Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 28, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:21

Şi încă: „vreau să rostesc cinci cuvinte cu mintea, decât o mie cu limba”. Şi astfel, în afară de orice îndoială, îndeplineşte cele spuse de Sfântul Dorotei, în ce priveşte împotrivirea la patimi; ba chiar ceva mai mult fiindcă numai un sfânt statorniceşte împotrivirea patimilor înainte de necaz, aducându-şi aminte de pilda că unii ca aceştia sunt, asemenea celor săgetaţi de vrăjmaşi, însă fiind îmbrăcaţi în platoşă nu capătă răni. Iar acestea, Sfântul le-a primit de la Proorocul: iată, zice, s-a necăjit şi a plecat trist şi voi vindeca rănile lui.

La fel şi Gură de Aur a spus: dacă te vei necăji pentru păcate, apoi şi tu vei căpăta o mare uşurare. Iar aici nu e numai necazul, ci şi rugăciunea şi zdrobirea şi pocăinţa şi intenţia bună de a păzi poruncile, şi suspinarea, şi mărturisirea. La fel ne învaţă şi însăşi rugăciunea celor ce merg spre somn, zicând: „de m-am jurat cu numele Tău, sau l-am hulit pe el în gândul meu, sau am ocărât, sau am clevetit pe cineva în mânia mea, sau am întristat sau m-am mâniat pentru ceva” şi celelalte aduceri aminte de păcatele iertabile şi fără de voie, care li se întâmplă celor care învaţă lucrarea minţii.

Văzând aceste căderi în păcat de fiecare ceas şi socotind că în fiecare care învaţă această sfinţită lucrare, trebuie să fie curat de unele ca acestea, mulţi nu vor chiar nici ochii să-şi îndrepte spre lucrarea minţii: însă acest lucru nu e aşa, după cum a şi fost arătat deja. Dar numai că fiecare e slobod să lucreze şi după patimile sale, şi atunci, aceleaşi patimi şi păcate le sunt unuia spre viaţă, iar altuia spre moarte; unul din pricina lor ajunge la smerenie şi la cunoaşterea neputinţei sale, şi la pocăinţă, iar altul, din obrăznicia sa la împietrire şi la pieirea veşnică. Iar dacă cineva va zice că se poate curăţi de păcate de acest fel şi fără lucrarea minţii, prin harul lui Hristos, prin pocăinţă, aceluia, repetând toate cele scrise aici, i se dă un astfel de răspuns: O, tu, astfel de om, pune înaintea mea pe de o parte poruncile lui Hristos, iar pe de altă parte şi rugăciunea neîncetată pentru lăsarea păcatelor noastre.

Dă-mi şi gândul sincer să nu mai calci chiar nici o singură poruncă, adică să nu pofteşti, să nu te mânii, să nu osândeşti, să nu cleveteşti; să nu minţi, să nu vorbeşti în deşert, să iubeşti pe vrăjmaşi, să faci bine celor ce te urăsc, să te rogi pentru cei ce-ţi fac strâmbătate; de asemenea să te fereşti de iubirea de plăceri, iubirea de argint, de gânduri desfrânate, de întristare, de slavă deşartă şi neascultare şi pur şi simplu de toate păcatele şi cugetele cele rele. Şi, cu astfel de intenţie apropie-te ca să deprinzi lucrarea minţii şi ia aminte cu stăruinţă de câte ori, în fiecare zi, vei călca poruncile împotriva voinţei tale, şi de câte păcate, patimi şi cugete rele vei fi rănit.

Ia-ţi de pildă şi pe văduva aceea, care zi şi noapte cădea înaintea judecătorului, şi începe a striga către Hristos, în fiecare ceas, pentru fiecare poruncă călcată de tine, şi pentru fiecare patimă şi cuget rău de care eşti învins. Pe lângă toate acestea, ia-ţi Sfânta Scriptură drept sfătuitor bun. Şi petrecând un timp oarecare în astfel de îndeletniciri evlavioase, vino şi-mi încredinţează ce vei vedea în sufletul tău. Oare nu vei recunoaşte şi tu că e un lucru cu neputinţă la o astfel de luare aminte numai prin rugăciunea de dinafară, fără singura lucrare a minţii?

Căci ea îl învaţă pe lucrătorul său astfel de taine şi-i vesteşte sufletului lui, că lăsând cântarea multă de Psalmi, canoanele şi troparele şi îndreptând toată silinţa numai spre rugăciunea minţii, el nu-şi pierde pravila sa, ci dimpotrivă o înmulţeşte. Şi fiindcă legea avea putere şi scopul (de gând) ca să-i aducă pe toţi către Hristos, deşi prin aceasta ea parcă se micşora singură, astfel şi cântarea multă îl trimite pe lucrător la rugăciunea minţii, iar nu se extinde asupra întregii vieţi monahale.

Ba chiar şi încercarea unei astfel de cântare îl învaţă pe om când el, rugându-se, simte o oprelişte oarecare între sine şi Dumnezeu, ca un zid de aramă după prooroc, care nu-i îngăduie minţii lui să privească limpede către Dumnezeu în rugăciune, nici să-şi adune luarea aminte în inimă, în care s-au sălăşluit toate puterile sufletului şi izvorul cugetelor bune şi rele.

Făcându-vă cunascute predosloviile Stareţului Vasilie Schimonahul, mai aduc:

Capetele Stareţului Paisie Velicicovschi despre rugăciunea minţii

355

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: