† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 21, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:35

„Păziţi aducerea aminte de Dumnezeu şi aducerea aminte de moarte. De la frica de Dumnezeu va petrece în putere. De la frica de Dumnezeu va veni luarea aminte faţă de sine şi de toate faptele, gândurile şi simţămintele tale. De aici, o viaţă plină de trezvie şi de evlavie. De la aceasta vine înăbuşirea patimilor. De la aceasta – curăţia. De la curăţie vine petrecerea cu Dumnezeu nu numai cu gândul, ci şi cu simţirea”.

„Rugăciunea cea duhovnicească nu depinde de vreo încordare oarecare trupească, ca de exemplu de vreo apărare a atenţiei asupra inimii, sau de la comprimarea respiraţiei şi celor asemănătoare. Ca să o începi, trebuie să te aşezi în prezenţa Domnului şi pe urmă, lăsându-te în voia lui Dumnezeu şi umplându-te de credinţă şi de nădejde, să-I adresezi Lui rugăciunea simplu, ca un copil. Să te mulţumeşti cu simţămintele pe care ţi le va trimite Dumnezeu. Lucrarea duhovnicească nu se cuprinde în entuziasme: cea mai bună manifestare a ei este „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită”.

Trebuie să deosebim numai simţămintele, care au intrat în obişnuinţă şi simţămintele trecătoare – du-te şi vino. Atât timp cât nu sunt omorâte patimile cu desăvârşire, nu se vor curma gândurile cele rele, simţămintele, mişcările şi punerile la cale. Ele se micşorează pe măsura micşorării patimilor. Izvorul lor este jumătatea noastră cea pătimaşă. Iată aici trebuie îndreptată toată atenţia noastră. Există numai un mijloc educativ. Aducerea aminte neîncetată de Domnul cu rugăciunea către El.

Stareţii lui Dumnezeu puteau să izgonească prin acest mijloc, toate cele rele şi să se menţină în rânduiala cea bună. Deprinderea rugăciunii lui Iisus este partea de dinafară a acestei arme. În fond însă, acest lucru e la fel cu şederea acasă. Să fii cu conştiinţa în inimă cu Domnul, a Cărui chemare alungă tot ce este netrebnic. Citiţi pe Isichie – despre trezvie. Osteneala şi statornicia, în aceeaşi nevoinţă, biruieşte totul”. (Sbornicul, despre rugăciunea lui Iisus Q 251).

„Rugăciunea lui Iisus, lucrată cu credinţă în simplitatea (curăţia) inimii, e mântuitoare de suflet totdeauna. Vătămătoare poate fi numai meşteşugirea (adică mijloacele meşteşugite), care este unită cu ea De acest lucru trebuie să ne ferim. Se poate ca să nu insişti prea mult asupra acestei rugăciuni, ci fiecare să se obişnuiască a se ruga din inimă, cu rugăciunile cele rânduite şi cu rugăciunile cele din biserică. Pe urmă, când va începe să se adâncească în rugăciune, i se poate propune ca să facă rugăciunea lui Iisus neîncetat şi totodată să păstrezi aducerea aminte de Dumnezeu cu frică şi cu evlavie, însă să adăugaţi, căci casa de rugăciune este o inimă curată şi o conştiinţă împăcată şi râvna pentru orice virtute şi însămânţarea lor în inimă”.

„Ceea ce trebuie căutat în rugăciune, este înrădăcinarea în inimă, fără de ieşire, a unui simţământ liniştit, însă cald, către Dumnezeu; dar să nu căutăm bucurii şi anumite mişcări, iar când Dumnezeu va trimite anumite simţăminte de rugăciune, să mulţumim pentru ele, însă să nu ni le atribuim şi să nu ne pară rău când vor pleca; ca de o pagubă oarecare mare şi de la ele totdeauna, să te cobori cu smerenie la un simţământ liniştit pentru Domnul!”

„D-voastră socotiţi că în zadar v-aţi ostenit cu rugăciunea lui Iisus. Nu cumva Dv. gândiţi că întreaga ei putere e în cuvinte? Cuvintele sunt numai un ajutor pentru mintea cea neputincioasă, care n-are plăcere să stea într-un loc şi asupra unui lucru. Iar miezul întregii lucrări este: să stai cu mintea în faţa Domnului, cu frică şi cu cutremur, neîncetat şi fără de ieşire, cu o căldură în inimă, care adună laolaltă toate gândurile şi simţămintele şi stările lăuntrice; îmbrăcaţi această stare în forma de cuvânt şi va fi : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”

423

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: