† Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul/a.

Septembrie 18, 2014

Filed under: Sbornicul — Micael Nicolas @ 17:03

CUVÂNT AL PĂRINTELUI IOAN CEL STRĂIN
către
UCENICII SĂI

Mulţumire Domnului Care în chipul acesta a binevoit către noi.

Pentru a întări în chip temeinic mintea şi inimile voastre în faţa unirii nemijlocite a sufletelor cu Domnul şi pentru ca să nu slăbească credinţa voastră în Pronia cea dumnezeiască a Lui, precum şi nici în „străinul” Său pe care voi l-aţi aflat într-un chip neînţeles, pe calea care este aceea a mântuirii sufletelor Lui.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vă voi arăta vouă, deocamdată numai amintindu-vă pe scurt, câteva semne şi clipe răzleţe şi atâta cât se poate strecura prin tâlcul scrisului.

Vă mărturisesc cu tărie despre lucrarea Proniei lui Dumnezeu care s-a săvârşit şi se săvârşeşte cu mine, cât despre împlinirea milelor Sale dumnezeieşti, care se revarsă asupra noastră a tuturor acestora, cât şi asupra acelora pe care Domnul încă îi va alege, pe căi nepătrunse şi în chipuri aşa de deosebite, ca drept uneltele Sale spre slava Sfântului Nume al Său.

Fericiţi sunt cei care nu s-au îndoit de mine săracul vostru părinte şi duhovnic şi care mă aflu „străin trimis”.

Nu eu, ca făptură, am ceva deosebit; fiind om cu însuşiri ale firii şi cu toate lipsurile, ci voia lui Dumnezeu, care este minunată. Voia lui Dumnezeu m-a ales pe mine dincolo de vrednicie; ea mă călăuzeşte şi ea sălăşluieşte în mine, robul Său.

Încă de pe când eram tînăr, dumnezeiasca lucrare a Proniei a avut faţă de inima mea şi pe calea mântuirii mele m-a dăruit cu binecuvântarea harică cea dată prin moştenire. M-a dăruit de asemenea cu un îndrumător duhovnicesc sub har, care avea o mare trăire. şi iarăşi, m-a dăruit de-a dreptul cu spiritul Său haric prea înţelept şi foarte tare, pe această cale a pribegiei mele spirituale.

Despre aceasta v-am vorbit prin cuvânt viu de mai multe ori şi cu amănunt şi încă vă voi mai arăta. Iată, încă noi „multe vom grăi şi nu vom ajunge, dar sfârşitul cuvintelor noastre este Domnul întru toate”, aşa vorbeşte, ca pentru acestea, fiul lui Sirah în Cartea Înţelepciunii (43, 31). şi el adaugă atât de nimerit: „Preamărindu-L, noi ce vom putea”?

Cu neputinţa mea pururi îi voi mulţumi că pe scara de suire a propăşirii duhovniceşti El mi-a dat de atâtea ori adevăruri şi întăriri de har, atât de puternice!

Da, precum zice Împăratul Prooroc Solomon: „Înţelepciunea lui Dumnezeu este mai frumoasă decât soarele şi decât orânduirea stelelor: dacă o pui alături de lumină, o întrece” (7, 29, Înţelep.).

Dar prin cei slabi şi neştiutori lucrează puterea Sa. „Cât de măreţ este Numele Tău, Doamne”, zice psalmistul, „Prin gura nepricepuţilor, prin gura copiilor şi a pruncilor care sug, ai săvârşit Tu lauda şi puterea Ta” (Ps. 8, 2, 3).

Aşa m-a dăruit Domnul cu ceea ce se numeşte „înmânarea harică a unei moşteniri duhovniceşti, precum şi încredinţarea conducerii spre mântuire a sufletelor oamenilor”.

Întorcându-mă înapoi să văd întinderea străbătută, iar eu sunt călătorul care umblă de 64 de ani prin această viaţă, văd înapoi cum Domnul s-a grăbit dintru început, prin alegerea Sa dumnezeiască, să toarne în inima mea o nebiruită dragoste de foc către El.

Binecuvântez pe Domnul că El s-a grăbit să umple înlăuntrul meu şi să mă covârşească cu milele Sale negrăite. M-am smerit întru plinătatea acestor daruri care sunt mai presus de toate bunătăţile pământeşti şi pe care lumea şi mintea omenească nu le pot pătrunde.

Binecuvântez, pe Domnul că din anii cei dintâi m-a dus prin căile tainice până la izvoarele nesecate care se revarsă cu îmbelşugare harul şi pe care le păzeau bătrânii Părinţi în sihăstrii, în munţi sau unghere neştiute.

Binecuvântez pe Domnul, Care din pragul fraged al bărbăţiei a făcut să se topească la un loc; în încăperea inimii mele tinere belşugul darurilor din care şi acum trăiesc şi mă înnoiesc şi pe care suferinţele şi trunchiatul drum al vieţii mele, totuşi nu l-a pierdut, ci l-a păstrat cu grijă şi cu teamă şi a căutat să nu-l împuţineze.

Ci, încă, dimpotrivă, duhovniceşte vorbind, pot mărturisi în chip neînsetat că eu, smeritul, darul cel adevărat al Proniei, dincolo de slăbiciunea mea, l-am făcut părtăşit multora dintre acei care în chip sincer au căutat.

Da, El singur S-a împărtăşit pe Sine întotdeauna tuturor acelor călători ai călătoriei noastre pe care Domnul i-a adus pe felurite cărări ale însăşi vieţii lor pământeşti, pentru potolirea setii sufleteşti a lor.

Setea Domnului este necovârşită şi prin nimic nu se poate umple, iar Domnul prin Darul Lui, cu cât se revarsă, cu atât mai mult creşte şi umple.

Aşa este.
Fie mila Domnului şi Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toţi. AMIN!
Ioan, „părintele cel strein”

201

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: