† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 12, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:28

Sf. Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, porunceşte şi-i îndeamnă pe arhierei, preoţi şi toţi monahii şi mirenii, în orice vreme şi clipă să rostească această sfântă rugăciune, având-o ca pe o răsuflare a vieţii.

La Sf. Grigore Palama citim: „Nimeni să nu creadă, fraţii mei creştini, că numai feţele chipului sfinţit şi monahii ar avea în datoria lor să se roage neîncetat, iar nu şi mirenii. Nu, nu, noi creştinii avem toţi datoria să petrecem necurmat în rugăciune. Şi Grigorie Teologul îi învaţă pe toţi creştinii, spunându-le că mai des li se cuvine să pomenească, în rugăciune, numele lui Dumnezeu, decât să sorbim aerul cu răsuflarea.

Iar odată cu acestea, se cuvine să avem în vedere şi mijlocul prin care se face rugăciunea, cum este cu putinţă să ne rugăm neîncetat – şi anume, cum să ne rugăm cu mintea. Fiindcă atunci când lucrăm cu mâinile şi când umblăm şi când mâncăm şi când bem, totdeauna putem să ne rugăm cu mintea. Cu trupul vom lucra, dar cu duhul ne vom ruga …” (Sbornic, Q 52).

Prea sfinţitul Episcop Ignatie, în volumul 11 al operelor sale, la pag. 257, zice: „Prin hotărârea Sfintei Biserici, e hotărât tuturor celor ce nu ştiu carte şi nici Sfintele Scripturi pe dinafară, să înlocuim rugăciunea cu cântarea de psalmi prin rugăciunea lui Iisus”.

Şi în alt loc: „Toţi creştinii pot şi trebuie să se îndeletnicească cu rugăciunea lui Iisus pentru a se pocăi şi a chema pe Domnul într-ajutor, să se îndeletnicească cu frica de Dumnezeu şi cu credinţa, cu cea mai mare luare aminte la gândurile şi cuvintele rugăciunii, cu zdrobirea duhului.

Acelaşi lucru îi spune şi Episcopul Teofan Zăvorâtul şi toţi ceilalţi povăţuitori ai rugăciunii lui Iisus.

Bineînţeles, monahii au înlesnirile lor, în lucrarea rugăciunii lui Iisus – viaţa lor însingurată, înstrăinarea lor de grijile lumeşti, mediul prielnic rugăciunii, îndrumare încercată. Însă şi printre mireni, cu toată grija lor lumească, se pot vedea, deşi rar, cazuri de sporire înaltă în rugăciunea lui Iisus, lucru despre care puteţi citi în scrisorile stareţului de la Optina, Ieroschimonahului Ambrozie (Colecţia de scrisori, vol. 11, Scrisoarea No. 399, pag. 119).

Despre pildele cum îşi făceau mirenii rugăciunea lui Iisus, pe timpul lui, vorbeşte şi Episcopul Ignatie Breanceaninov (Opere, vol. 1, pag. 207). Dar şi noi am putea arăta cazuri asemănătoare. Noi însă nu putem să nu amintim, că povăţuitorii rugăciunii lui Iisus fac deosebire între începători şi mireni pe de o parte şi cei ce au sporit mai mult pe de altă parte, şi destul de aspru ne opresc de la năzuinţa cea din capul nostru, trufaşă şi înainte de vreme spre treptele cele mai înalte ale rugăciunii.
Nu însă am sărit puţin înainte, însă deoarece am început, apoi o voi spune.

Acelaşi episcop Ignatie scrie: „Îndeletnicirea cu rugăciunea lui Iisus trece prin două vîrste principale sau două perioade. În perioada cea dintâi, rugătorul este nevoit să se roage numai prin propriile sale puteri; fără îndoială că harul lui Dumnezeu lucrează împreună cu cel ce se roagă, dar nu-şi vădeşte prezenţa. În perioada cea de-a doua, darul lui Dumnezeu îşi arată prezenţa şi lucrarea Lui, într-un chip simţit, unind mintea cu inima, dându-i putinţă să se roage, neîmpărţit, sau, ceea ce este totuna, fără risipire, cu aprindere şi cu plâns în inimă.

Atât în prima stare cât şi în cea de-a doua, sufletul şi scopul rugăciunii trebuie să fie pocăinţa. Iar la pocăinţă, pe care o aducem numai cu propriile noastre silinţe, Dumnezeu ne adaugă, în dar, la vreme potrivită, pocăinţa harică.” (Sbornicul despre rugăciunea lui Iisus, QQ 191, 192,193,194).

Rugăciunea din perioada cea dintâi se numeşte lucrătoare sau ostenitoare şi de pocăinţă; rugăciunea din a doua perioadă – harică, de sine mişcătoare, rămânând totodată şi de pocăinţă, cum trebuie să rămână totdeauna. Spre îndeletnicirea cu rugăciunea de felul întâi şi pentru a spori în ea, Sf. Părinţi îi cheamă pe toţi creştinii. Însă ei opresc strict pe cei începători să se silească să pătrundă cu mintea, înainte de vreme, în sanctuarul inimii, pentru o rugăciune harică, până când aceasta încă nu ne este dăruită de Dumnezeu.

220

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: