† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 28, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:16

Iar gustarea mâncării are trei limite: înfrânarea, îndestularea şi săturarea.

Înfrânarea este să-ţi fie foame puţin, chiar după ce ai mâncat; îndestularea – nici să nu rămâi flămând, nici să te îngreuiezi; săturarea e să te îngreuiezi puţin. Iar a mai mânca încă după săturare – este uşa spre îndrăcirea pântecelui, prin care intră curvia. Iar tu, cercetând toate acestea, alege ceea ce e potrivit cu puterile tale, fără să depăşeşti limitele: căci celor desăvârşiţi li se potriveşte şi aceea, că după Apostol, să se sature şi să flămânzească şi întru toate să fie puternici.

În sfârşit trebuie să ne aducem aminte, că cei încercaţi în lucrarea minţii socot nepotrivită, pentru cei începători şi pătimaşi, cântarea psalmilor, ca ei să se roage totdeauna pentru păcatele lor; sau împotriva cugetelor celor rele şi patimilor, din pricina multei felurimi de cuvinte, care ne suie ba spre slavoslovia lui Dumnezeu, ba spre contemplarea făpturilor sau a iconomiei şi a proniei lui Dumnezeu sau a chipurilor veşnice şi făgăduinţelor, sau despre existenţa preaveşnică şi nepătrunderea şi altor lucruri asemănătoare, spre care mintea cea neputincioasă şi pătimaşă nu se poate ridica.

Şi din pricina aceasta, cugetul căzând în năluciri, păzeşte numai cantitatea, urmare a cărui lucru e, de obicei, o părere de sine şi o laudă de sine în inimă, despre care Sfântul Ioan Scărarul, cunoscând acest lucru din încercare, a zis: „Nu te stârni să vorbeşti multe, ca mintea ta să nu se răspândească în căutarea cuvintelor. Un cuvânt al vameşului l-a milostivit pe Dumnezeu şi o vorbă plină de credinţă, l-a mântuit pe tâlhar. Vorbirea multă, foarte adesea, risipeşte mintea şi o umple de năluciri, iar vorbirea puţină adună bine mintea”.

Şi drept a scris Simeon Noul Teolog: că după împuţinarea patimilor, cântarea se dă în chip firesc limbii. Căci cum va şi cânta cineva cântare Domnului în pământ străin, adică într-o limbă pătimaşă? Şi pe lângă acestea, cine nu vrea să deprindă lucrarea minţii, acela mai întâi de toate, nu va putea cunoaşte treapta cea de început, ce este morala, însoţirea, robirea şi patima.

Şi neştiind acest lucru, nu cunoaşte nici căderea şi ridicarea sa; iar neavând această încercare, se lipseşte şi de pocăinţa cea de fiecare ceas (clipă); iar neavând o pocăinţă neîncetată nu-şi cunoaşte neputinţa sa; iar lipsit de conştiinţa neputinţii e străin de zdrobirea inimii şi de mărturisire înaintea lui Dumnezeu.

Iar fără de acestea, nu poate ajunge la frica de Dumnezeu, iar neavând frica de Dumnezeu nu cunoaşte cum să se roage, totdeauna, lui Dumnezeu, pentru păcatele sale, ci ca pe o corvoadă, păzeşte numai cantitatea în cântarea sa. O rânduială la fel a lucrării minţii a descris-o şi Sfântul Casian, zicând: „Iar despre acele păcate mici, prin care şi dreptul cade de şapte ori pe zi şi se ridică, noi trebuie mereu să ne sârguim şi să ne căim.

Căci în fiecare zi, prin neştiinţă, sau uitare, sau fără de voie, sau de nevoie, sau din neputinţă trupească, vrând şi nevrând, greşim, după cum spune Apostolul: „Nu fac cele ce vreau”. Şi iarăşi: „O, ticălos de om ce sunt eu! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?”.

Oricine, care a deprins lucrarea minţii, de fiecare dată când se roagă, sau mai bine zis când face rugăciunea lui Iisus, se roagă după cum s-a spus, pentru păcatele sale sau împotriva cugetelor celor rele, şi să nu cânte mulţi psalmi. Pentru că cei ce cântă mult, nu pricep ce cântă, a zis Noul Teolog: „Căci a cânta mult s-a poruncit acelora care nu pătrund în cele ce cântă”.

La fel şi Sfântul Isaac a zis: „Vrei să te hrăneşti din viersuirea slujbei tale? Părăseşte cantitatea cu desăvârşire şi să nu o socoţi pe ea drept măsură a priceperii tale”. Iar Sfântul Grigorie Sinaitul a zis: „Unii învaţă a cânta mult, alţii puţin; iar tu nu cânta mult, ci urmează şi pe cei ce cântă puţin.

Căci a cânta mult e potrivit celor lucrători, iar nu celor ce se liniştesc; căci după felul nostru de viaţă şi cântarea ni se cuvine să fie îngerească, iar nu trupească, ca să nu zic păgânească. A cânta cu glasul şi cu strigarea ne este dat pentru lenevirea noastră şi pentru neştiinţă şi nimeni dintre Sfinţii Părinţi n-a luat asupra sa o osteneală mai mare, ca să alcătuiască cuvinte şi scrieri numai despre cântarea de psalmi. Căci ce fel de nevoie era ca să scrie mult despre ceea ce toţi, nu numai monahii, ci şi oamenii de mir, cunosc şi pot cânta cât vor dori, după cum a mai fost spus?

348

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: