† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 10, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 15:47

Când facem rugăciunea lui Iisus, o însemnătate deosebită are întrebarea unde trebuie să fie adunate, în timpul rugăciunii mintea şi luarea aminte a celui ce se roagă. După cuvintele tuturor povăţuitorilor rugăciunii lui Iisus, luarea aminte a minţii trebuie să fie adunată nu în cap, ci în inimă. Ep. Teofan scrie: până când nu se va aşeza sufletul cu mintea sa în inimă, până atunci nu se vede şi de nimic nu-şi dă seama cum trebuie (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 140).

Trebuie să ne coborâm din cap în inimă. Acum gândirea dumitale despre Dumnezeu este în cap. Iar însuşi Dumnezeu parcă s-ar afla pe dinafară, şi reiese că aceasta este o lucrare dinafară. Atâta vreme cât vor rămânea în cap gândurile nu se vor aşeza în linişte, ci se vor frământa mereu, ca fulgii de zăpadă iarna, sau ca roiurile de gâze vara (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 168).

„Mi-ai scris că din pricina atenţiei te doare chiar capul. Da, dacă lucrezi numai cu capul, aşa se întâmplă, dar când te vei coborî în inimă, nu va mai fi nici o osteneală; capul se va deşerta şi gândurile se vor sfârşi. Ele toate sunt în cap, aleargă unele după altele şi este cu neputinţă să le stăpâneşti.

Dar dacă vei afla inima şi vei şti să stai în ea, atunci, de fiecare dată, când vor începe să te tulbure gândurile, e deajuns numai să cobori în inimă, şi gândurile se vor împrăştia în toate părţile. Acesta va fi un mic ungher plin de tihnă, un liman fără de primejdii. Nu lenevi să cobori. În inimă se află viaţa; acolo, prin urmare, trebuie să vieţuim.

Să nu socoteşti că lucrul acesta este al celor desăvârşiţi. Nu. Acesta este un lucru al tuturor celor ce încep să-L caute pe Dumnezeu” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 169).

Cum trebuie înţeleasă expresia „să-ţi concentrezi mintea în inimă?” Mintea este acolo unde este atenţia. Ca s-o concentrezi în inimă, înseamnă să-ţi statorniceşti atenţia în inimă şi să-L vezi, în chip gândit, pe nevăzutul Dumnezeu, care este de faţă înaintea ta, adresându-te Lui cu evlavie, cu mulţumire şi cu cerere, băgând de seamă, totodată ca nimic din cele străine să nu intre în inimă.

Aici e toată taina vieţii duhovniceşti”. (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 170).

Şi Episcopul Teofan şi Episcopul Ignatie socot inima drept centrul vieţii celei superioare duhovniceşti a omului. Ep. Teofan, aşa zice despre inimă: „Inima este omul lăuntric, sau duhul unde ne dăm seama de noi înşine, unde se află conştiinţa, ideea despre Dumnezeu cu simţământul atârnării noastre de El, precum şi toată viaţa duhovnicească cu preţul ei veşnic” (Sbornicul, Q 149).

La fel scria, ba chiar mai lămurit, şi Ep. Ignatie: „Citind la Părinţi despre locul inimii, pe care îl dobândeşte mintea, prin rugăciune, trebuie să înţelegem puterea cuvântătoare a inimii, pusă de Creator în partea de sus a inimii, puterea prin care inima omului se deosebeşte de inima dobitoacelor şi care au şi ele puterea voinţii sau dorinţii şi puterea râvnei sau a mâniei; în aceeaşi măsură ca şi oamenii.

Puterea de cuvântare se exprimă în conştiinţa sau în conştiinţa duhului nostru, fără ca să fie părtaşă şi judecata noastră, în frica lui Dumnezeu, în iubirea duhovnicească de Dumnezeu şi aproapele, în simţirea pocăinţii, smereniei, blândeţii, în zdrobirea duhului sau într-o adâncă întristare de păcate, şi în alte simţiri duhovniceşti, care sunt străine dobitoacelor.

Puterea sufletului este mintea, care deşi e duhovnicească, totuşi îşi are locul său de petrecere în creierul capului; tot astfel, puterea cuvântului, sau duhul omului, cu toate că e duhovnicească, totuşi îşi are locul său de petrecere în partea de sus a inimii, care se găseşte sub sânul stâng al pieptului, lângă sân şi puţin mai sus de el. Unirea minţii cu inima este unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţirile duhovniceşti ale inimii (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 148).

234

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: