† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 21, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:47

„Îndeplinind cu osârdie pravila, păstraţi trezvia minţii şi căldura inimii. Pe cea din urmă, când va începe a se micşora, grăbiţi-vă s-o încălziţi, ştiind bine că de îndată ce ea va lipsi, asta înseamnă că aţi trecut mai mult de jumătatea căii care vă depărtează de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este păzitorul şi generatorul căldurii celei lăuntrice. Însă e nevoie şi de smerenie şi de răbdare şi de o pravilă împlinită cu credincioşie şi mai mult decât orice, de trezvie. Luaţi aminte la voi înşivă, pentru Domnul. Îngrijiţi-vă în fel şi chip ca să nu adormiţi, sau adormind, ca să vă treziţi”. (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 89).

„Cum îşi încălzeau în sine duhul de rugăciune şi cum se întăreau în rugăciune nevoitorii, părinţii şi învăţătorii noştri? Lucrul cel mai de seamă, pe care ei îl căutau sta în aceea ca inima să ardă neîncetat numai pentru Domnul singur. Dumnezeu cere inima pentru că în ea este izvorul vieţii.

Unde este inima, acolo este conştiinţa, atenţia şi mintea, acolo e sufletul întreg. Când inima e în Dumnezeu, atunci şi sufletul întreg e în Dumnezeu şi omul stă în faţa Lui într-o neîncetată închinare în duh şi în adevăr. Acest lucru de căpetenie, unii îl dobândesc repede şi uşor. La alţii însă, întreaga lucrare merge mult mai molatec. Fie că e astfel întocmirea lor firească, fie că Dumnezeu are alte gânduri faţă de ei, fapt este că inima lor nu se încălzeşte repede. S-ar părea că ei s-au deprins cu toate lucrurile unei bune cinste şi viaţa lor merge după dreptate şi totuşi în inimă nu este ce ar trebui să fie. Astfel se întâmplă nu numai cu mirenii, ci şi cu cei ce petrec în mănăstiri şi chiar cu pustnicii”. (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 95).

„Din experienţele vieţii duhovniceşti, se poate trage o concluzie foarte îndreptăţită, că pe cel care are osârdie ca să se roage, nu mai trebuie să-l înveţi cum să se desăvârşească în rugăciune. Însăşi osteneala rugăciunii, lucrată cu răbdare, îl va duce pe el şi până la cele mai înalte trepte de rugăciune. Dar ce trebuie să facă cei neputincioşi, molateci, şi mai ales, cei ce înainte de a ajunge la înţelegerea felului cum trebuie să fie rugăciunea, au izbutit să se întărească în formalismul de dinafară şi au îngheţat în deprinderile tuturor regulilor, cuprinse în. tipicul rugăciunilor rostite tare prin cuvânt? Lor le mai rămâne încă o scăpare – lucrarea rugăciunii mintale către Domnul, în chip meşteşugit. Şi oare nu chiar pentru ei s-a născocit această lucrare meşteşugită, sau cu alte cuvinte, altoirea meşteşugită a rugăciunii lui Iisus celei cu mintea în inimă?” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 96).

„Dincolo de rugăciunea minţii lucrătoare, nimeni nu poate scăpa de înrâurirea patimilor şi de urzirea gândurilor celor viclene, pentru care oamenii vor fi cercetaţi în ceasul morţii şi vor da răspuns la judecata cea înfricoşată”. (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 97).

De unde vine răceala în rugăciune? „Răceala se petrece iată cum: începe prin uitare. Se uită binefacerile lui Dumnezeu şi însuşi Dumnezeu şi mântuirea noastră cea întru El; primejdia de a fi fără de Dumnezeu, iar amintirea morţii pleacă de la noi – într-un cuvânt, se închide tot câmpul duhovnicesc. Acest lucru vine şi de la vrăjmaş şi de la risipirea gândurilor, prin lucruri, prin griji,
prin desele întâlniri cu oamenii. Când toate acestea sunt uitate, inima se răceşte şi simţirea ei pentru cele duhovniceşti, se curmă, iat-o şi nesimţirea. Iar când vine ea, odată cu ea se produc şi mişcări ale nepăsării şi neîngrijirii. Din pricina aceasta, îndeletnicirile duhovniceşti se amână pe un timp, iar mai târziu sunt părăsite cu totul. Şi astfel începe din nou viaţa cea veche şi nepăsătoare şi lipsită de griji, în uitare de Dumnezeu şi numai pentru propriile plăceri. Şi deşi în aceste lucruri nu va fi nimic
dezordonat, dar şi pe cele ale lui Dumnezeu să nu le cauţi. O viaţă deşartă!

Dacă nu vreţi să cădeţi în această prăpastie, apoi feriţi-vă de cel dintâi pas de uitare. De aceea, umblaţi totdeauna în aducerea aminte de cele ale lui Dumnezeu, adică de Dumnezeu şi lucrurile lui Dumnezeu. Acest lucru va sprijini simţirea faţă de ele, iar şi de la una şi de la alta, mereu va licări râvna. Şi iată viaţa!” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 109).

428

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: