† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

August 31, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:03

Preotul. Ceea ce aţi spus Dv. acum îmi aminteşte foarte mult cuvintele Sf. Maxim Cavsocalivitul, spuse în a doua jumătate a convorbirii lui cu Cuviosul Grigorie Sinaitul, lucru pe care l-aţi amintit la sfârşitul convorbirii noastre de data trecută.

Monahul. Exact aşa e. Şi acolo şi aici e vorba despre unul şi acelaş lucru şi anume despre acele stări de rugăciune,.care încep, după cuvintele Sf. Isaac, dincolo de hotarele rugăciunii celei curate, care e sfârşitul rugăciunii ce se mai află în stăpânirea omului. Aceste stări de rugăciune, nici nu se mai numesc stări de rugăciune, ci poartă alte felurite numiri, pricina mulţimii cărora, de asemenea o lămureşte Sf. Isaac. Ele se numesc şi vedere şi contemplare şi uimire; se numesc, afară de aceasta şi
rugăciune duhovnicească. Cu putere de la sine omul nu poate să intre în stările acestea, ci e introdus în ele de Duhul Sfânt, independent de voinţa şi eforturile omului.

A tinde să pătrunzi acolo, cu de la sine putere, nu numai că nu e evlavios şi îndrăzneţ, ci e şi fără de socotinţă, fără de puterea harică a Sf. Duh; omul, după cuvintele Sf. Grigorie Sinaitul, vede atunci nu vedenii sau contemplări, ci numai nălucirile sale proprii şi astfel, cade în înşelare. Îmi pare bine, părinte, că aţi observat această asemănare întru cuvintele Sf. Isaac şi cuvintele Sf. Maxim.

Şi unul şi altul ne amintesc ca să nu uităm de acele stări de rugăciune, înalte şi de dincolo de conştiinţa omului, pentru care cel dintâi pas e rugăciunea smerită şi lucrătoare a lui Iisus, pentru învăţarea căreia noi am şi închinat convorbirile noastre. Însă să revenim din nou la gândurile şi învăţăturile Sf. Isaac care sunt mult mai simple şi mult mai apropiate de înţelegerea noastră şi de experienţa noastră redusă.

„Cel care şi-a simţit păcatele sale e mai bun decât acela care, prin rugăciunea sa, învie morţii. Cine s-a învrednicit să se vadă pe sine însuşi, acela e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă pe Îngeri.” (Cuv. 41, pag.175 ).

„Nu osândeşte şi nu judecă Dumnezeu pe om pentru o mişcare fără voie, dacă chiar ne-am învoi pentru un timp cu cugetul. Dacă, în acelaşi ceas, vom lepăda în noi patimile şi se va arăta în noi zdrobirea, apoi Domnul nu ne cere socoteală pentru o astfel de nepăsare; însă ne cere socoteală pentru nepăsarea căreia, într-adevăr, mintea se dedă într-atât încât priveşte la acest lucru fără nici o simţire şi-l socoate drept ceva ce trebuie să fie şi ceva folositor şi nu se gândeşte că aceasta e o distracţie primejdioasă pentru el. Să ne rugăm, deci, pururea Domnului astfel: Hristoase, plinătatea adevărului, să strălucească în inimile noastre, adevărul Tău şi să cunoaştem cum să umblăm în căile Tale, după voia Ta!” (Cuv. 40, pag.170).

„Mulţi Părinţi se îngrijorau mai mult de buna rânduială a simţurilor şi de deprinderea trupului, decât de fapte; căci de aici vine şi buna rânduială a cugetelor. Multe pricini îi stau omului în cale, afară de voia lui care-l fac să iasă din hotarele libertăţii sale. Şi dacă el nu va fi păzit în simţurile sale printr-o deprindere, fără de slăbire, câştigată de mai înainte, apoi se poate întâmpla că multă vreme el nu va intra în sine însuşi şi nu va afla starea sa de pace de la început.” (Cuv. 41, pag.179).

„Dacă vrei să cunoşti de eşti cu cugetare smerită, apoi încearcă-te de nu te tulburi cumva când te obijduiesc.” (Episc. Teofan, Q 215).

„Când se va întâmpla că sufletul pe dinăuntru e plin de întuneric şi la fel cum razele soarelui sunt un timp oarecare acoperite pe pământ de întunericul nourilor, sufletul pe un timp oarecare se lipseşte de mângâierea cea duhovnicească şi lumina harului, cea dinlăuntru, se întunecă din pricina nourului de patimi ce umbreşte sufletul şi pentru că s-a împuţinat în tine, puterea cea făcătoare de bucurii şi mintea e acoperită de o ceaţă neobişnuită; nu te tulbura cu gândul şi nu da mâna cu slăbănogirea cea din suflet, ci rabdă, citeşte cărţile învăţaţilor, sileşte-te spre rugăciune, şi aşteaptă ajutorul. El va veni în curând, lucru pe care nici nu-l vei cunoaşte: (Ep. Teofan, Q 239).

312

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: