† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 20, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:32

Spre această lucrare îl vor îndemna focul de rugăciune şi credinţa inimii lui. Însă pe de altă parte, nu putem să nu recunoaştem, că însăşi osteneala rugăciunii, săvârşită întru nădejdea învierii inimii noastre, care a ajuns nepăsătoare faţă de Dumnezeu, săvârşită insistent şi fără întrerupere, aduce la urma urmelor roadă bună, apropiind harul lui Dumnezeu de inimă şi aprinzând în ea focul credinţei şi al unei adevărate rugăciuni fierbinţi.

Toate poveţele Episcopului Teofan pot fi exprimate pe scurt aşa: „Adună-ţi luarea aminte, stai cu luarea aminte în inimă şi ţine minte (şi aceasta e cel mai de seamă lucru) că stai în faţa lui Dumnezeu, Celui ce este pretutindenea şi este atotputernic şi, cu frică de Dumnezeu, înalţă rugăciunea lui Iisus din adâncul inimii. Lucrând astfel, aşteaptă cu răbdare şi cu smerenie, întru zdrobirea inimii, cu un simţământ de pocăinţă, când va veni şi se va atinge de inima ta harul lui Dumnezeu şi va trezi în ea rugăciunea neîncetată cea de sine mişcătoare, care murmură neîncetat ca un pârâiaş şi care va fi pentru tine ca un paznic, ce străjuieşte inima ta de orice necurăţie şi primejdie. Dar fiindcă, după cuvântul lui Dumnezeu, din inimă ies izvoarele vieţii, apoi şi toată viaţa ta, pe măsură ce este hotărâtă de inimă, va deveni curată şi luminoasă”.

Preotul. Ca o completare la cele ce mi-aţi spus, aş vrea să adaug; că împuţinarea credinţei celei vii din inimă în Dumnezeu, la oamenii contemporani vine încă şi de la faptul, că oamenii contemporani s-au dezînvăţat cu totul să-L mai întrezărească pe Dumnezeu în lume, în acţiunile providenţei Lui şi prin aceasta au pierdut orice sprijin vital de sub picioarele lor. Lumea li se pare lor ca o existenţă oarecare întâmplătoare, haotică, fără scop, parcă n-ar fi cârmuită de nimeni, parcă n-ar avea nici un
centru de îndrumare, ca un pustiu oarecare fără de margini, în care nu se ştie de ce şi pentru ce se învârtesc miliarde (zeci de mii) de lumi, ca nişte firicele de nisip în pustiul Africii. La fel, ei nu văd nici un sens raţional sau plan şi nici un scop în existenţa neamului omenesc şi în istoria lui. Acele căi ale lui Dumnezeu în istoria omenirii, pe care ni le descoperă Biblia – pregătirea omenirii după căderea în păcat pentru venirea Mântuitorului lumii, opera răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu, existenţa Bisericii lui Dumnezeu în omenire ca o deţinătoare harică a învăţăturii creştine şi a vieţii creştine, viitoarea înviere cea de obşte a morţilor şi Judecata obştească – pe toate acestea, cu desăvârşire, le scapă luarea aminte şi conştiinţa oamenilor contemporani, lăsând în ei un vid plin de dezaprobare şi fără de nici o ieşire.

De aici, pierd încrederea liniştită într-un sens ai vieţii şi pe cea lăuntrică din inimă. De aici se naşte simţământul unei singurătăţi permanente, unei stări de orfan şi chiar al unei nostalgii (al unui dor). N-ai de cine să te lipeşti, n-ai la cine să cauţi ajutor, îmbărbătare, întărire, apărare, toate acelea de care are nevoie fiecare om, lucruri pe care le poate atinge numai o inimă care crede. O astfel de stare a oamenilor contemporani, care s-au rătăcit şi sau zăpăcit în pustiul lumii acesteia, la urma urmelor, devine într-adevăr îngrozitoare şi de nesuferit.

Monahul. E absolut adevărat. Însă ceea ce spuneţi Dv. este numai o dezvoltare şi o lămurire a celor spuse de mine. A-L vedea pe Dumnezeu după lucrările Proniei Sale în lume şi în istoria omenirii – aceasta înseamnă – să simţi existenţa unui Dumnezeu viu şi să-L cunoşti nu din manualele de religie şi nu din teologia abstractă şcolară, ca un adevăr oarecare teoretic, fără de viaţă, ci printr-o încercare nemijlocită şi prin priceperea din realitatea ce ne înconjoară. Rugăciunea lui Iisus, când e întrebuinţată drept, ne ajută să ajungem la acest lucru.

433

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: