† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 29, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 18:06

Însă cum putem, prin simţurile cele de dinafară să ne păzim mintea, sau să o adunăm pe ea de la cele ce după firea lor singure se risipesc şi se răspândesc asupra lucrurilor simţite: văzul, privind cele frumoase sau urâte; auzul, ascultând cele plăcute sau potrivnice; mirosul, simţind cele cu bună mireasmă sau cele cu duhoare; gustul, gustând cele dulci sau cele amare; pipăirea, atingându-se de cele bune sau rele şi prin aceasta, asemenea frunzelor de vânt, tremurând şi clătinându-se; iar mintea, singură, tulburându-se de toate acestea şi cugetând despre lucrările lor, poate oare cândva să fie slobodă de cugetele cele de-a dreapta şi de-a stânga? Nicidecum şi niciodată.

Iar dacă simţurile de dinafară deloc nu pot îngrădi mintea de cugete, apoi desigur, că se iveşte nevoia ca mintea să fugă de simţiri în ceasul rugăciunii înlăuntru, spre inimă, şi să stea acolo surdă şi mută la toate cugetele. Căci dacă cineva, numai în chipul de dinafară, se va depărta de văz, de auz şi de grăire, apoi capătă o linişte oarecare de patimi şi de cugetele cele rele; însă într-o măsură mult mai mare ea se va îndulci şi de odihna de cugetele cele rele, când va depărta mintea sa de la cele cinci simţuri, de dinafară, închizând-o în cămara cea de dinlăuntru şi firească, sau în pustie, şi va gusta din bucuria cea duhovnicească, care-i vine de la rugăciunea minţii şi de la luarea aminte din inimă.

Ca o sabie cu două tăişuri, ori încotro îi întoarsă taie cu ascuţişul său, tot ce întâlneşte, aşa şi rugăciunea lui Iisus Hristos, întoarsă uneori spre cugetele cele rele şi patimi, iar altele ori pentru păcate, sau prin aducerea aminte de moarte, de judecată şi de chinurile cele veşnice, este pusă în mişcare. Iar dacă cineva (Isaac Sirul şi Nil Sorschi), în afară de rugăciunea minţii, prin rugăciune cântată şi prin simţurile de dinafară cu vorbirea împotrivă, va vrea să îndepărteze momeala vrăjmaşului şi să stea împotriva vreunei patimi oarecare sau unui cuget viclean, acela în curând e învins de mai multe ori: căci dracii, învingându-l pe el, care se împotriveşte, şi rugându-i-se lui din nou, fiind parcă învinşi de împotrivirea lui, îşi bat joc de el şi-l împing cu gândurile lui spre slava cea deşartă şi trufie, numindu-l învăţător şi păstor de oi.

Şi ştiind acest lucru, Sf. Isichie zice: „Nu poate mintea noastră să învingă nălucirea drăcească singură de la sine şi nici să nădăjduiască acest lucru cândva; căci dracii, fiind vicleni în chip făţarnic, se supun şi se prefac învinşi, poticnindu-te pe tine cu slava cea deşartă, pe de altă parte. Şi nu pot suferi ca tu, măcar un ceas, să te înţetepţeşti prin chemarea lui Iisus Hristos”.

Şi din nou: „Fereşte-te ca să nu te înalţi asemenea Iui Israel din vechime, şi vei fi dat şi tu vrăjmaşilor celor de gând. Acela fiind izbăvit de Dumnezeul tuturor, de egipteni, s-a gândit să-şi facă spre ajutor un idol de ţărână. Iar sub idolul de ţărână înţelege mintea noastră neputincioasă, care atât timp cât roagă pe Iisus Hristos împotriva duhurilor celor viclene, uşor le izgoneşte şi printr-o iscusinţă, meşteşugită învinge puterile cele oştitoare ale vrăjmaşului.

Iar când el fără de pricepere, se va bizui numai pe sine, atunci asemenea celui aşa zis cu aripi iuţi, se sfarmă şi cade cu o cădere care te face să te miri”. Până aici Sfântul Isichie. 1

  • 1 Pentru a lămuri citatul de mai sus de la schimonahul Vasile, începând cu cuvintele: „Însă cum putem prin simţurile cele dinafară să păzim mintea”, aducem traducerea prescurtată a acestui loc de către Episcopul Teofan Zăvorâtul.

329

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: