† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 9, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 12:47

Nu uita, în acest timp, următoarea povaţă înţeleaptă a Sf. Ioan Scărarul. El aseamănă lucrarea mântuirii cu o scară care are patru trepte şi zice:

unii domolesc şi slăbesc patimile,

alţii cântă, adică se roagă cu buzele lor,

alţii se îndeletnicesc cu rugăciunea minţii,

iar alţii se suie spre vedere.

Cei ce vor să se ridice pe aceste patru trepte, nu pot începe de sus, ci trebuie să înceapă de jos; şi călcând pe treapta cea dintâi, de pe aceasta urcă pe următoarea, apoi pe a treia şi în sfârşit, pe a patra. Pe această cale fiecare se poate ridica de la pământ şi sui la cer.

Şi de la început trebuie să te voieşti în îmblânzirea patimilor şi împuţinarea lor; apoi să te îndeletniceşti cu psalmodierea (cântare de psalmi), adică să te obişnuieşti a te ruga cu gura şi când se vor împuţina patimile, atunci rugăciunea chiar din firea sa ne aduce veselie şi dulceaţă limbii şi ajunge să fie plăcută lui Dumnezeu. Mai departe trebuie de rugat cu mintea, şi, în sfârşit, a ne sui spre vedere.

Şi lucrarea cea dintâi este pentru începători;

a doua – pentru cei ce cresc pentru propăşire,

a treia – pentru cei ce au ajuns la sfârşitul propăşirii,

şi a patra – pentru cei desăvârşiţi. (Ep. Teofan, Scrisori despre viaţa cea duhovnicească, pag.195).

Preotul. Învăţătura Cuviosului Simeon Noul Teolog, despre cele trei chipuri de luare aminte şi de rugăciune, e plină de o adâncime, subţirime şi limpezime în descrierea stării lăuntrice a omului şi a chipurilor în care se lucrează rugăciunea. Nu mi-a dat alte înţelesuri despre acest lucru, pe care nu le-am avut până acum. Însă mie mi se par stranii şi de prisos acele mijloace mecanice de dinafară de a aduna atenţia minţii în inimă, pe care ele le recomandă ucenicilor săi.

Însă nu numai pe mine mă tulbură aceste sfaturi în ce priveşte lucrarea rugăciunii lui Iisus. Eu cunosc oameni care, nu numai cu nedumerire dar chiar cu dispreţ, privesc aceste mijloace de dinafară; din pricina acestor mijloace de dinafară ei nu văd însuşi miezul rugăciunii lui Iisus, pe care atât de amănunţit mi-o explicaţi mie, şi au o atitudine negativă faţă de această rugăciune. Acest lucru, după cum se vede, l-a simţit şi Ep. Teofan care, în traducerea sa a „Filocaliei”, a socotit că este cu putinţă să omită (să scoată) descrierea acestor mijloace de dinafară, de a concentra atenţia minţii în inimă.

Monahul. Dv. n-aveţi dreptate, tulburându-vă de cuvintele şi sfaturile Cuviosului Simeon Noul Teolog, precum şi ale altora dintre vechii Părinţi ai Bisericii, despre mijloacele cele de dinafară de a face rugăciunea lui Iisus. Ep. Teofan, într-adevăr, în Filocalie, a omis descrierea acestor mijloace, însă în cartea „Scrisori despre viaţa cea duhovnicească” le descrie amănunţit.

N-avem de ce să ne tulburăm. Mai înainte de toate, trebuie să ţinem minte că aceste mijloace de dinafară, după cum spun chiar nevoitorii, nu alcătuiesc partea esenţială din lucrarea rugăciunii lui Iisus şi sunt numai un mijloc auxiliar ca să putem afla locul unde trebuie să fie concentrată atenţia minţii în timpul rugăciunii lui Iisus. Se ştie că viaţa noastră duhovnicească e strâns legată de viaţa trupului nostru.

Şi după cum duhul înrâureşte asupra trupului nostru, astfel şi invers, trupul nostru înrâureşte asupra duhului nostru. Arhiepiscopul Teofan de Poltava, într-una din scrisorile sale zice, între altele, că buna rânduială a trupului din timpul rugăciunii înrâureşte buna rânduială a duhului.

Mediul ce ne înconjoară de dinafară poate ajuta sau împiedica starea de rugăciune. De pildă, liniştea, întunericul şi chiar poziţia trupului pot ajuta la concentrarea atenţiei. Părinţii Bisericii ştiu că odată cu schimbarea locului fizic, se schimbă şi simţirea de sine a trupului, iar în legătura cu aceasta se schimbă şi caracterul rugăciunii şi ea poate căpăta nuanţe nedorite şi chiar primejdioase.

Şi cu atât mai mult ei erau nevoiţi să se îngrijească de a ne arăta precis locul unde trebuie să concentrăm atenţia în timpul rugăciunii, cu cât unii monahi simpli nici idee n-aveau despre rugăciunea inimii şi erau gata să socoată drept inimă întreaga regiune a pântecelui, bizuindu-se pe Evanghelia lui Ioan, 7, 38 şi a altor locuri asemănătoare din Sf. Scriptură şi adunându-şi acolo atenţia, stârneau în sine cele mai nedorite simţiri fizice.

245

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: