† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 21, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:59

„Pravila Dv. cea de acasă e bună, mai, ales prin faptul că vă lasă loc liber pentru rugăciunea proprie, cea din minte şi din inimă, către Domnul şi către sfinţii Lui. Cu cât mai multă e aceasta în pravila cea de acasă, cu atât e mai bine. În biserică de nevoie sunt rânduite rugăciuni care se citesc, însă şi acolo e loc şi îndrumare pentru rugăciunea personală. O astfel de însemnătate o au ostenelile. Şi totuşi, în biserică sunt mai multe rugăciuni citite decât proprii. Iar în rugăciunea cea de acasă e potrivit să fie mai multe rugăciuni proprii, cereri făcute cu mintea din inimă. La Dv. aşa şi este. Şi e bine. Puteţi înmulţi numărul rugăciunilor proprii şi scurta numărul rugăciunilor citite, sau măcar din când în când să faceu aşa. Însă şi rugăciunea cea citită, dacă se înalţă cu gândire şi simţire; e ca şi cea proprie. Băgaţi de seamă însă, că nu trebuie să fiţi legată de pravilele de rugăciune, ci să vă purtaţi cu ele cu o deplină libertate. E mai bine să le schimbaţi în parte, sau să alcătuieşti altele din nou, ca nu cumva rugăciunea să se prefacă numai într-o formă” (pag. 423 – 424).

„Scrieţi, că uneori, în timpul rugăciunii, singur de la sine, vă vin dezlegări la problemele de viaţă duhovnicească, care vă preocupă sufletul. Aceasta e bine! Eu mi se pare că v-am scris deja despre acest lucru. Aceasta este adevărata învăţătură creştină a adevărului lui Dumnezeu. Aici se împlineşte făgăduinţa: toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Aşa se şi petrece acest lucru. Adevărurile se scriu în inimă, de degetul lui Dumnezeu şi rămân acolo neşterse şi nu sunt supuse la nici un fel de
clătinare. Binevoiţi a nu lăsa fără luare aminte astfel de însăilări ale adevărului lui Dumnezeu, ci să le scrieţi”. (pag. 424).

Cea din urmă scrisoare, cea de încheiere, a Episcopului Teofan către fiica sa duhovnicească, pare că ar fi un bilanţ al tuturor scrisorilor anterioare şi totodată şi a întregii ei lucrări duhovniceşti, a întregii ei lucrări de rugăciune, sub îndrumarea prea Sfinţitului. Lucrarea aceasta a început prin lămurirea noţiunii despre rugăciunea lui Iisus şi despre obligativitatea rugăciunii lui Iisus, nu numai pentru monahi, ci şi pentru mireni. Într-un şir de scrisori, Episcopul Teofan, cu atenţie, urmăreşte starea duhovnicească a fiicei sale duhovniceşti, o învaţă cum să-şi facă pravila de rugăciune, cea de acasă, cum să ia seama de trăirile sale lăuntrice, să se orienteze în cugete şi să ducă lupta cu ele.

El îi arată schimbarea ce se petrece în ea, de la o înălţare duhovnicească până la o decădere duhovnicească şi explică pricinile acestei schimbări. El îi arată însemnătatea harului lui Dumnezeu în opera mântuirii, care se lucrează nu prin eforturile noastre, ci prin ajutorul harului lui Dumnezeu, cu condiţia ca noi să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. În sfârşit, el arată şi câştigarea iscusinţei duhovniceşti şi creşterea ei duhovnicească, care se petrece în ea.

În scrisoarea sa cea de pe urmă, el se bucură de starea harică a sufletului ei şi-i dă ultimele sale sfaturi; „Întreaga Dv. scrisoare, scrie el, mărturiseşte despre o stare de bucurie a sufletului Dv. Vă bucuraţi de mila lui Dumnezeu faţă de Dv., dar totodată vă şi înfricoşaţi. Reiese, că din încercare aţi învăţat adevărul, că a sluji lui Dumnezeu se cuvine cu frică şi a ne bucura Lui cu cutremur.

Trebuie ţinută şi una şi alta şi nedespărţit, ca nu cumva din bucurie să-ţi îngădui nepăsare (să umbli cu mânecile nesuflecate – stă în text), la fel şi din pricina fricii, să ajungi până la înăbuşirea oricărei mângâieri. Trebuie să ne ţinem în cea mai mare evlavie înaintea lui Dumnezeu, ca înaintea unui Părinte mult milostiv şi mult îngrijitor pentru noi, dar totodată şi aspru, fără de nici un pic de îngăduinţă. Frica, ca nu cumva să pierzi din nou totul, acum la Dv. e la ordinea de zi. În urma lucrării ei, Dv. vă arătaţi doritoare şi gata spre orice mijloace numai ca să le păstraţi. Dar nu socotiţi cumva că sunteţi în stare singură să faceţi acest lucru. Numai pentru un singur gând de acest fel, vi se poate lua totul. Stăruiţi-vă în fel şi chip să le păstraţi, iar paza însăşi lăsaţi-o în mâinile Domnului. Nu vă veţi osteni – Domnul va păzi în locul Dv. Vă veţi răzima cu nădejdea în silinţele şi ostenelile Dv. – Domnul se va depărta, pentru că l-aţi socotit de prisos şi iarăşi vă va lovi aceeaşi nenorocire.

421

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: