† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 3, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:06

Cuviosul Isichie Ierusalimneanul

Trecem acum la învăţăturile despre trezvie, lupta cu gândurile şi despre rugăciune ale Cuviosului Isichie, presbiterul din Ierusalim, unul din cei mai renumiţi şi mai adânci Părinţi nevoitori care, în tinereţe, a fost ucenicul Sf. Grigorie Teologul şi care s-a săvârşit în primul pătrar al secolului al cincilea. 1

„Luarea aminte este o liniştire a inimii necurmată de nici un gând, în care ea (luarea aminte) numai prin Hristos Iisus, Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu şi numai prin El singur totdeauna, necurmat şi neîncetat respiră, numai pe El îl cheamă, numai cu El se osteneşte cu bărbăţie împotriva vrăjmaşilor şi numai Lui, care are putere a ierta păcatele, I le mărturiseşte (păcatele). Un astfel de suflet, adesea în ascuns, îl cuprinde prin chemare pe Hristos, singurul care cercetează inimile, iar de ceilalţi oameni în fel şi chip încearcă să-şi ascundă desfătarea sa şi nevoinţa sa lăuntrică, ca nu cumva vrăjmaşul cel viclean, să-l îndemne, în ascuns, spre vreun păcat şi să nu-i nimicească lucrarea lui cea frumoasă” (Q 5).

„Trezvia este o înrădăcinare temeinică a cugetului (minţii) şi aşezarea lui la uşa inimii, astfel că el vede cum se apropie gândurile cele străine, aceşti tâlhari jefuitori, aude ce vorbesc şi ce fac aceşti pierzători şi ce fel de chip îi desenează şi-i conturează dracii, încercând să-i târască mintea în năluciri, s-o ademenească. Dacă o astfel de lucrare o vom petrece cu iubire de osteneli, apoi ea, dacă vrem, cu multă pricepere ne va arăta nouă meşteşugul războiului de gânduri” (Q 6).

„Frica îndoită, pe de o parte din pricină că ne părăseşte Dumnezeu, iar pe de altă parte din pricina ispitelor povăţuitoare prin întâmplările din viaţă, de obicei, naşte desimea privirilor în mintea omului, care vrea să pună oprelişte izvorului cugetelor şi faptelor celor rele. Pentru aceasta se întâmplă părăsirile şi ne trimit ispite neaşteptate de la Dumnezeu spre a ne îndrepta viaţa noastră, mai ales când cineva a gustat din dulceaţa odihnei ce vine de la acest bine; de la atenţie şi trezvie şi pe urmă a căzut în nepăsare.

De la această desime se naşte obişnuinţa; de la aceasta – o continuitate oarecare a trezviei, iar de la aceasta, după osebirea ei, încetul cu încetul, se naşte vederea războiului, după care urmează o rugăciune către Iisus, plină de răbdare (însoţită de osteneli), o împăcare dulce şi fără de năluciri a minţii şi o stare (minunată) ce vine de la Iisus (din unirea cu El)” (Q 7).

–––––––––

1 Cităm după cartea Ep. Teofan: Învăţăturile Sf. Părinţi despre rugăciune şi trezvie.

286

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: