† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 24, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 14:08

„Era în Constantinopol un tânăr de vreo douăzeci de ani, cu bun chip la trup, dar însă şi mai mult la suflet şi la inimă. El a făcut cunoştinţă cu un oarecare bărbat sfânt, monah din una dintre mânăstirile din Constantinopol şi descoperindu-i lui toate tainele inimii sale, a zis că, cu osârdie vrea să se mântuiască şi că are mare dorinţă să părăsească lumea şi să ajungă monah. Prea cinstitul stareţ i-a încuviinţat acest gând, i-a dat poveţele cuvenite şi i-a dat să citească cartea Sf. Marcu Ascetul.

Tânărul a primit această carte ca din mâna lui Dumnezeu, cu încredinţarea deplină că va căpăta de la ea un mare folos pentru sine şi venind acasă, îndată a început s-o citească cu o luare aminte plină de evlavie; a citit-o toată de trei ori şi de patru ori şi după aceasta, încă tot n-a lăsat-o din mână. El s-a hrănit din ea cu o hrană duhovnicească şi încă tot dorea să se mai hrănească. Însă din toate ce se cuprindeau în carte aceasta, el şi-a ales spre îndrumare numai trei capitole, pe care s-a şi hotărât să le împlinească cu toată luarea aminte, fără nici o abatere.

Cel dintâi: dacă doreşti sufletului tău vindecare, apoi păzeşte-ţi conştiinţa ta curată, cu toată paza, ca să nu te mustre de nimic – şi orice fapte te-ar îndemna să le faci, să le faci fără să te îngreuiezi şi vei căpăta folos.

Al doilea: cel ce caută şi aşteaptă să primească lucrarea Sfântului Duh, mai înainte de a împlini poruncile lui Dumnezeu, este asemenea unui rob cumpărat, care îşi cere slobozirea de la stăpânul său, chiar în acea clipă când acela abia plăteşte banii de cumpărare pentru el.

Al treilea: cine se roagă numai cu gura şi încă nu şi-a agonisit pricepere duhovnicească, şi nu se poate ruga cu mintea, acela e asemenea orbului, care strigă: Fiul lui David, miluieşte-mă! Iar cel care şi-a agonisit pricepere duhovnicească şi se roagă cu mintea, este asemenea aceluiaşi orb, însă deja vindecat de orbire, când el, primind luminarea ochilor săi, L-a văzut pe Domnul şi nu-L mai numea Fiul lui David, ci l-a mărturisit Fiu al Lui Dumnezeu şi I s-a închinat Lui cum se cuvenea.

Aceste trei capitole erau pe placul tânărului nostru şi el a primit înştiinţare în inima sa, că, pe nesimţite, va primi un mare folos, dacă va lua aminte la conştiinţa sa, încât se va îndulci din darurile Sfântului Duh şi va primi de la El putere, dacă va păzi poruncile, şi că, după darul Sfântului Duh, se va învrednici şi de faptul că i se vor deschide ochii lui şi el va vedea pe Dumnezeu. Nădejdea de a vedea frumuseţea cea negrăită a Domnului, i-a rănit inima lui cu o dragoste faţă de ea (frumuseţe); şi el a fost cuprins de o mare dorinţă de a o vedea.

Şi totuşi el nu făcea nimic deosebit, ci numai, în fiecare seară, mergând spre somn, nu se culca în pat, până ce nu-şi făcea rugăciunea şi mătăniile, pe care i le-a poruncit lui stareţul acela. Aşa a trecut câtva timp. Într-o seară când îşi îndeplinea pravila sa de rugăciune, rânduită de stareţ, conştiinţa i-a zis lui: mai fă încă o astfel de rugăciune şi mătănii, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, mai de multe ori, cât poţi.

385

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: