† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 6, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 14:37

Călătorii scriu într-un jurnal de călătorie despre tot ce întâlnesc în cale, care merită o atenţie oarecare. Au scris notele lor şi aleşii lui Dumnezeu, care au urmărit toate cărările vieţii duhovniceşti în toate direcţiile, despre tot ce întâlneau şi încercau în această călătorie a lor plină de multe osteneli. Însă soarta şi destinaţia unora şi a altora dintre note nu e aceeaşi.

Cei ce n-au mijloace de a călători şi fără a se mişca din loc pot să-şi facă o idee şi o imagine aproximativă despre ţările străine, prin citirea notelor de călătorie ale altor călători, pentru că formele de viaţă ale tuturor făpturilor mai mult sau mai puţin se aseamănă unele cu altele, ori în ce ţări s-ar manifesta. Însă în ce priveşte încercările de viaţă duhovnicească, acest lucru se petrece altfel. Încercările acestea pot fi pricepute numai de cei ce păşesc pe calea acestei vieţi. Pentru cei ce n-au păşit pe ea, acest lucru e o ştiinţă cu totul necunoscută; însă şi cei ce au păşit pe ea nu pot înţelege totul de îndată. Noţiunile şi imaginile lor se limpezesc pe măsura mersului şi adâncirii în ţara duhului. Pe măsură ce se înmulţesc încercările proprii de viaţă duhovnicească devin tot mai limpezi şi mai de înţeles arătările încercărilor făcute de către Sfinţii Părinţi în scrierile lor.

Însă, cu toate acestea, descrierea diferitelor manifestări ale vieţii duhovniceşti, care se cuprinde în scrierile patristice, nu este un dar cu totul zadarnic chiar şi pentru toţi ceilalţi creştini. Ea îi dă să înţeleagă fiecăruia, că dacă el încă n-a încercat cele despre care se vorbeşte în această descriere, apoi înseamnă că felul de viaţă ce s-a statornicit pentru el, cu toate că, cu el i se împacă conştiinţa lui de creştin, nu este o desăvârşire definitivă, afară de care nu ne mai rămâne nimic de dorit şi mai sus de care n-avem unde să mergem, dându-ne de înţeles acest lucru, ea (descrierea) nu poate să nu ne trezească râvna spre propăşire, nu poate să nu ne atragă înainte (să nu ne cheme), arătându-ne mereu ceva mai bun decât ceea ce avem, mai sus, tot mai sus.

Pentru cei care au păşit pe calea spre mai bine şi mai desăvârşit, ea le dă îndrumările necesare în cazurile de îndoieli şi nedumeriri, atunci când de faţă îţi lipseşte o îndrumare iscusită şi când anume acest lucru întâmpină încurcături, care nu îngăduie să se dea o dezlegare definitivă, care ar înlătura orice şovăială în cel ce merge. E foarte important să ştii cum şi unde să calci în anumite cazuri, ca să nu faci vreo greşeală. Şi iată o expresie oarecare patristică risipeşte întunericul, strălucind, în noapte, cu raza unui fulger.

În genere, acest lucru e ca o seră duhovnicească, în care cel credincios, citind îndrumările despre fenomenele vieţii duhovniceşti, pătrunde cu conştiinţa şi cu inima şi fiind supus acolo unor înrâuriri simţitoare ale contemplărilor stârnite, simte că el pluteşte în aceste clipe într-o oarecare altă atmosferă, purtătoare de lumină şi purtătoare de viaţă. Acestea sunt clipe pline de bucurie şi de obicei cât durează ele atunci încolţesc şi ajung la maturitate anumite odrăsliri pe pomul vieţii duhovniceşti.

Şi de aceea nu-i nimic de mirare, dacă cel ce a încercat acestea, de îndată ce are o clipă slobodă, se grăbeşte spre descrierile de încercări ale vieţii celei duhovniceşti, aşa cum se grăbeşte un iubitor de câştiguri spre locurile ce promit un câştig, şi cel ce iubeşte plăcerile, spre locurile de plăceri. În acest timp, el adesea doreşte să respire un aer duhovnicesc înviorător şi întremător. Şi totuşi, aici nu este o curiozitate zadarnică. Nu, aici este o lucrare de o necesitate din cele mai de seamă, pentru sporirea şi buna stare a duhului nostru.

Iată de ce, printre creştinii cei adevăraţi, totdeauna s-a simţit şi se simte nevoia de a avea la îndemînă scrierile Sf. Părinţi despre viaţa cea duhovnicească. Însă, pe cât este de lăudabilă simţirea acestei nevoi, pe atât e de obligatorie satisfacerea ei din partea acelora care au datoria şi puterea spre aceasta. Ea a şi fost pururea satisfăcută prin editarea acestor scrieri atât în întregime – de pildă ale Sfinţilor Macarie, Isaac şi Efrem Sirianii, ale Scărarului şi ale multor altora, cât şi a unor culegeri din ele. Din numărul acestor culegeri e şi cunoscuta tuturor Filocalie, ca cea mai bună dintre ele”. (Ep. Teofan, Primul volum al Filocaliei. Introducere).

Urmând îndemnul Prea Sfinţitului Teofan, şi noi păşim în această ţară (latură) a vieţii celei duhovniceşti, căreia şi sunt închinate paginile cărţilor lăsate nouă de Sf. Părinţi şi nevoitori ai Bisericii Ortodoxe. Noi vom expune învăţătura lor prin cuvintele lor proprii şi în aceeaşi ordine cum e redată în cartea Ep. Teofan: „Învăţăturile Sf. Părinţi despre rugăciune şi trezvire…” (Ed. 2-a Moscova,1884) şi completând-o, în caz de nevoie, cu extrase din operele lor.

265

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: