† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 31, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:42

Cuviosul Serafim de Sarov

De Părinţii cei din vechime ai Bisericii, foarte mult se apropie nevoitorul rus, Cuviosul Serafim de Sarov, care şi după sfinţenia vieţii sale şi după nevoinţele şi ostenelile sale mari, se arată în zilele noastre cele slabe, „ca unul din cei de demult”. De aceea, poveţele lui despre lucrarea lăuntrică şi despre rugăciunea lui Iisus eu socot potrivit să le înglobez în convorbirea de faţă.

În descrierile vieţii Cuviosului Serafim, noi găsim „poveţile lui cele duhovniceşti” privitoare la diferite laturi ale vieţii duhovniceşti şi monahale, din care noi şi împrumutăm învăţăturile lui despre luarea aminte şi despre rugăciune, folosindu-ne de cartea „Povestire despre viaţa şi nevoinţele celui întru fericită pomenire părintelui Serafim, ieromonahul şi zăvorâtul sihăstriei din Sarov.” (Ed. 3-a, Moscova,1851).

Cviosul Serafim, mai întâi de toate, cere o credinţă tare, neclintită şi fierbinte în Dumnezeu şi învăţătura lui cea dintâi este învăţătura „despre Dumnezeu”, care e temelia pentru toate celelalte învăţături de mai departe. „Dumnezeu este un foc care încălzeşte şi aprinde inimile şi rărunchii.

Deci, dacă simţim în inimile noastre răceala, care e de la diavol, căci diavolul e rece, apoi să chemăm pe Domnul, şi El venind, va încălzi inima noastră cu o dragoste desăvârşită, nu numai faţă de El, ci şi faţă de aproapele. Şi de la faţa căldurii se va izgoni răceala urâtorului de bine.” (pag. 63).

„Nu-L numi pe Dumnezeu că e cu dreaptă judecată”, zice cuviosul Isaac, „căci în faptele tale nu se vede judecata Lui cea dreaptă. Deşi David Îl şi numea drept judecător şi neprihănit, însă Fiul Lui ne-a arătat că El e mult mai bun şi îndurat. Unde e dreapta Lui judecată? Noi eram păcătoşi şi Hristos a murit pentru noi.” (Ibidem)

„Dacă nu-L cunoaşteţi pe Dumnezeu nu trebuie de discutat după săturarea pântecelui, căci într-un pântece plin nu e cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu.” (Ibidem)

„Mai întâi de toate trebuie să crezi în Dumnezeu, că El este şi celor ce-L caută răsplătitor (Evr. 11, 6).

Credinţa, după învăţătura Cuviosului Antioh, este începutul unirii noastre cu Dumnezeu; cel ce crede cu adevărat, este o piatră din templul lui Dumnezeu pregătită pentru clădirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicată întru înălţime prin puterea lui Iisus Hristos, adică prin cruce, cu ajutorul funiei Duhului Sfânt.” (pag. 64).

„Credinţa fără de fapte moartă este (Iacob 2, 26); iar faptele credinţei sunt dragostea, pacea, îndelunga-răbdare, milostenia, smerenia, odihnirea de toate lucrările, precum şi Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrările Sale, purtarea Crucii şi viaţa cea de Duh. Numai această credinţă e socotită întru dreptate. Adevărata credinţă nu poate fi fără de fapte; cine crede cu adevărat, acela neapărat are şi fapte” (pag. 65).

„Toţi cei ce au o nădejde tare în Dumnezeu sunt ridicaţi spre El şi se luminează ca strălucirea luminii celei veşnice” (p. 65).

„Adevărata nădejde caută numai împărăţia lui Dumnezeu şi e încredinţată că toate cele pământeşti, cele de trebuinţă pentru viaţa cea vremelnică, neapărat vor fi date.” (pag. 65).

„Inima nu poate avea pace până când nu-ţi vei agonisi această nădejde. Ea va împăca inima şi va turna în ea bucurie”. (pag. 65).

„Cel ce şi-a agonisit dragostea cea desăvârşită, trăieşte în via’a aceasta ca şi cum n-ar trăi. El, pe dea întregul s-a transformat într-o dragoste faţă de Dumnezeu şi a uitat orice altă dragoste. Cine se iubeşte pe sine, acela nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Iar cine nu se iubeşte pe sine, din dragoste   pentru Dumnezeu, acela îl iubeşte pe Dumnezeu. ” (pag. 66).

„Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, cu adevărat se socoate străin şi nemernic pe acest pământ; căci, cu năzuinţa sa către Dumnezeu, el cu sufletul şi cu mintea îl vede numai pe El.” (pag. 66).

„Omul care s-a hotărît să meargă pe calea luării aminte dinlăuntru, mai întâi de toate trebuie să aibă frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii.” (pag. 67).

„În mintea lui totdeauna trebuie să fie întipărite aceste cuvinte ale Proorocului: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur.” (Ps. 2,11) (pag. 67).

El trebuie să meargă pe calea aceasta cu mare băgare de seamă şi cu evlavie faţă de toaţe cele sfinte, iar nu cu nepăsare” (pag. 67).

„Băgarea de seamă plină de evlavie se cere aici, pentru că marea aceasta, adică inima cu cugetele şi dorinlele sale, care trebuie curăţită prin luare aminte, e mare şi largă; acolo sunt orătănii, cărora nu este număr – adică multe cugete deşarte, nedrepte şi necurate – puii duhurilor cele necurate.” (pag. 67) (Ps.103, 25).

Temându-te de Dumnezeu tu toate le vei face bine Iar de diavol nu te teme; căci dacă te temi de Dumnezeu, apoi vei biciui pe diavol, pentru că el este neputincios.” (pag. 67).

314/315

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: