† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 2, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 13:02

„Sufletul (cel iubitor de păcate), fiind îngrădit şi înconjurat de duhurile răutăţii, ca de un zid, se leagă de lanţurile întunericului şi din pricina întunerecului ce-l înconjoară, nu se poate ruga cum ar trebui; căci e legat de el (de întunerec), în taină (în ascunzişurile şi adâncimile sale, sau nici singur neştiind cum), şi orbecăieşte cu ochii dinlăuntru. Însă când va pune începutul alergării de rugăciune către Dumnezeu şi se va trezvi după putere în rugăciune, atunci încetul cu încetul încep să se dezlege, prin puterea rugăciunii; altfel, el n-are nici o posibilitate de a se dezlega de întunerec.

În acest timp, el cunoaşte că înlăuntru, în inimă, este o astfel de nevoinţă, o altă luptă împotrivă, ascunsă, un alt război în cugete stârnite de duhurile răutăţii, după cum mărturiseşte şi Sf. Scriptură când zice: de se va sui peste tine duhul celui puternic, să nu laşi locul tău (Ecl.10, 4): Iar locul minţii este să stea ea neclintită în virtute şi trezvie. Este în stare şi în viaţa cea cu virtuţi şi în cea păcătoasă. Căci Scriptura zice: Fericit bărbatul care n-a intrat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stătut. (Ps.1, 1). Şi Apostolul învaţă: Staţi, încingându-vă mijloacele voastre cu adevărul” (Efes. 6,14), (Q 19).

„Din răsputeri să-L ţinem pe Hristos; căci nu sunt puţini cei ce încearcă, în fel şi chip, să-L ia din suflet. Şi nici noi nu vom îngădui ca Iisus să se dea în lături fiind norod (mulţime) de cugete în locul sufletului (Ioan 5, 13). Însă ca să-L reţinem pe El, e cu neputinţă fără o osteneală plină de durere a sufletului. Să ne ostenim, să pipăim (să simţim, n. tr.) urmele vieţuirii Lui în trup, ca şi viaţa noastră să o petrecem cu smerenie. Să primim în simţire patimile Lui, pentru ca râvnind Lui cu răbdare să
suferim toate necazurile.

Să gustăm din negrăitul Lui pogorământ cel plin de purtare de grijă.pentru noi, ca de la această dulce gustare cu sufletul să cunoaştem cât de bun este Domnul. Iar mai presus de toate acestea, sau înainte de toate acestea, să-L credem fără nici, o îndoială, întru toate ce ne spune El şi în fiecare zi să aşteptăm purtarea Lui de grijă, îndreptată spre noi şi orice ni s-ar întâmpla, orice am întâmpina, să primim cu mulţumire, cu dragoste şi cu o bucurie îmbelşugată, ca să ne învăţăm să privim spre unul Dumnezeu, Care le cârmuieşte pe toate, după legile cele dumnezeieşti ale înţelepciunii Sale. Când vom face toate acestea, apoi nu vom fi departe de Dumnezeu. Buna credinţă este o desăvârşire fără de sfârşit, după cum a spus un oarecare dintre bărbaţii cei purtători de Dumnezeu şi desăvârşit în Duh” (Q 20).

„Aducerea aminte, plină de dulceaţă, de Dumnezeu, adică de Iisus, cu mânia din inimă şi cu amărăciunea cea mântuitoare, de obicei, strică tot farmecul cugetelor, feluritelor îndemnuri, cuvinte năluciri, închipuiri întunecoase şi pe scurt spus, totul cu ce se înarmează şi cu ce iese obraznic vrăjmaşul cel a toate pierzător, căutând să înghită sufletele noastre. Iisus fiind chemat, pe toate le arde cu uşurinţă. Căci în nimeni altul n-avem mântuire afară de Iisus Hristos. Aceasta a spus-o şi Însuşi Mîntuitorul, zicând: fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), (Q 22).

„Păzeşte-ţi mintea cu cea mai mare încercare a luării aminte. De îndată ce vei observa un cuget, să-i vorbeşti împotrivă, dar totodată să te grăbeşti să chemi pe Hristos Domnul spre izbândire (răzbunare).

Iar prea dulcele Iisus, încă pe când vei vorbi tu, îţi va spune: Iată-mă, sunt cu tine ca să-ţi dau un sprijin. Însă tu şi după ce toţi aceşti vrăjmaşi vor fi domoliţi, pentru rugăciunea ta, continuă din nou cu stăruinţă, ca să fi cu pază în minte.

Iată din nou valurile (cugetelor), mult mai multe decât cele de mai înainte, unele după altele se vor arunca asupra ta, aşa că din pricina lor, parcă se scufundă sufletul ca într-un adânc şi e gata să piară. Însă Iisus, iarăşi îndemnat de ucenic, ca un Dumnezeu opreşte vânturile cele rele. Iar tu, scăpând de năvălirile vrăjmaşului, pentru un ceas sau o clipă, proslăveşte pe Cel ce te-a scăpat şi adânceşte-te în cugetarea despre moarte”. (Q 26).

295

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: