† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 2, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:20

„Când ne vom agonisi o obişnuinţă oarecare de a ne înfrâna şi a ne îndepărta de relele cele văzute, pricinuite de cele cinci simţuri, apoi după aceasta vom putea să ne păzim şi inima cu Iisus şi să ne luminăm în ea de la El şi cu o oarecare stare de căldură să gustăm cu mintea din bunătatea Lui. Pentru că n-am primit pentru altceva legea de a ne curăţi inima, decât pentru ca atunci când norii cugetelor celor rele vor fi izgonili din atmosfera inimii şi alungaţi printr-o luare aminte necurmată, noi să putem, ca într-o zi luminoasă, să vedem limpede pe Soarele Dreptăţii – pe Iisus – şi întrucâtva să ne luminăm în minte de cuvintele măreţiei Lui; căci, de obicei, ele (cuvintele), nu se descopăr tuturor, ci numai acelora care îşi curăţă mintea lor” (Q 8).

„Nouă nu ne trebuie mare smerenie, dacă avem o grijă sinceră despre paza minţii întru Domnul, mai întâi, faţă de Dumnezeu şi (al doilea) faţă de oameni. Noi, pururea în fel şi chip, trebuie să ne zdrobim inima, născocind şi înfăptuind totul ce ar putea să o smerească. Iar o zdrobeşte şi o smereşte pe inimă, după cum se ştie, amintirea vieţii noastre de mai înainte, dacă ea este amintită, cum se cuvine.

La fel şi aducerea aminte de toate păcatele din tinereţe, când cineva le cercetează cu mintea, amănunţit, de obicei se smereşte şi naşte lacrimi şi ne mişcă spre o mulţumire lui Duinnezeu din toată inima, precum şi aducerea aminte de moarte, mereu lucrătoare, care naşte şi plânsul plin de bucurie, de dulceaţă şi trezvia minţii.

Dar mai ales se smereşte cugetarea noastră şi ne face să plecăm ochii în pământ, aducerea aminte de patimile Domnului nostru Iisus Hristos, când cineva le trece prin minte şi le aminteşte cu deamănuntul. Acest lucru ne dă şi lacrimi. Pe deasupra acestora, într-adevăr, smeresc sufletul şi marile binefaceri ale lui Dumnezeu, anume faţă de noi, când cineva le enumeră şi le cercetează amănunţit, căci noi avem război cu dracii cei trufaşi (care nu mulţumesc lui Dumnezeu)” (Q 13).

„Nu te feri, din iubire de sine, de aceste doctorii sufleteşti, mântuitoare, dacă tu eşti într-o astfel de stare că ai nevoie de ele. Căci altfel, tu nu eşti ucenicul lui Hristos şi nici urmaşul lui Pavel, care zice despre sine: nu sunt vrednic a mă numi Apostol (1, Cor.15, 9); iar în alt loc recunoaşte că mai înainte a fost hulitor, prigonitor şi dosăditor (1, Tim. 1, 13).

Care vezi, trufaşule, iată chiar un sfânt, dar nu-şi uită viaţa sa de mai înainte. Deşi toţi sfinţi, de la începutul zidirii şi până acum, se îmbrăcau în această cea mai din urmă haină a lui Dumnezeu (adică în smerenie). Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu nepătruns, incognoscibil (de necunoscut) şi negrăit (inefabil), în cursul întregii Sale vieţi celei din trup, a fost îmbrăcat în smerenie, astfel că sfânta smerenie pe dreptate trebuie să se numească şi virtutea dumnezeiască şi poruncă şi haină a Domnului, a Stăpânului.

De asemenea şi Îngerii şi toate acele puteri dumnezeieşti luminoase, lucrează şi păzesc această virtute, cunoscând prin ce fel de cădere a căzut Satana, care s-a mândrit, şi cum el vicleanul, spre pildă, cum trebuie să se îngrozească de cădere (în acest păcat), îngerii şi oamenii. Zace în beznă (în adânc) pentru mândria sa, arătat ca cel mai fără de cinste înaintea lui Dumnezeu, decât orice altă făptură. De asemenea noi cunoaştem şi prin ce fel de cădere a căzut Adam din mândrie.

Având înaintea ochilor astfel de pilde ale acestei virtuţi înălţătoare, mereu să ne smerim în fel şi chip din răsputeri, folosindu-ne de doctoriile arătate mai sus. Să ne smerim cu sufletul şi cu trupul şi în cugetare şi în dorinţă, şi în vorbe şi în gânduri şi la chipul de dinafară şi în afară şi înlăuntru. Dar mai ales trebuie să ne îngrijim ca Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, care petrece în noi, să nu stea împotriva noastră. Căci Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă dar (Pilde 3, 34). Învăţaţi-vă de la Mine, că blând sunt şi smerit cu inima, zice Mântuitorul (Matei 11, 29)” (14).

294

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: