† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:03

După cuvintele Ep. Teofan, rugăciunea lui Iisus este mai înainte de toate o rugăciune ca şi toate celelalte rugăciuni. Tot aşa ea nu poate fi făcută în afară de legătura cu trupul nostru. La fel e însoţită de semnul crucii, de închinăciuni până la brâu şi mătănii. Buzele noastre şi limba rostesc cuvintele rugăciunii, mintea noastră, care e adunată în cap, ia aminte la cuvintele rugăciunii, inima noastră simte aceste cuvinte şi le dă răspuns. Dintr-o unire dreaptă (potrivită) a tuturor acestor elemente, se capătă o rugăciune dreaptă.

Episcopul Teofan arată de la început condiţiile în care trebuie să se lucreze orice rugăciune a noastră, nu numai cea a lui Iisus. El zice: „Trebuie să ne rugăm nu numai cu cuvântul, ci şi cu mintea; şi nu numai cu mintea, ci şi cu inima, pentru ca astfel mintea să vadă limpede şi să înţeleagă ceea ce se rosteşte prin cuvânt, iar inima să simtă ce cugetă, în vremea aceasta, mintea.

Toate acestea, îmbinate laolaltă, întemeiază rugăciunea cea adevărată, şi dacă, în rugăciunea ta, lipseşte ceva din toate acestea, atunci să ştii că nu este o rugăciune desăvârşită, sau nu este deloc o rugăciune. Datorită nepocăinţei noastre, se întâmplă uneori ca limba să rostească cuvintele sfinte ale rugăciunii, iar mintea rătăcită cine ştie unde; iar alteori se întâmplă chiar ca mintea să înţeleagă cuvintele rugăciunii, dar inima să nu le răspundă cu simţirea ei.

Rugăciunea deplină şi adevărată se săvârşeşte atunci, când, împreună cu cuvântul rugăciunii, se adună întreolaltă şi simţirea ei. Cum să deprindem o astfel de rugăciune? Chiar înainte de a începe rugăciunea, aşază-te în prezenţa lui Dumnezeu, ca să-L recunoşti şi să-L simţi cu o frică plină de evlavie, şi aprindeţi în inimă o credinţă vie, că Dumnezeu te vede şi te aude, că El nu se întoarce de la cei ce se roagă, ci priveşte binevoitor spre ei şi spre tine în ceasul rugăciunii acesteia, şi înaripează-te cu nădejdea, că El e gata să împlinească şi într-adevăr va împlini cererea ta, dacă ea e de folos pentru sufletul tău.

Orânduindu-te astfel, rosteşte-ţi rugăciunile tale, adâncindu-le cu toată umilinţa şi îngrijindu-te, în fel şi în chip, ca ele să purceadă din inimă, ca şi cum ar fi ale tale proprii. Nu îngădui luării tale aminte să se abată şi gândurilor tale să zboare în altă parte.

Când îţi vei da seama că s-a petrecut acest lucru, întoarce-ţi gândurile înlăuntru şi începe-ţi iarăşi rugăciunile de la locul unde ţi s-a abătut luarea aminte. Nu-ţi îngădui să te grăbeşti la rostirea rugăciunilor, ci du-le până la capăt; pe toate, cu evlavie şi cu răbdare, ca pe un lucru sfânt.” (Războiul nevăzut, pag.1444).

Această rânduială pentru toate rugăciunile se aplică şi la rugăciunea lui Iisus, care, ca şi celelalte rugăciuni, poate fi făcută drept sau greşit. Gura poate rosti cuvintele lui Iisus, iar luarea aminte la rugăciune poate să lipsească, mintea poate să rătăcească cine ştie unde sau să se întineze cu gânduri străine de rugăciune. Se mai poate ca mintea să fie în locul ei şi să ia aminte la cuvintele rugăciunii, iar inima să rămână rece. Pentru ca rugăciunea lui Iisus să fie dreaptă, se cere ca în timpul când o rostim, mintea să ia aminte la cuvintele rugăciunii, iar inima să simtă această rugăciune. Aceste lucruri se cer ca rugăciunea lui Iisus să fie lucrată drept.

Acum să trecem la alte lucruri răzleţe, parţiale, de care depinde lucrarea ei binefăcătoare, în noi. Ce anume se cere de la noi, pentru ca rugăciunea lui Iisus să aducă un rod bun în inimile noastre? Noi am amintit deja că rugăciunea lui Iisus, pe orice treaptă s-ar afla, neapărat trebuie să fie venită cu simţământul de pocăinţă. Acest lucru îl cere chiar conţinutul ei. Doar noi cerem în ea să fim „miluiţi”. Despre necesitatea simţământului de pocăinţă în viaţă, toţi povăţuitorii rugăciunii lui Iisus spun: „Nu poţi petrece în pace, cu Dumnezeu, fără o neîntreruptă pocăinţă.” Apostolul Ioan pune următoarea condiţie de pace cu Dumnezeu: „Dacă inima noastră nu ne socoate vinovaţi” (I, Ioan, 3, 21 ).

222

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: