† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 29, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:28

Însă nu trebuie să ne mire faptul că, acum, despre această învăţătură şi Scriptură, printre monahi nu se rosteşte nici un cuvânt. Căci doar fiecare poate, dacă vrea numai, monahul sau mireanul, să cânte psalmii şi canoanele predate Sfintei Biserici de către Sfinţii Părinţi, pentru rugăciunea cea de obşte; însă a-l numi pe Iisus Hristos Domn cu mintea, nimeni nu poate decât numai prin Duhul Sfânt, după Apostol.

De aceea Sfinţii Părinţi, fiind lucrători şi învăţători ai lucrării minţii, aseamănă lucrarea cântării cea de dinafară cu un copil mic, iar rugăciunea minţii cu un bărbat desăvârşit.

Şi după cum un copil nu e nimic să ceară ca el, după o vreme vrea să fie bărbat şi bătrân, aşa pentru cântarea şi rugăciunea cea de dinafară, care ne este dată de la Dumnezeu după neputinţele prunciei noastre, nu e ocară şi defăimare dacă cineva îşi întoarce toată stăruinţa spre rugăciunea minţii şi cântă foarte puţin psalmi, canoane şi tropare, nădăjduind să câştige prin rugăciunea minţii, cântarea cea din minte, de la care iarăşi se suie la rugăciunea cea văzătoare, faţă de care cântarea se pare un copil înaintea unui bărbat desăvârşit; şi iarăşi, lăsând ceva timp şi cântării (cu gura, n. tr.), mai mult se roagă; ba unul ca acesta nici nu poate din nou să cânte mult; căci cei ce cântă pe dinafară şi nu pătrund cu simţire ceea ce cântă, aceia pot cânta mult, zice Sf. Grigorie Sinaitul.

Din această pricină, el aseamănă cântarea cu luceafărul, steaua dimineţii, iar rugăciunea minţii, cu soarele. Şi după cum luceafărul e văzut numai un ceas sau două iar soarele străluceşte toată ziua, la fel să înţelegem lucrurile şi în ce priveşte cântarea şi rugăciunea. Şi nu-mi spune mie, că mulţi dintre sfinţi se ţineau de cântare multă, ci pricepe şi crezi, că aceeaşi Părinţi ne porunceau neapărat, de la cântare să ne suim la rugăciune.

Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Grigorie Sinaitul, care de la început, fiindcă nu cunoştea ceva mai bun se ţinea numai de cântare; iar fiind povăţuit de un Critean a înlocuit cântarea cea multă cu rugăciunea minţii şi, cunoscând din încercate că de la cântare nu e spor aşa de repede şi de uşor ca de la rugăciune, a poruncit tuturor să aibe grijă de rugăciune, iar de cântat să se cânte puţin din pricina trândăviei.

Mai departe şi tu, fără nici o îndoială, fă la fel ca să nu-ţi fie spus şi ţie, pentru împotrivirea ta, cu cuvintele Apostolului, care zice: „Dorinţa inimii mele şi rugămintea mea către Domnul este, ca Israil să se mântuiască. Căci le mărturisea că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu cu pricepere. Căci ei, nepricepând dreptatea dumnezeiască şi silindu-se să-şi întemeieze dreptatea lor înşişi, nu sau supus dreptăţii dumnezeieşti. (Rom.10,1-3). Deci, ce zice Scriptura?

Aproape de tine este cuvântul, pe buzele tale şi în inima ta; dacă vei mărturisi cu gura ta pe Iisus Domn, apoi te vei mântui; căci, oricine cheamă numele lui Domnului se va mântui. Însă toate acestea: cuvântul, mărturisirea, şi chemarea trebuie înţelese ca o petrecere înlăuntrul tău a lui Hristos care S-a sălăşluit întru tine, prin Sfântul Botez. Şi tu trebuie neîncetat să chemi şi să zici, şi să-I mărturiseşti, uneori cu inima, uneori cu gura, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”

Deci, fii cu luare aminte omule la tine şi la îndărătnicia ta, ca să nu trimeată Domnul peste tine, pentru aceasta duhul împietririi; să nu vezi cu ochii şi să nu auzi cu urechile, după cum mărturiseşte, împotriva ta, Sfânta Scriptură, la fel cum a mărturisit Ilie împotriva lui Israil înaintea lui Dumnezeu, Căruia şi tu te împotriveşti. Deci, nu nădăjdui şi nu crede că vei reuşi să ajungi la ceva duhovnicesc, dacă nu te vei supune, ca să chemi pe Iisus Hristos asupra oricărui cuget rău şi asupra puterii vrăjmaşului, după cum zice Sfântul Isichie: „Nu vei afla armă mai tare asupra vrăjmaşilor nici în cer, nici pe pământ, afară de numele lui Hristos.

Şi-ţi este cu neputinţă să scapi de a fi adăpat de cugetele cele rele, sau să încetezi de a mânca pîine de tărâţe, până când nu vei râvni să guşti din pîinea cea curată, care s-a coborât din cer, căci cei care gustă din ea nu vor flămânzi în veac, căpătând veselie şi bucurie, dar nu frică sau o mângâiere lipsită de înţeles, sau ceea ce e tot una, o părere de sine plină de bucurie.

337

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: