† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 10, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 16:43

Cugetele celor două feluri dintâi; mai drept, amintirile şi simţirile sporesc rugăciunea, o înviorează, întăresc luarea aminte şi simţământul de pocăinţă, aduc umilinţa, plânsul din inimă, lacrimile, dezvăluiesc înaintea privirilor celui ce se roagă, cât e de mare păcătoşenia lui şi adâncimea căderii omului, îi aduc aminte de moarte, de care nu poate scăpa nimeni, ca ceasul ei, care nu ne este cunoscut, de nefăţarnica şi înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, de munca cea veşnică, care e aşa de cumplită încât întrece orice pricepere omenească.

În cugetele şi simţirile firii căzute, binele e amestecat cu răul, iar în cele drăceşti răul adesea e acoperit prin bine, lucrând uneori şi ca rău descoperit. Cugetele şi simţirile celor două feluri de pe urmă lucrează împreună din pricina legăturii şi părtăşiei duhurilor căzute cu firea omenească cea căzută, şi cel dintâi rod al lucrării lor e îngâmfarea, iar în rugăciune, răspândirea.

Dracii, aducând înţelesuri care par duhovniceşti şi înalte, ne abat, prin ele, de la rugăciune, stârnesc o bucurie plină de slavă deşartă, o îndulcire, o mulţumire de sine, pentru că a-i fi descoperit cea mai tainică învăţătură creştină. După teologia şi filozofia drăcească pătrund în suflet cugete şi năluciri deşarte şi înfricoşate, care răpesc, nimicesc rugăciunea, destramă buna aşezare a sufletului. După roade se cunosc şi simţirile care par numai bune.” (Opere, vol.1, pag. 211).

Mă veţi întreba – dacă se observă în această perioadă de la început vreun fel de roade ale acestei lucrări? Fără îndoială că se observă, dacă cineva îndeplineşte cu stăruinţă condiţiile de mai sus, adică dacă se roagă cu luare aminte, cu evlavie şi cu un simţământ de pocăinţă.

Ep. Teofan socoteşte drept cel mai însemnat rod al lucrării de rugăciune – nu dulceaţa, ci frica de Dumnezeu şi zdrobirea (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, 226).

Episcopul Ignatie astfel vorbeşte despre roadele rugăciunii: „Cele dintâi roade ale rugăciunii le căpătăm aflând noi luarea aminte şi smerenia. Aceste roade se arată înaintea celorlalte, în orice rugăciune săvârşită aşa cum se cuvine, dar mai ales din rugăciunea lui Iisus, a cărui lucrare stă mai presus decât cântarea de psalmi şi decât celelalte rugăciuni grăite. Din luare aminte se naşte umilinţa; iar din umilinţă se adânceşte luarea aminte.

Ele se împuternicesc născându-se una pe alta; ele aduc rugăciunii o adâncime, dând, cu încetul, viaţă inimii, ele îi aduc curăţenie, înlăturând răspândirea şi visarea. Ca şi adevărata rugăciune, luarea aminte şi umilinţa sunt daruri ale lui Dumnezeu (Sbornicul despre rugăciunea Iui Iisus, Q 74).

Acelaşi lucru îI spune şi Episcopul Teofan: „Roadele rugăciunii sunt concentrarea atenţiei în inimă şi căldura. Aceasta este o lucrare firească. Oricine poate ajunge aici. Şi oricine poate face această rugăciune, nu numai monahul ci şi mireanul.” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, Q 77).

La Ep. Ignatie citim, mai departe, următoarele cuvinte despre roadele rugăciunii, atunci când rămânem statornici în ea: „Să ne rugăm neîncetat, cu răbdare, insistent. Dumnezeu, la vremea sa, va da rugăciunea harică curată acelui care se roagă fără lenevire şi neîncetat cu rugăciunea sa păcătoasă, care nu părăseşte, din pricina puţinătăţii de duh, nevoinţa rugăciunii, atunci când rugăciunea nu i se dăruieşte un timp mai îndelungat.

O pildă de reuşita rugăciunii insistente a lui Iisus o vedem în Evanghelie. Când Domnul, urmat de ucenici şi de o mulţime de popor, ieşea din Ierihon, atunci orbul Bartimeu, care şedea lângă cale şi cerşea milostenie, aflând că Domnul trece alături, a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, milueşte-mă! Îl opreau să strige, însă el mai vârtos striga. Urmarea acestui strigăt neîncetat a fost vindecarea orbului de către Domnul. Aşa să strigăm şi noi cu toate cugetele şi simţirile păcătoase ce se ridică din firea noastră cea căzută şi sunt aduse şi de diavol, ca să ne împiedice strigătul nostru de rugăciune – şi fără de îndoială vom căpăta milă.”

227

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: