşi osteneala rugăciunii, ţinută răbdare, îl va duce şi până la treptele cele mai înalte ale rugăciunii. Dar ce trebuie să facă cei neputincioşi, cei lâncezi şi mai ales, cei ce înainte de a ajunge la înţelegerea felului cum trebuie să fie rugăciunea, au izbutit să se întărească în formalismul de dinafară şi au îngheţat în deprinderile tuturor regulilor cuprinse în tipicul rugăciunilor rostite tare
prin cuvânt?

Lor le mai rămâne o scăpare: săvârşirea rugăciunii mintale către Domnul în chip meşteşugit. Şi oare, nu pentru ei mai cu seamă, a şi fost născocită această lucrare meşteşugită, sau altfel, altoirea meşteşugită a rugăciunii lui Iisus în inimă?” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 96).

Lucrarea rugăciunii lui Iisus, după cuvintele Episcopului Ignatie, nu poate fi cu spor dacă ea nu e însoţită de împlinirea poruncilor Evangheliei. „Să se depărteze de la fărădelege tot cel ce chiamă numele Domnului” ne îndeamnă Apostolul. Acest îndemn, privind pe toţi creştinii, îi priveşte mai ales pe cei ce s-au hotărât să se îndeletnicească cu rugăciunea neîncetată, chemând numele lui Iisus.

Preacuratul nume al lui Iisus, nu suferă să petreacă în necurăţie; el cere (numele) ca din vasul sufletului să fie aruncat şi să se arunce tot ce este necurat; pătrunzând în acest vas pe măsura curăţiei lui, el singur (numele) începe să lucreze în el şi să săvârşească curăţirea de mai departe, pentru care, eforturile proprii ale omului nu sunt deajuns şi care se cere, pentru ca vasul să devină o încăpere vrednică pentru comoara cea duhovnicească, pentru sfinţenia întru cea tot sfântă.

Condiţia neapărat trebuincioasă esenţială pentru a spori în rugăciunea lui Iisus, este trecerea întru poruncile Domnului Iisus. Rămâneţi întru dragostea mea, a zis El ucenicilor Săi. Ce înseamnă a rămâne întru dragostea către Domnul? Înseamnă, neîncetat, să-ţi aduci aminte de El, neîncetat să rămâi în unire cu El după Duh. Cea dintâi – fără cea de pe urmă, e moartă şi chiar nici nu se poate realiza.

De veţi păzi poruncile Mele, veţi rămâne întru dragostea Mea; dacă mereu vom păzi poruncile Domnului, apoi cu duhul nostru ne vom uni cu El. Dacă ne vom uni cu El cu duhul, apoi ne vom arunca spre El cu toată fiinţa noastră, neîncetat ne vom aduce aminte de El. Îndreaptă-ţi faptele tale, toată purtarea ta, după poruncile Domnului Iisus Hristos, îndreaptă-ţi după ele cuvintele tale, îndreaptă-ţi după ele gândurile tale şi simţămintele tale – şi vei cunoaşte însuşirile lui Iisus.

Simţind în tine aceste însuşiri, prin lucrarea harului dumnezeiesc şi agonisind din această simţire cunoaşterea lor prin încercare, tu te vei îndulci cu dulceaţa cea nestricăcioasă, care nu aparţine lumii şi veacului acestuia, cu o dulceaţă lină, însă puternică care nimiceşte alipirea inimii faţă de plăcerile de pe pământ.

Îndulcindu-te din însuşirile lui Iisus, tu Îl vei iubi şi Îl vei dori, ca El, pe deplin, să se sălăşluiască întru tine; fără de El tu te vei socoti că ai să te pierzi şi chiar pierdut. Atunci vei striga neîncetat, vei striga dintr-o convingere deplină, din tot sufletul „Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea lui Iisus va înlocui, pentru tine, toate celelalte  rugăciuni.

447