Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 22, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:07

„Însă ceea ce aţi zis: că se strică orânduiala de rugăciune, când vă vine cineva, aceasta nu e bine. Dv. îngrijiţi-vă să gânditi astfel, că atunci când vine cineva, apoi Domnul îl trimite, ca Dv. prin el să aduceţi slujbă lui Dumnezeu. Prin ce? Prin împărtăşirea dispoziţiei Dv. celei bune, date Dv. de la Domnul celui ce a venit. Dacă în acest duh îi veţi primi pe cei ce vin, apoi nici nu va fi deloc o călcare a rânduielii de rugăciune, ci o continuare a ei, numai că în altă formă. Şi una şi alta e o slujbă adusă lui Dumnezeu. Având în vedere acest lucru, primiţi pe toţi cu bucurie, ca pe nişte trimişi ai lui Dumnezeu, fără a vă uita la exteriorul lor, şi numai de un lucru să vă îngrijiţi, ca nu cumva să vă abateţi de la cele ce vrea Dumnezeu de la Dv. în cazul de faţă. Biruindu-i astfel, întreaga atenţie să v-o îndreptaţi spre inima lor, ca din cuvintele lor să vă pricepeţi ce aţi putea face spre binele sufletelor lor şi atunci întreaga vorbire îndreptaţi-o într-acolo, însă nu în aşa fel ca să păreţi o învăţătoare, ci ca şi cum aţi vorbi despre alţii. Dar mai cu seamă, în fel şi chip stăruiţi-vă să ajungeţi acolo, ca cel ce vine să plece cu inima împăcată”. (pag. 359).

„Dar când să mă mai gândesc şi la mine? mie mi se pare că prea mult vă gândiţi la Dv., şi vă gândiţi sus. Însă să vă stăruiţi să vă mai coborâţi, siliţi-vă să fiţi smerită. Smerenia se caută, însă încă n-aţi aflat-o. Căutaţi mai cu stăruinţă şi veţi afla-o”. (pag. 360).

„V-aţi împărtăşit de Sfintele Taine ale lui Hristos şi, din mila lui Dumnezeu, aţi căpătat o întocmire paşnică şi mângâietoare a duhului. Pe urmă mai adăugaţi că, pregătindu-vă pentru Sfânta Împărtăşire, v-aţi ostenit îndeajuns. E bine! Şi niciodată să nu uitaţi să faceţi acest lucru, după putere şi peste putere. De atât li se dă mângâiere celor ce se împărtăşesc. De n-ar fi osteneala şi lipsurile, nici mângâierea n-ar fi dată, decât doar dintr-o milă oarecare a lui Dumnezeu. Să nu uitaţi totuşi că osteneala singură nu ajunge la aceasta, ci unită cu duhul cel adevărat, cu care trebuie să venim către Dumnezeu. Trebuie şi una şi alta. Vă pare rău că această stare paradisiacă nu rămâne pentru totdeauna şi aveţi dorinţa ca să rămână la Dv. fără nici o schimbare. Întrucât Dumnezeu e un dătător de bine, apoi din partea mea, pot să vă recomand: căutaţi şi veţi afla.

Acest lucru se va petrece, când un foc mic va cădea în inimă şi o va aprinde. Dv. mergeţi spre acest lucru cu întreaga rânduială a vieiii Dv. Şi desigur, că veţi ajunge dacă nu vă veţi lenevi şi nu veţi pierde smerenia. Se va aprinde inima Dv. şi va arde ca o făclie nestinsă. Însă când se va petrece acest lucru este lucrarea lui Dumnezeu. Căutaţi cu răbdare şi cu nădejde. Starea aceasta n-o descriu Sfinţii, zicând că nu poate fi descrisă. Când va veni veţi cunoaşte-o. Stareţul de la Kiev, Părintele Partenie, o numeşte rană la inimă. Deci binevoiţi de a răbda toate rânduielile statornicite, care vă obosesc, fără să vă cruţaţi. Este pentru ce”. (pag. 360 – 361).

„În sfârşit, ziceţi, am înţeles că este un plâns făcător de bucurie, sau o bucurie-întristare şi vă hotărâţi să dezvoltaţi în inimă o zdrobire tot mai puternică şi mai puternică”. E bine, foarte bine! Dumnezeu să vă binecuvinteze! Însă să ştiţi că această bucurie-întristare se dăruieşte, dar nu se câştigă. Starea aceasta e asemănătoare cu aceea pe care o încercăm când ne revedem cu rudele după o despărţire îndelungată; şi nu e o bucurie şi nici o jale – curg lacrimile.

Bucurie – întristare se petrece atunci când Domnul se revede cu sufletul şi sufletul cu Domnul. De la Sfânta Împărtăşanie la acest lucru te poţi aştepta. Şi se petrece. Veţi vedea de aici, că trebuie dezvoltată zdrobirea, însă ea nu este bucurie-întristare, ci numai croieşte drumul spre ea. Bucuria-întristarea o dă sufletului Domnul, iar Domnul, în lucrările Sale, nu e legat de nimic.” (pag. 361-362).

D-voastră vreţi să faceţi extrase din cărţile citite. Bine. Însă nu extrageţi tot ce este bun, ci numai ceea ce vă pişcă de inimă. Se va aduna un caiet, altul. Când, pe urmă, va veni întristarea sau răceala şi uscăciunea, luaţi aceste caiete şi le frunzăriţi. Inima va răspunde la cele simţite mai înainte şi se  va mişca. Aşa de la un citit, de la altul, de la al treilea, şi te uiţi că s-a mişcat de-a binelea”. (pag.363).

411

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: