† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 23, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:19

Unele mişcări anumite din trup şi duh sunt de la rugăciune, însă ele nu sunt la fel la toţi cei ce se roagă, ci la unii astfel, la alţii altfel; prin urmare, n-avem de ce să ne oprim asupra lor. La unii deloc nu se petrece nimic deosebit, si rugăciunea merge liniştit chiar în toată puterea. Şi aceasta e partea cea mai bună şi mai fără de primejdie! Iar dacă, uneori se petrec mişcări ale trupului, sau oarecare senzaţii în timpul rugăciunii şi căldurii, apoi nu trebuie ţinut seama de ele; ele nu privesc miezul lucrării şi la diferite persoane sunt felurite. Totuşi, fiţi atenţi la lucrările şi simţirile duhovniceşti; ele vor trece prin suflet şi trup ca o răcoare plăcută de dimineaţă”. (Ep. Teofan).

În ce priveşte mijloacele de dinafară, întrebuinţate la deprinderea cu rugăciunea lui Iisus, şi legate de căldura ce se arată în acest timp, Episcopul Teofan face următoarea observaţie: în timpul deprinderii rugăciunii către Domnul, făcută cu mintea în inimă, odată cu adunarea atenţiei în inimă, ne sfătuiesc să ne strâmtorăm puţin răsuflarea şi toată încordarea muşchilor s-o aducem spre piept, socotind acest lucru nu drept o necesitate esenţială, ci drept o adaptare a trupului la lucrarea minţii.

Şi singură de la sine, din legătura trupului cu sufletul, încordarea minţii trebuie să influenţeze asupra inimii, dar cu atât mai mult în timpul adaptării spuse. Ea în curând se arată în sânge, iar de la sânge trece la nervi. Iritaţia, care vine în acest timp, e plăcută şi cei neîncercaţi, cum sunt aproape toii începătorii, poate fi şi e socotită drept urmare care, vine neapărat după lucrarea harului în inimă. Această părere e de ajuns nu numai ca să nu abată, ci să îndoiască (dubleze) iritarea spusă. Aici, până când nu e nimic rău şi primejdios, afară de părerea greşită că „acest lucru este o lucrare a harului”. (Ep. Teofan, Scrisori despre viaţa cea duhovnicească, pag.161).

„A pune un şervet ud pe piept? Cineva din cei ce se nevoiesc astăzi face. Şi mi-a scris mie. Acest lucru nu priveşte lucrarea rugăciunii, ci numai cazurile când se înfierbântă sângele inimii în timpul lucrări meşteşugite a rugăciunii, pentru ca să se micşoreze fierbinţeala sângelui. Această fierbinţeală nu e un fenomen duhovnicesc, ci al sângelui şi vine de la întrebuinţarea necumpătată a mijloacelor meşteşugite din timpul rugăciunii lui Iisus. Le ascunde aici şi faptul că ei socot lucrarea meşteşugită
a rugăciunii lui Iisus drept lucrul de căpetenie şi căldura sângelui din inimă o socot atunci drept o adevărată rugăciune duhovnicească a lui Iisus. Cine gândeşte astfel, acela se află în înşelare”. (Ep. Teofan Răspunsuri unui monah, pag. 40).

Pentru o mai mare lămurire a noţiunii despre căldura din inimă: firească şi harică, vom aduce încă o lămurire a Episcopului Ignatie (Breanceaninov), care zice aproape acelaşi lucru ca şi Episcopul Teofan: „Căldura, care vine de la o nevoinţă intensă, materială, e la fel materială. Aceasta e o căldură trupească, a sângelui, în domeniul firii căzute. Un nevoitor neîncercat, simţind această căldură, neîncetat îşi va închipui ceva despre ea, va găsi în ea plăcere, îndulcire, în care e începutul înşelării de sine.

Nu numai că nu trebuie să gândeşti ceva deosebit despre această căldură, ci dimpotrivă trebuie luate anumite măsuri, în venirea ei. Paza e neapărat de trebuinţă, din pricină că această căldură, ca cea a sângelui, nu numai că se mută în felurite locuri ale pieptului, ci după cuvintele Episcopului Ignatie, „foarte uşor se poate răspândi şi mai departe şi provoca stări nesănătoase ale simţurilor”. Unii ajungând la această stare şi nepricepând cele ce se petrec cu ei, au căzut în tulburare, în întristare, în deznădejde, după cum se ştie acest lucru din încercare.

390

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: