† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 2, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:34

„Temelia unei case sunt pietrele; iar pentru această virtute, paza minţii şi temelie şi acoperiş e Sfântul şi închinatul nume al Domnului nostru Iisus Hristos. În curând şi lesne va scufunda corabia, în timpul furtunei, cârmaciul cel nepriceput care va concedia pe corăbieri, vâslele şi pânzele le va arunca în mare, iar singur se va pune pe somn; însă şi mai degrabă va fi scufundat de draci sufletul care, la momelile ce încep, va fi nepăsător în ce priveşte trezvia şi chemarea numelui lui Iisus Hristos” (Q 169).

„Ce ştim, aceea transmitem prin scris şi ce am văzut, mergând pe cale, despre aceasta mărturisim celor ce doriţi, dacă vreţi să primiţi cele spuse vouă. Însuşi Domnul a zis: cine nu va petrece întru Mine, se va arunca afară ca mlădiţa şi se va usca; şi o adună şi o bagă în foc şi arde. Iar cine va petrece întru Mine şi Eu întru el, acela va face rod mult (Ioan 15, 5-6).

După cum e cu neputinţă ca soarele să strălucească fără de lumină, aşa e cu neputinţă ca inima să se curăţească de întinăciunea cugetelor pierzătoare, fără de chemarea numelui lui Iisus. Dacă acest lucru e adevărat, după cât văd, să-l întrebuinţăm pe El ca pe respiraţia noastră. Căci El (numele lui Iisus Hristos) e lumină, iar acelea (cugetele cele întinate) sunt întuneric; şi El este Dumnezeu şi Stăpânul, iar acelea – slugile drăceşti” (Q 170).

„Vai celui dinlăuntru de la cel de dinafară, căci cei dinlăuntru suferă mult de la simţurile din afară. Însă suferind ceva, el trebuie să întrebuinţeze biciurile împotriva acestor simţuri de dinafară. Cel ce le-a împlinit pe acestea care privesc latura lucrătoare a vieţii, începe deja să priceapă şi pe cele ce privesc latura ei cea contemplativă” (Q 172).

„Dacă omul nostru cel dinlăuntru se trezveşte, apoi după cuvintele Părinţilor, el e în stare să-l păzească şi pe cel de dinafară. Tot după cuvintele lor, noi şi cu răufăcătorii draci împreună săvârşim păcatele; aceia în cugete sau în chipuri nălucitoare ne zugrăvesc păcatul înaintea minţii cum vor, iar noi şi în cugete – înlăuntru – zugrăvim păcatul şi cu fapta îl săvârşim în afară. Dracii, neavând trupuri grosolane şi întocmind uneltirile şi înşelările numai prin cugete şi lor şi nouă pregătesc munca. Dar dacă aceşti prea netrebnici, n-ar fi fost lipsiţi de trupul grosolan, apoi ar fi păcătuit neîncetat şi cu faptele, mereu având în sine o voinţă rea, gata să facă fărădelegi.” (Q 173).

„Însă rugăciunea cea din inimă către Domnul, dintr-un singur cuvânt (adică dintr-o singură propoziţiune), îi sfărâmă şi le risipeşte înşelările lor. Căci Iisus, Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, chemat neîncetat şi fără de lenevire, deloc nu le îngăduie chiar să bage păcatul în noi – ceea ce e numită momeală – nu le îngăduie să ne arate nici un fel de chip, în oglinda cea de gând, nici să ne vorbească vreun cuvânt în inimă. Însă, dacă nici un chip nu se va strecura în inimă, apoi ea va fi goală (deşartă) şi de cugete, după cum am spus-o noi; pentru că dracii de obicei vorbesc într-ascuns şi arată în viaţă răul prin cugete” (Q 174).

„De la rugăciunea cea neîncetată văzduhul gândurilor din noi devine curat de norii întunecoşi şi de vânturile duhurilor răutăţii. Iar când văzduhul inimii e curat, apoi nimic nu mai împiedică să strălucească în el lumina cea dumnezeiească a lui Iisus, numai dacă nu ne vom îngâmfa prin slava cea deşartă, prin părerea de sine, prin dorinţa de a ne arăta, dacă nu ne vom alunga după cele nepipăite şi nu vom fi lipsiţi, pentru aceasta, de ajutorul lui Iisus; pentru că Hristos urăşte totul ce este de acest fel, fiind pildă de smerenie” (Q 175).

„Să ne apucăm deci de rugăciune şi de smerenie – de aceste două arme – cu care, împreună cu trezvia, ca cu o sabie de foc, se înarmează războinicii împotriva dracilor. Dacă ne vom petrece astfel viaţa noastră, apoi în fiecare zi şi în fiecare ceas vom avea în ţarină, în inimă, o sărbătoare” (Q 176).

„Dacă într-adevăr vrei să acoperi, cu ruşinea, cugetele, să te linişteşti cum se cuvine şi să nu te trezeşti cu inima fără de osteneală, apoi rugăciunea lui Iisus să se lipsească de respiraţia ta – şi în câteva zile vei vedea lucrul acesta înfăptuit” (Q 182).

„Curăţirea inimii, pentru care smerenie ca şi oricare bine ce se coboară de sus are loc în noi, nu este altceva decât ca să nu îngădui să intre în inimă cugetele, care pătrund până acolo” (Q 193).

„Paza minţii, lucrată cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru unul Dumnezeu, statornicindu-se în suflet, îi procură minţii înţelepciunea de a duce nevoinţele după Dumnezeu; ea îl înzestrează, pe cel ce se împărtăşeşte din ea, cu o putere, nu mică, ca să-şi întocmească şi lucrurile de dinafară şi cuvintele după Dumnezeu, cu o chibzuinţă ireproşabilă” (Q 194).

„Fericit într-adevăr e acela, care s-a lipit cu gândul de rugăciunea lui Iisus, strigând către El, neîncetat în inimă, după cum aerul se atinge de trupurile noastre, sau flacăra de lumânare. Soarele trecând pe deasupra pământului aduce ziua, iar sfântul şi vrednicul de cinstire nume al Domnului Iisus, strălucind neîncetat în minte, naşte o mulţime nenumărată de gânduri, cu chipul ca soarele” (Q 196).

292

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: