† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 3, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 14:52

„Să fugim deci de volnicie, ca de o otravă aducătoare de moarte; iar agonisirea cea rea a uitării, cu toate cele ce ies din ea, s-o lecuim cu o foarte aspră păzire a minţii şi prin chemarea neîncetată a Domnului nostru Iisus Hristos, căci fără de El nu putem face nimic” (Q 32).

„După cum ploaia, cu cât mai mult cade pe pământ, cu atât mai mult îl înmoaie, aşa şi pământul inimii noastre se bucură şi se veseleşte de numele lui Hristos, rostit de noi, cu cât mai des este chemat acest nume” (Q 41).

„Cel ce nu poate să păşească pe calea duhovnicească, nu se îngrijeşte de cugetele cele pătimaşe, ci e ocupat numai de trup, sau e lacom cu pântecele, sau se desfrânează sau se întristează, se mânie şi ţine minte răul şi prin aceasta, îşi întunecă mintea sa, apucându-se de osteneală peste măsură, îşi destramă şi îşi prosteşte gândirea” (Q 49).

„După cum cel ce vatămă măduva plantei o usucă pe aceasta, toată, aşa să pricepi lucrurile şi în privinţa inimii omeneşti. În fiecare clipă trebuie luat aminte, căci răpitorii nu dormitează” (Q 78).

„Dacă omul nu va face voia lui Dumnnezeu şi legea Lui, înlăuntrul pântecelor, adică înlăuntrul inimii, apoi nici în afară nu le va îndeplini cu uşurinţă” (Q 88).

„După cum sarea cea simţită îndulceşte pâinea şi orice mâncare, păstrează carnea de stricăciune şi o păzeşte întreagă mult timp, astfel pricepe şi despre păzirea cu mintea a dulceţii de gânduri şi a lucrării celei minunate din inimă. Căci şi ea, dumnezeieşte îl îndulceşte şi pe omul cel dinlăuntru şi pe cel de dinafară, izgoneşte duhoarea (putoarea) cugetelor celor rele şi ne ţine mereu în bine” (Q 87).

„Cu cât mai cu stăruinţă vei lua aminte la mintea ta, cu atât te vei ruga lui Iisus cu o dorinţă mai caldă; şi iarăşi cu cât vei supraveghea mintea mai cu nepăsare, cu atât te vei depărta de Iisus. Şi după cum cea dintâi, cu putere, curăţă văzduhul minţii, aşa şi aceasta din urmă, abaterea de la trezvie şi chemarea cea cu dulceaţă a lui Iisus, de obicei, o întunecă cu totul. E firesc, ca acest lucru să se petreacă aşa după cum am spus şi altfel nici nu se petrece. Acest lucru îl va cunoaşte din încercare, când îl vei încerca cu fapta. Căci virtutea şi mai ales o astfel de despărţire plină de dulceaţă şi născătoare de lumină de obicei nici nu se învaţă altfel decât prin încercare” (Q 90).

„Se naşte în minte, o oarecare stare dumnezeiească de la aducerea aminte neîncetată şi de la chemarea Domnului nostru Iisus Hristos, dacă nu vom fi nepăsători faţă de ruga cea de totdeauna din suflet către El, faţă de necurmata trezvie şi despre singurul lucru neapărat trebuincios. Şi într-adevăr, noi trebuie să avem un singur lucru, totdeauna săvârşit în acelaşi fel – de a-L chema pe Iisus Hristos Domnul nostru, strigând cu o aprindere de inimă către El, ca să ne dea să ne împărtăşim şi să gustăm din Sfânt numele Lui. Căci îndesirea este maica obişnuinţii, atât în ce priveşte virtutea, cât şi în ce priveşte păcatul; iar obişnuinţa stăpâneşte după aceea, ca şi o fiară. Ajungând într-o astfel de stare, mintea singură îşi caută pe potrivnici, după cum câinele de vînătoare caută iepurele în tufiş; însă acesta îl caută ca să-l înghită, iar acela ca să lovească şi să împrăştie” (Q 97).

„Deci, de fiecare dată când ni se întâmplă să se înmulţească cugetele cele viclene în noi, să aruncăm în mijlocul lor chemarea Domnului pentru Iisus Hristos şi îndată vom vedea că ele încep să se împrăştie ca fumul în aer, după cum ne-a învăţat încercarea. Când după acestea, mintea va rămâne singură (fără cugetele care o tulbură), să ne apucăm iarăşi de luarea aminte necurmată şi de chemare. Astfel vom face, de fiecare dată, când suferim o astfel de ispită” (Q 98).

288

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: