Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 22, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:39

„Simţămintele D-voastră, când vă aduceţi aminte de patimile Domnului – şi că şi Dv. vă socotiţi vinovată de ele – sunt adevărate. Aşa şi este. Noi toţi suntem vinovaţi de ele şi din pricina vinovăţiei din păcatul strămoşesc şi mai ales din pricina păcatelor noastre personale de după Botez. Uitaţi-vă, de pildă, spre preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu. Ea a fost introdusă în taina Crucii şi acest lucru i-a dat bărbăţia să stea lângă Cruce, deşi inima ei de mamă ardea de durere. Pictorii nu pot să zugrăvească suferinţa Maicii lui Dumnezeu de lângă Cruce, ca Ea să fie şi adânc de dureroasă şi totodată să rămână şi cu bărbăţie”. (pag. 386).

„Scrieţi: întru mine stăpâneşte conştiinţa păcătoşeniei mele şi a faptului că eu sunt mai rea decât toţi. Iar peste câteva rânduri adăugaţi: „în acest an am sporit mai mult decât în cei cinci ani premergători”. Confruntaţi aceste două afirmaţii şi veţi vedea ce iese. Acolo sunt numai nişte cuvinte smerite şi atât, iar aici simţământul mulţumirii de sine. Cuvintele nu mai pot face faţă în preajma sentimentului. Şi iese păcătoşenia pe limbă, iar în inimă îndreptarea de sine. În acest sens trebuie, desigur, de înţeles şi observaţia de mai jos: „eu niciodată nu mă îngâmf”.

Adică, că totdeauna sunteţi smerită în cuvinte, iar inima e plină de conştiinţa vredniciei şi meritelor sale; acolo stăpâneşte stăpânirea de sine şi preţuirea de sine, cel mai acoperit vrăjmaş, care însă, adeseori răbufneşte şi în afară. Binevoiţi a vă ocupa şi de această stare de lucruri şi a lua aminte la sine, temându-te să nu formezi din tine o personalitate, care e una pe dinafară şi alta pe dinlăuntru. Nu, prin aceasta nu înţeleg că Dv. aţi dori acest lucru, ci că acest lucru se va întocmi singur de la sine, dacă nu veţi lua aminte la sine. Smerenia nu vine deodată. Ea merge însoţită de dragoste, mână în mână. Numai dragostea cea desăvârşită e smerită cu desăvârşire. Iar până atunci, din inimă, nu-i, nu-i, dar răbufneşte îngâmfarea”. (pag. 387 – 388).

„D-voastră întrebaţi: „Cum să cunoaştem dacă cineva e în har? Şi tot Dv. singur aţi arătat semnul cel sigur pentru a afla acest lucru şi nu e: depărtarea de tot ce este păcătos şi pătimaş. Adăugaţi la aceasta: şi râvna de a plăcea lui Dumnezeu după credinţă şi în duhul credinţei. La cine această râvnă e vie, acela este într-o stare de har. În tainele ce se primesc cu vrednicie, harul se dă tuturor şi începe să lucreze. Însă simţirea adumbririi harice nu se dă tuturor de îndată, ci mai de multe ori, după destule osteneli asupra noastră înşine. Fericit este sufletul care simte bunăvoinţa Tatălui, stropirea curăţitoare cu Sângele Fiului şi adierea cea făcătoare de viaţă a Duhului. Binevoiţi a le contempla pe toate acestea, în chip nedespărţit şi că spre binele suprem să năzuim la acest lucru; prin rugăciune va veni, va da Dumnezeu şi simţirea stării harice”. (pag. 389 – 390).

„Aş fi vrut să ajung până la înţelegerea adâncurilor inimii şi cu atenţie să-i urmăresc fiecare latură a ei”. O vrere bună şi prea bună! Trebuie să te aşezi cu atenţie în inimă şi să stai fără de ieşire în faţa Domnului. Eu v-am scris despre acest lucru nu numai o dată. Atunci veţi observa orice firicel de praf. Rugaţi-vă, va da Dumnezeu”: (pag. 390).

„Rugăciunea lui Iisus, ziceţi, începe să murmure ca un pârâiaş”. Slavă lui Dumnezeu! Însă stăruiţi-vă să menţineţi simţămintele corespunzătoare. Şi în curând va da Dumnezeu, se va aprinde şi focul cel mic din inimă”. (Ibidem).

„Ce trebuie pentru viaţa cea de duh? Cum v-aţi îndreptat viaţa, aşa şi mergeţi, şi veţi ajunge şi la ţara vieţii celei duhovniceşti. Numai să nu curmaţi mersul. De înainte nu poţi hotărî nimic, zicând în sine: voi face cutare sau cutare, sau mă voi osteni aşa şi aşa – şi va veni oarecare mişcare duhovnicească. Totul e de la Dumnezeu şi de la harul Lui, iar el (harul) vine fără de veste. Osteniţi-vă, răbdaţi, rugaţi-vă, lăsându-vă în voia lui Dumnezeu, fără a ghici ce va fi, ori pe dinafară, ori lăuntric. Dumnezeu nu obişnuieşte, El nu vă va ocoli; când va veni vremea, vă va dărui cu ceva”. (pag. 391).

414

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: