† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 26, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:02

Cel ce a călcat pe urmele Apostolilor, stâlpul cel nebiruit al credinţei ortodoxe, care prin sabia cea de foc a Duhului şi prin adevărul dogmelor creştine a nimicit la Sinodul din Florenţa ca pe nişte pânze de păianjen, eresurile cele luptătoare împotriva Duhului ale latinilor, Marcu, zic, cel întru totul sfinţit, cel prea înţelept şi cel prea cuvântător, Mitropolitul Efesului, la începutul tâlcuirii rânduielilor bisericeşti, scrie despre dumnezeiasca rugăciune a lui Iisus, cea lucrată în taină cu mintea în inimă, întrebuinţând dovezile dumnezeieştii Scripturi, ale cărei cuvinte de Dumnezeu înţelepţite le înfăţişez după cum urmează:

„S-ar fi cuvenit, după porunca ce ne rânduieşte „a ne ruga neîncetat” şi în duh şi în adevăr, să înălţăm închinare lui Dumnezeu; însă legarea de cugetele cele lumeşti şi legătura grijilor pentru trup, pe mulţi îi îndepărtează şi-i înstrăinează de împărăţia lui Dumnezeu, care se află înlăuntrul nostru, după cum vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, şi-i împiedică să petreacă lângă altarul cel de gând şi să aducă de la sine jertfe duhovniceşti şi cuvântătoare lui Dumnezeu, după dumnezeiescul Apostol, care zice, că noi suntem templul lui Dumnezeu, ce petrece între noi şi Duhul Lui cel dumnezeiesc vieţuieşte între noi. Şi nu e nimic de mirare; dacă acest lucru aşa se petrece, de obicei, cu cei ce vieţuiesc după trup; pe când vedem, că unii dintre monahi, care s-au lepădat de lucrurile lumeşti, din pricina războiului de gând, ce vine de la năvala patimilor şi din pricina tulburării mari ce se ridică de aici, care întunecă partea cea cuvântătoare; (raţională) a sufletului, încă nu pot ajunge la rugăciunea cea curată, deşi doresc acest lucru cu tărie. E dulce aducerea aminte cea curată din inimă şi neîncetată despre Iisus şi luminarea cea negrăită ce vine de la ea.

Cuviosul Părintele nostru, Sfântul Nil Sorschy cel din Rusia, care a alcătuit cartea sa despre paza de gând a inimii, din învăţătura Purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, dar mai ales din Grigorie Sinaitul, întrebuinţează dovezi din Sf. Scriptură ca aceasta: Din inimă ies gândurile cele rele, şi acelea spurcă pe om (Mat. 15, 19); şi: Curăţeşte cele dinlăuntrul ale paharului (Mat. 23, 26); de asemenea: Cu Duhul şi cu adevărul trebuie de închinat Tatălui; de asemenea: De mă voi ruga cu limba, şi celelalte;
şi: Vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii de cuvinte cu limba (1 Cor.14, 14, 19); şi celelalte.

Iarăşi, un luminător al Rusiei, Sf. Ierarh al lui Hristos Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, care a nimicit prin sabia Duhului ca pe nişte pânze de păianjen, rătăcirile răscolnicilor (schismaticii de la marea schismă rusă din an.1666) şi înţelepciunea lor cea împotrivitoare lui Dumnezeu, stricată şi potrivnică Sfintei Scripturi, care a scris multe învăţături spre folosul bisericii, pline de înţelepciunea Sf. Duh şi care a întocmit un cuvânt plin de folos duhovnicesc, despre lucrarea cea lăuntrică şi de gând a rugăciunii, întrebuinţează din Sf. Scriptură următoarele dovezi:

Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi celelalte: de asemenea: Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi căuta: căutatu-te-a pe Tine faţa mea: faţa Ta, Doamne, voi căuta; aşişderea: Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este; precum: Cu orice rugăciune şi rugă, rugându-vă în toată vremea cu duhul; şi: De mă voi ruga cu limba, duhul meu se roagă, iar mintea mea este fără de rod; ruga-mă-voi cu duhul, ruga-mă-voi cu mintea, cânta-voi cu duhul, cânta-voi cu mintea, şi celelalte. Aceste cuvinte el, potrivit Sf. Ioan Scărarul, Grigorie Sinaitul şi Nil Sorschy le înţelege pentru rugăciunea minţii.

Dar şi însuşi tipicul bisericesc tipărit în marea cetate împărătească Moscova, înfăţişându-ne legiuirea bisericească despre mătănii şi rugăciune, aduce şi despre această dumpezeiască rugăciune următoarele expresii din Sf. Scriptură: „Dumnezeu este Duh: şi caută pre cei ce I se închină Lui cu duhul şi cu adevărul (Ioan 4, 24).

Aşişderea: De mă voi ruga cu limba, duhul meu se roagă, iar mintea mea este fără de rod. Deci ce este: ruga-mă-voi cu duhul, ruga-mă-voi şi cu mintea, cânta-voi cu duhul, cânta-voi şi cu mintea? (1 Cor.14,14, 15). Şi iarăşi: vreau, zice, în biserică să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, decit zece mii de cuvinte cu limba (1 Cor.14, 19).

Şi aduce spre mărturie pe sfinţii părinţi: Sf. Ioan Scărarul, Sf. Grigorie Sinaitul, şi Sf. Antioh, şi în parte învăţăturile lor dumnezeieşti despre această rugăciune a minţii, şi în sfârşit zice: „Şi prin aceasta ne încheiem cuvântul despre sfinţita şi pururea pomenită rugăciune a minţii. Iar după aceea vorbeşte şi despre sfânta rugăciune cea de obşte tuturor, care se săvârşeşte după rânduiala Bisericii.

Iată, prin harul lui Dumnezeu, s-a arătat că părinţii purtători de Dumnezeu, înţelepţiţi de luminarea Sfântului Duh, îşi puneau temelie învăţăturii lor despre rugăciunea cea sfinţită lucrată cu gândul, săvârşită în taină în omul cel de dinlăuntru, pe piatra cea neclintită a dumnezeieştii Scripturi cea a Noului şi Vechiului Testament, împrumutând de acolo, ca dintr-un izvor nesecat atât de multe dovezi.

Deci, cine dintre creştinii cei drept credincioşi, văzând acestea, ar putea cât de puţin să se îndoiască despre acest lucru dumnezeiesc? Decât numai cei ce sunt supuşi duhului de nesimţire, care aud şi văd dar nu vor să înţeleagă şi să cunoască. Însă acei care au frică de Dumnezeu şi o minte sănătoasă, văzând astfel de mărturii ale atâtor martori, toti, în unanimitate, recunosc că această lucrare dumnezeiască, mai înainte de toate celelalte nevoinţe monahale, e mult mai potrivită şi mai cuviincioasă pentru ceata îngerească a monahilor.

Despre această lucrare, dumnezeieştii părinţi ai noştri, cei pomeniţi mai sus şi mulţi alţii, ne înfăţişează în scrierile lor multe cuvinte vrednice de auzit, mai dulci decât mierea şi fagurul, plin de înţelepciune duhovnicească, învăţându-ne nevoinţii celei lăuntrice şi de gând celei împotriva vrăjmaşilor celor de gând; cum trebuie întrebuinţată împotriva lor această sabie duhovnicească şi arma cea nebiruită, cea de foc a numelui lui Iisus, care străjuieşte porţile inimii; adică cum trebuie lucrată sfinţit cu mintea în inimă această lucrare dumnezeiască rugăciune a lui Iisus.

Despre această sfinţită lucrare a acestei rugăciuni sfinţite, dar mai ales despre însăşi începuturile ei şi despre felul cum trebuie cei începători să o deprindă, prin încercare, cu cel mai de pe urmă, după puterea minţii mele celei slabe, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie măcar puţin ceva să scriu din învăţătura sfinţilor părinţi. Şi mai întâi trebuie arătat că această dumnezeiască rugăciune este un meşteşug duhovnicesc; pe urmă ce pregătire se cere, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, pentru a te îndeletnici cu ea.

369/370

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: