† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 23, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:22

Episcopul Ignatie, cu o mare asprime, îi mustră pe cei ce opresc a săvârşi rugăciunea lui Iisus din teama de înşelare. El scrie: unii spun că din îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus totdeauna, sau aproape totdeauna, urmează înşelarea şi opresc cu străşnicie să se îndeletnicească cu această rugăciune. În apropierea de sine a unui astfel de gând şi într-o astfel de oprire se cuprinde o hulă straşnică împotriva lui Dumnezeu, o înşelare vrednică de compătimire. Domnul nostru Iisus Hristos este unicul izvor al mântuirii noastre; unicul mijloc al mântuirii noastre; numele Său omenesc a împrumutat de la dumnezeirea Lui o putere nemărginită, întru tot sfântă, de a ne mântui pe noi; deci cum această putere care lucrează spre mântuire, se poate transforma şi lucra spre pierzare?

Acest lucru e un non-sens! Acesta e un absurd plin de amărăciune, hulitor de Dumnezeu, pierzător de suflet. Cercetează întreaga Sfântă Scriptură; vei vedea că în ea, pretutindeni e mărit şi preaslăvit numele Domnului, preaînălţată puterea Lui cea mântuitoare pentru om.

Cercetează scrierile Părinţilor: vei vedea că ei toţi, fără excepţie, ne sfătuiesc şi ne poruncesc să ne îndeletnicim cu rugăciunea lui Iisus, pe care o numesc armă mai tare decât nu e alta nici în cer nici pe pământ, o numesc dată de Dumnezeu, moştenire de neluat, una din cele mai definitive şi mai înalte testamente (dicţii) ale Dumnezeu-Omului, o mângâiere îmbelşugată de dragoste şi preadulce, o arvună sigură.

În sfârşit, adresează-te la legiuirea Bisericii Ortodoxe răsăritene: vei vedea că ea, pentru toţi fiii săi neştiutori de carte – şi monahi şi mireni – a hotărât să înlocuiască cântarea de psalmi şi rugăciunea de la pravila cea de chilie, cu rugăciunea lui Iisus. Deci, ce înseamnă faţă de mărturia unanimă a Sfintei Scripturi şi a tuturor Sfinţilor Părinţi faţă de legiuirea Bisericii Ecumenice (din toată lumea) în ce priveşte rugăciunea lui Iisus, învăţătura cea grăitoare împotriva unor ochi proslăviţi şi care se şi mai proslăvesc încă de orbii asemenea lor”. (Sbornicul, Q 371).

După cuvintele Episcopului Ignatie „pentru sporirea în rugăciune şi pentru a scăpa de înşelare, neapărat trebuie lepădarea de sine, care te învaţă să cauţi în rugăciune numai luarea aminte. Atunci nevoinţa rugăciunii se simplifică şi se uşurează; se uşurează şi ispitele care, totdeauna, însolesc nevoinţa. Iar dacă cineva, înainte de vreme tinde să descopere în sine lucrări de ale rugăciunii din inimă – „aceluia, zice cuviosul Nil Sorschy împreună cu ceilalţi Sfinţi Părinţi „îi sunt îngăduite ispitiri de draci, grele şi mai presus de putere. Temelia pentru o năzuinţă de acest fel sunt înălţările neînţelese şi îngâmfarea care pare o stăruinţă” (Sbornicul, Q 370).

După cuvintele aceluiaşi Episcop Ignatie, înşelarea înţeleasă pentru toţi în urmările ei limpezi trebuie studiată, pătrunsă chiar la începutul ei: în gândul fals care serveşte drept temelie tuturor rătăcirilor şi stărilor sufleteşti nenorocite. La gândul fals al minţii există deja întreaga clădire a înşelării; după cum în bobul de sămânţă există acea plantă care va trebui să răsară din el, după ce va fi sădit în pământ”. (Sbornicul, Q 374).

Revenind iarăşi la Episcopul Teofan, vom însemna cuvintele lui, în care el numeşte plânsul cel cu zdrobire, cea mai bună pază împotriva înşelării: „Mare armă are împotriva vrăjmaşilor acela care, în rugăciune, are un plâns zdrobit, ca să nu cadă în părere de sine de bucuria ce ne-o dă rugăciunea. Cel ce păzeşte această bucurie – întristare, va scăpa de orice vătămare. Adevărata rugăciune, cea fără de înşelare, este aceea în care căldura, cu rugăciunea lui Iisus, sădeşte focul în pământul inimii noastre şi arde patimile ca pe nişte spini. Ea umbreşte sufletul cu veselie şi cu pace şi nu vine nici din dreapta, nici din stânga, nici de sus chiar, ci răsare în inimă ca un izvor de apă de la duhul cel făcător de viaţă. Iubeşte-o numai pe aceasta şi râvneşte să ţi-o agoniseşti pe ea în inima ta, păzeşte mintea pururea fără iluzii. Cu ea nu te teme de nimic, căci Acel care a zis: îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi! – El singur e cu noi! Cine se va întocmi astfel, trăieşte drept şi fără de prihană, e străin de plăcerile pentru oameni şi de îngâmfare, acela va sta împotrivă şi nu va suferi nici o vătămare, chiar dacă întreaga ceată de draci s-ar fi ridicat împotriva lui şi ar fi adus împotriva lui ispite nenumărate” (Sbornicul, Q 375).

398

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: