† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 23, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:57

În predoslovia la cartea fericitului Filotei, stareţul scrie: „Trebuie de la început să deprindem mintea, în ceasul rugăciunii, să stea în partea de sus a inimii şi să privească în adâncul ei, iar să nu fie la jumătatea dintr-o coastă sau la capătul de jos. Iar pricina pentru care trebuie să facem aşa, e aceasta: când mintea stă în partea de sus a inimii şi lucrează rugăciunea înlăuntrul ei, atunci, ca un împărat ce şade pe o înălţime, priveşte cu totul liber la toate cugetele cele rele ce se târăsc jos şi le sparge pe ele de piatra numelui lui Iisus, ca pe alţi prunci din Babilon.

Pe lângă aceasta, fiind atât de depărtată de pântece, poate în orice caz scăpa de aprinderea poftei care este în firea noastră, prin căderea în păcat a lui Adam. Iar dacă cineva va începe să lucreze luarea aminte la jumătatea inimii din piept, sau din împuţinarea căldurii inimii ce se întâmplă, sau din neputinţa minţii, sau din slăbirea văzului, din pricina lucrării prea dese a rugăciunii, sau din pricina războiului ridicat de vrăjmaş, mintea, singură de la sine, cade spre pântece şi se amestecă (se uneşte) cu căldura poftei, deşi fără să vrea, din pricina apropierii de ea, în timpul săvârşirii rugăciunii la jumătate de inimă.

Iar unii dintr-o nesocotinţă naivă sau mai bine zis, necunoscând ce este susul (partea de sus) sau lăuntrul inimii, sau ce este jumătatea sau capătul ei, încep să facă rugăciunea jos, la capătul inimii, lângă pântece şi astfel, atingându-se cu mintea parte de inimă, parte de pântece, din vina proprie provoacă înşelarea ca şi îmblânzitorii de şerpi, căci este cu neputinţă să scape de părtăşie cu vrăjmaşul, aceia care îşi ţin astfel luarea aminte.

Iar alţii, suferind de o nepricepere definitivă şi de o grosolănie, nu cunosc chiar nici măcar locul inimii care se află sub sânul şi coasta stângă, ci socotindu-l în mijlocul pântecelui, îndrăznesc – vai de înşelările lor! – să lucreze acolo rugăciunea cu mintea. Învăţându-ne din aceste exemple, după cum s-a spus, să lucrăm luarea aminte cu mintea şi rugăciunea înlăuntrul inimii, deasupra sânului, dar nu la jumătatea pieptului şi cu atât mai mult nu mai jos, din pântece”.

La fel scrie stareţul Vasile şi în predoslovia la cartea Sfântului Grigorie Sinaitul: „Şi încă iarăşi e vrednic de mirare şi de spaimă şi aceea, cum unii, care cunosc Scriptura, n-o cercetează, iar alţii şi necunoscând şi neîntrebând, îndrăznesc cu priceperea lor la această atenţie a minţii, şi încă mai zic că trebuie a sta şi a lucra rugăciunea în partea cea a dorinţelor (poftelor): „căci aceasta, zic ei, este lăuntrul pântecelui şi al inimii”. Aceasta este înşelarea cea dintâi şi voită de sine.

Nu numai rugăciunea şi luarea aminte nu trebuie lucrate în această parte, ci însăşi căldura care vine din partea cea a poftelor asupra inimii în ceasul de rugăciune, nici într-un caz nu trebuie primită. Iar lăuntrul pântecelui, după Sf. Teofilact, se numeşte inima însăşi şi ea nu e lângă buric, nici la mijlocul pieptului, ci sub sânul stâng îşi are locul său”.

Iar în predoslovia la cartea fericitului Isichie, stareţul Vasile, cu o asprime deosebită de acei lucrători ai rugăciunii care, vina lor proprie pentru lucrarea lor nepricepută, nu o aruncă asupra lor, ci asupra acestei sfinte lucrări: Repetând poveţele cele spuse mai sus despre locul atenţiei, stareţul Vasile continuă:

„Iar dacă cineva îndrăzneşte să lucreze atenţia în partea de jos de inimă, mintea unui astfel de om, culcându-se în pântece şi privind de acolo în adâncul inimii şi săvârşind rugăciunea, preamăreşte cu inima sa, aprinzând, mădularele sale cu patima plăcerilor şi de bună voie dă drumul vrăjmaşului înlăuntrul său, fapt care e o înşelare vădită, de care mulţi, în timpul de azi, împărtăşindu-se din neştiinţă şi suferind de pe urma ei, s-au lepădat de a se deprinde cu lucrarea minţii, zicând:

Şi astfel au ajuns poticnire pentru sine şi pentru toţi cei ce doresc să înceapă această lucrare a minţii. Mai bine ar fi fost pentru ei să se înece, legându-şi o piatră de gât, decât să se smintească şi pe sine şi pe alţi mulţi lucrători. Fiindcă ei nu şi-au recunoscut nepriceperea lor şi îndrăzneala cea cu rânduială de la sine, ci încă s-au făcut şi învăţători, zicând că toţi cei ce doresc să deprindă lucrarea minţii la fel vor pătimi: să nu fie una ca aceasta!

395

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: