Rugăciunea inimii: † Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 4, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:22

Sfântul Macarie Egipteanul

De la Vasilie cel Mare trecem la marele Macarie Egipteanul, pe care stareţul moldovean Paisie Velicicovschi îl numeşte „Egiptean” sau mai bine zis soare ecumenic (a toată lumea), care a strălucit în darurile cele negrăite ale Sf. Duh mai luminos decât soarele.

Iată ce scrie Macarie cel Mare despre raporturile sufletului omenesc cu Dumnezeu; eu citez cuvintele Sf. Macarie după Filocalie (vol.1, ed. 3-a):

„Nu este o altă apropiere şi legătură cum e cea dintre suflet şi Dumnezeu şi între Dumnezeu şi suflet. Dumnezeu a zidit făpturi felurite; a făcut cerul şi pământul, soarele, luna, apele, pomii cei roditori, toate felurile de animale. Însă în nici una dintre aceste făpturi nu odihneşte Domnul. Orice făptură este în stăpânirea Lui, însă în nici una din ele nu şi-a întărit tronul Său şi nu a statornicit o comuniune cu ele; a binevoit numai în om, intrând în comuniune cu el. Oare vezi aici înrudirea lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu?

De aceea, sufletul înţelegător şi binepriceput, înconjurând toate zidirile, nicăieri nu-şi află odihnă decât numai în unul Dumnezeu. Şi Domnul nu binevoieşte atât de mult faţă de nimeni, ca faţă de om numai”. (Q 1).

Însă Domnul nu atinge libertatea omului, cu care l-a înzestrat.

„Firea omenească, lesne schimbătoare, înclină când la rău, când dimpotrivă, la frumos şi din această pricină are puterea de a se învoi cu orice fapte ar vrea. De aceea, firea noastră e lesne primitoare şi de bine şi de rău: şi pentru harul lui Dumnezeu şi pentru puterea cea potrivnică. Însă ea nu poate fi silită de nevoie (fără de voie)”. (Q 16).

Păcatul s-a înrădăcinat adânc în sufletul omului: „Intrând în sufletul omului, păcatul a cuprins pajiştile sufletului până la ascunzişurile lui cele mai adânci şi s-a transformat în obişnuinţă şi convingere, ce creşte în fiecare din pruncie, ce cultivă şi-l învaţă pe om cele rele” (Q 30).

„Lumea cea văzută, de la împăraţi şi până la cei săraci, toată e în tulburare, în neorânduială, în luptă, şi nimeni din ei nu ştie pricinile acestui lucru. Păcatul ce a pătruns, ca un fel de putere gândită (înţelegătoare) şi esenţă satanică, a semănat tot răul; el lucrează tainic asupra omului celui dinlăuntru şi asupra minţii şi se luptă cu el prin gânduri; iar oamenii nu ştiu că fac acest lucru îndemnaţi de o putere străină; dimpotrivă, socot că acest lucru e firesc şi că fac acest lucru după judecata lor proprie. Dar cei ce au pacea lui Hristos chiar în minte şi luminarea lui Hristos, cunosc de unde se ridică toate acestea” (Q 36).

Şi totuşi păcatul nu l-a robit pe om în întregime: „A rămas în om libertatea, pe care i-a dat-o Dumnezeu de la început. După cum cel desăvârşit nu e legat de bine prin vreo necesitate, aşa nu e legat de rău cel afundat în păcat şi care se face pe sine vas al diavolului” (Q 43).

„Tu eşti liber, şi dacă vrei să pierzi, apoi firea ta se schimbă lesne. Cine vrea, acela se supune lui Dumnezeu şi merge pe calea neprihănirii şi-şi stăpâneşte poftele, căci o minte ca aceasta se luptă împotrivă şi printr-un cuget puternic poate birui toate năzuinţele cele păcătoase şi dorinţele cele scârboase” (Q 44).

Însă numai prin puterile sale, omul nu poate învinge păcatul pe deplin.

268

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: