† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Februarie 23, 2013

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 14:15

„Încetul cu încetul, se zideşte curăţia inimii, curăţiei treptat şi duhovniceşte i se arată Dumnezeu. Treptat! Pentru că şi patimile se micşorează şi virtuţile cresc nu deodată: şi pentru una pentru alta se cere un timp însemnat”. (Vol. 2, pag. 272).

„Arătând caracterul dublu al rugăciunii lui Iisus, Episcopul Ignatie trece la expunerea învăţăturii Sfinţilor Părinţi, modul îndeletnicirii cu rugăciunea lui Iisus şi despre faptul care fel de rugăciune a minţii şi a inimii se potriveşte tuturor creştinilor fără de excepţie şi monahilor celor începători şi care fel de rugăciune e potrivită celor desăvârşiţi. ”

În afară de orice îndoială scrie el, locul cel dintâi dintre toate mijloacele trebuie dat mijlocului recomandat de Sfântul Ioan Scărarul, care în mod deosebit, e lesnicios, pe de-a întregul fără primejdie, trebuincios, chiar necesar pentru eficacitatea rugăciunii şi e potrivit tuturor creştinilor celor ce vieţuiesc cu bună cinstire şi caută mântuirea şi mireni şi monahi. Marele povăţuitor al monahilor de două ori vorbeşte despre acest mijloc în Scara sa, care ridică de la pământ la cer: în cuvântul despre ascultare şi în cuvântul despre rugăciune.

Deja faptul că el îşi dă în vileag mijlocul său în expunerea învăţăturii despre ascultarea monahilor celor din chinovii (din viaţa de obşte) ne arată limpede că acest mijloc e hotărât şi pentru monahii cei începători. Înfăţişarea acestui mijloc se repetă şi separat în extinsa învăţătură despre rugăciune, după povăţuirea celor ce se liniştesc, prin urmare, se repetă şi pentru monahii cei înaintaţi; acest lucru arată, cu limpezime, că mijlocul e bun şi pentru cei ce se liniştesc şi pentru monahii înaintaţi.

Repetăm, cel mai mare merit al acestui mijloc se cuprinde în faptul că el, cu toată eficacitatea sa, e cu desăvârşire fără de primejdie. În cuvântul despre rugăciune, lămurind felul de rugăciune, Sfântul Ioan Scărarul zice: „Nevoieşte-te să întorci, mai precis, să închizi gândul în cuvintele rugăciunii.

Dacă el (gândul) din pricina prunciei va slăbi şi se va abate, iarăşi închide-l. Mintea are însuşirea să fie nestatornică. O poate statornici numai Acela, Care statorniceşte toate. Dacă vei agonisi această lucrare şi te vei ţinea mereu de ea, apoi va veni Cel ce hotărăşte marginile mării tale din tine şi-i va zice ei, în timpul rugăciunii tale: până aici vei merge şi nu vei trece (Iov. 35,11).

Este cu neputinţă să legi duhul, însă unde este de faţă Ziditorul acestui duh acolo toate i se supun Lui”. (Cuv. 28; cap.17). Astfel, o continuă întoarcere a atenţiei minţii la cuvintele rugăciunii este o condiţie necesară pentru a deprinde rugăciunea. ”

Începutul rugăciunii este când cugetele sunt izgonite de rugăciune chiar de la începutul lor. Mijlocul – când mintea petrece numai în cuvinte, rostite cu glas sau cu mintea; sfârşitul – răpirea minţii către Dumnezeu”. (Ibidem, Cap.19).

În cuvântul despre ascultare, Sfântul Ioan zice: „Luptă-te neîncetat cu gândul, întorcându-l spre tine înapoi, când zboară; Dumnezeu nu cere de la cei de sub ascultare rugăciune neîncetată. Nu te întrista, fiind furat, ci îndrăzneşte mereu, întorcându-ţi mintea în tine însuţi”. (Cuv. 4, cap. 93).

În aceste cuvinte ne este dat mijlocul de a ne ruga cu luare aminte, de a ne ruga şi cu glas şi numai cu mintea. În rugăciunea cea cu luare aminte, nu poate să nu ia parte şi inima, după cum a zis Cuviosul Marcu. „Mintea care se roagă fără răspândire strâmtorează inima”. (Despre cei care socot că se vor îndrepta prin fapte, cap. 34).

Astfel, cine se va ruga după felul înfăţişat de Sfântul Ioan Scărarul, acela se poate ruga şi cu gura, şi cu mintea, şi cu inima; acela, sporind în rugăciune; va agonisi rugăciunea cea a minţii şi cea a inimii, va atrage în sine harul cel dumnezeiesc, după cum se vede din cuvintele cele citate ale marelui povăţuitor de monahi. Pe lângă o astfel de îndeletnicire cu rugăciune, ce fel de înşelare mai poate fi?

Numai singură alunecarea în răspândire: greşeală cu totul evidentă, la cei începători inevitabilă, în stare să fie vindecată de îndată prin întoarcerea minţii la cuvinte, nimicită de mila şi ajutorul lui Dumnezeu la vremea sa pe lângă o nevoinţă continuă.

441

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: